miercuri, 19 noiembrie 2014

IUBIREA, UN ÎNGER CARE DOARME

   Ce e iubirea până la urmă? Un simplu cuvânt? Un lucru de care să te apropii sau să fugi? Un sentiment care e bine să îl simți sau să îl ocolești? Iubirea, această mare necunoscută, adorată și blamată, dorită și ocolită de multe ori de același om și de mai multe ori. Iubirea a fost împărțită în mai multe aspecte ... iubirea de părinți, de frați, de țară, de plăceri, de averi, de o singură ființă. Oare chiar are ce căuta cuvântul ''iubire'' lângă deșertăciunea plăcerilor menite să îndestuleze simțurile, dar fără să atingă în vreun fel inima?

  Sau iubirea de arginți, cum se mai spune, adică goana după lucruri materiale, după averi false și pieritoare. Ce conotație are cuvântul iubire aici? Una negativă fără îndoială, pentru că nu este ceva demn de a sta lângă cuvântul acesta minunat această exacerbare a egoului personal. Nu asta este iubire, fără îndoială, pentru că iubirea vine din inima și trăiește prin inima. E drept că în această lume, unde valorile sunt cu susu-n jos nu se putea ca tocmai iubirea să nu fie un pic mânjită de cupiditatea și nonvalorile acestei societăți. 

  Iubirea nu are ce căuta alăturată de cuvintele pline de întuneric, care pervertesc mintea oamenilor și îi transformă din niște ființe de lumină, în niște ființe sălbatice care se luptă într-o continuă competiție pentru putere și energie. Iubirea nu are de asemenea ce căuta în sintagma ''iubire cu plată'' care ascunde unul dintre cancerele care roade ființa umană și o transformă dintr-o ființă angelică, într-o ființă dominată de instincte. Iubirea, care este cel mai nobil lucru, ajunge marfă de schimb, fiind confundată cu plăcerile meschine oferite pe bani la colț de stradă, sau în camere ieftine de hotel. În acest context, iubirea pare deja un monstru. Aceasta nu e iubire și nu vă lăsați seduși de cuvântul prea des folosit în multe alipiri de cuvinte josnice, murdare. Cuvântul iubire ajuns atât de demodat, de gol, pentru că s-a murdărit prea des în limbajul de zi cu zi. Și cuvântul ''te iubesc'' asociat iubirii a ajuns doar un cuvânt golit de sens pentru că a fost folosit prea des, fără să aibă nici un corespondent în inimă. O inimă goală nu are ce transmite, și declarația de iubire sună la fel de falsă ca și buzele care o spun. 

  Dacă somnul rațiunii naște monștrii, somnul iubirii naște coșmaruri. Nu mai are nimeni încredere în cuvântul iubire, nu mai simte că ar putea fi real. Când spui unuia că iubești necondiționat tot ceea ce este, planete, lumi, oameni, creaturi de toate felurile și din orice regn, se uită cu îndoială ... nu e posibil, cum să încapă în ceea ce știe el că e iubire, atâtea lucruri ? Este ceva mai mult decât poate înghiți și dacă mintea îngustă atâta judecă, doar atâta simte și inima, că  trăim într-o lume subordonată minții. Și totuși, așa denigrată, așa murdărită, considerată cenușăreasa simțirii umane, iubirea există. Ea există în orice inima, în forma ei pură, nealterată și e completă. Iubirea iubește fără încetare tot ce vede în fața ochilor fără să pună condiții sau întrebări. Odată ce ai găsit izvorul ei, șuvoiul va curge necontenit, fără să mai poată fi oprit de ceva și omul devine el însuși IUBIRE. Din monstrul diform și respingător, iubirea devine un înger adormit, care așteaptă să se trezească...



Namaste!

Lady NADA

În fiecare seară la ora 21:00 vă aștept la meditații 

Cu Lumină în Pace și Iubire ! 

Sursa : http://familiacelesta2014.blogspot.ro/2014/07/iubirea-un-inger-care-doarme.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

ȚINE MINTE:

Sunt răspunzător pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce tu crezi că ai înțeles ... Nu mă crede! Cercetează, investighează și crede-te pe tine însuți.

Despre Publicitate :

Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.


Linkuri căzute

- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ...
În funcție de timpul disponibil pentru aceasta ...

* Ultima actualizare linkuri căzute: 10.10.2019 *

*********************************************************************
* Proiectele Cunoașterea este Universală & Cunoaște și Conștientizează vor fi inaugurate în perioada 2018-2019. Acestea vor avea prioritate de atenție, energie și timp, pentru traducerile din engleză și spaniolă în română ce vor fi postate acolo. Fac ceea ce pot în armonie cu mine însumi. Mulțumesc pentru înțelegere. *
*********************************************************************