miercuri, 11 februarie 2015

ÎNTÂLNIREA SUFLETULUI CU FIINȚELE UNIVERSULUI


    Așa cum circulăm ca oameni ai Pământului purtăm cu noi corpul fizic și corpul eteric, corpul astral și eul. Fiecare din aceste două entități pe care le-am amintit poartă, la rândul lor, în ele două subentităţi: omul mai mult exterior, corpul fizic şi corpul eteric, omul mai mult interior, eul şi corpul astral. Mai ştim şi că omul va evolua în continuare.   Eului său i se va adăuga,  o entitate superioară care se va manifesta în el: sinea spirituală se va dezvolta în cursul evoluției jupiteriene care va succeda evoluției noastre terestre. Spiritul vieții se va manifesta plenar în om în perioada "Venus", iar omul-spirit propriu-zis se va manifesta în cursul perioadei "Vulcan". Noi oamenii suntem într-o anumită privinţă mai mult, acum chiar din punct de vedere al planului structural – iar în lumea spirituală schemele structurale înseamnă ceva mult mai înalt decât în lumea fizică – decât acest om cvadripartit: corp fizic, corp eteric, corp astral şi eu. Noi purtăm deja în noi sinea spirituală ca germen, de asemenea şi spiritul vieţii şi omul-spirit. Ele se vor dezvolta din noi mai târziu, dar le purtăm ca germeni în noi. Şi nu numai abstract, în sensul că le purtăm ca germeni, ci când spunem că le purtăm în noi trebuie înţeles în sens foarte concret, căci noi avem cu aceste mădulare superioare ale entităţii noastre întâlniri, întâlniri adevărate.

    Iar aceste întâlniri se produc în modul următor: ca oameni, noi am ajunge tot mai mult să simţim faţă de evoluţia noastră actuală o înstrăinare greu de suportat pentru tot ce este spiritual, dacă nu ne-am putea întâlni din când în când cu sinea noastră spirituală. Eul nostru trebuie să se întâlnească cu acel nivel superior, cu acea sine spirituală pe care o vom dezvolta în viitor şi care într-o anumită privinţă este de o fiinţă cu entităţile din ierarhia îngerilor. Astfel încât, vorbind creştineşte, în limbaj popular, se poate spune şi: Noi trebuie să întâlnim din când în când o fiinţă din ierarhia îngerilor, care ne este foarte apropiată, pentru că această fiinţă, în timp ce se întâlneşte cu noi, întreprinde, în legătură cu noi, acel lucru spiritual care ne pune în situaţia de a prelua cândva o sine spirituală. Şi trebuie să avem o întâlnire cu o fiinţă din ierarhia arhanghelilor, pentru că această fiinţă întreprinde cu noi ceva care conduce la aceea că se va dezvolta cândva spiritul vieții etc. indiferent dacă transpunem această fiinţă, în sensul creştin, în ierarhia îngerilor sau dacă relatăm în sens antic despre ceea ce popoarele mai vechi înţelegeau atunci când vorbeau despre geniu, despre geniul conducător al omului. Noi ştim că trăim într-o vreme în care nu este îngăduit multora, ci numai puţinor oameni, să privească în lumea spirituală – dar acest lucru se va schimba în scurt timp –, de a vedea lucrurile şi fiinţele lumii spirituale. A trecut timpul, dar el a existat, în care se vedeau într-un sens mult mai cuprinzător, în general, entităţile lumii spirituale şi de asemenea şi procesele evolutive ale lumii spirituale. Iar în vremea în care se vorbea despre geniul fiecărui om se avea şi o vedere nemijlocită, concretă a acestui geniu. Această vedere concretă era atât de puternică, într-un timp nu prea îndepărtat, încât omul îl putea descrie în toată concreteţea, în toată obiectivitatea; într-o obiectivitate pe care omenirea actuală o consideră ca imaginaţie poetică, dar care nu avea acest sens.
  Omul trebuie cu adevărat să realizeze din când în când o comuniune mai intimă cu sinea sa spirituală, cu sinea spirituală, şi în aura astrală, care devine foarte vizibilă şi care se află în stadiul de predispoziţie, nu în stare dezvoltată, care pare ca iradiată de sus dinspre ceea ce va constitui etapa viitoare. Din această cauză omul trebuie să se întâlnească din când în când cu sinea sa spirituală.

 

Când se întâmplă aceasta?
 Se întâmplă simplu aproximativ de fiecare dată în somnul normal, în perioada dintre adormire şi trezire. La oamenii simpli care se culcă o dată cu apusul Soarelui şi se scoală o dată cu răsăritul Soarelui, acest moment coincide, mai mult sau mai puţin, cu miezul nopţii. La omul care se rupe din contextul natural, acest lucru nu prea se întâmplă. Dar aparţine libertăţii umane ca el să fie posibil. Omul culturii moderne îşi poate organiza viaţa cum doreşte, desigur, nu fără ca aceasta să aibă o anumită influenţă asupra existenţei sale, dar şi-o poate organiza, în anumite limite, după pofta inimii. Atunci el poate trăi o perioadă mai lungă de somn, ceea ce înseamnă o coexistenţă mai intimă cu sinea spirituală, aşadar, cu calităţile spirituale din care este preluată această sine spirituală, o întâlnire cu geniul. Această întâlnire cu geniul are loc aşadar, vorbind cum grano salis, în fiecare noapte, adică în fiecare timp de dormire. Şi acest lucru este important pentru om. Căci orice sentiment de satisfacţie sufletească pe care o putem avea legată de întâlnirea omului cu lumea spirituală se bazează pe faptul ca această întâlnire din timpul somnului cu geniul să aibă o postacţiune. Sentimentul pe care-l putem obţine privitor la legătura cu lumea spirituală este o postacţiune a acestei întâlniri cu geniul. Aceasta este prima întâlnire cu lumea superioară despre care se poate vorbi ca despre ceva inconştient la cei mai mulţi oameni. Ea va deveni însă din ce în ce mai conştientă cu cât oamenii vor conştientiza această postacţiune prin aceea că viaţa lor conştientă se va rafina în sentimentele lor prin preluarea ideilor şi reprezentărilor ştiinţei spiritului, astfel încât sufletul să nu fie atât de grosolan încât să nu poată contempla cu atenție postacțiunea.
Această întâlnire cu geniul ajunge adeseori sub o formă oarecare la conştienţă, numai că ambianța materialistă de azi, saturarea cu noţiuni care vin din concepţia despre lume materialistă nu este adecvată pentru a lăsa sufletul să-şi îndrepte atenţia asupra ceea ce se realizează prin această întâlnire cu geniul. Pur şi simplu, deoarece oamenii aprofundează cu noţiuni mai spirituale decât le poate oferi materialismul intuirea acestei întâlniri cu geniul, în fiecare noapte devine din ce în ce mai mult ceva de la sine înțeles pentru om.

  Cea de a doua întâlnire este, din această cauză, mai mult legată de evoluţia sezonieră, aşa cum prima era legată mai mult de mersul zilei. Şi aici trebuie să atrag atenţia asupra unor aspecte pe care deja le-am mentionat în mod aluziv, din alte puncte de vedere. 
În totalitatea ei, viaţa omului nu se desfăşoară în lungul anului în mod uniform, ci omul face modificări în cursul evoluţiei sezoniere. În cursul verii, când Soarele emană cantitatea cea mai mare de căldură, omul este lăsat mult mai mult la voia vieţii sale fizice şi prin aceasta şi a vieţii fizice a ambianţei, decât iarna, când omul trebuie să lupte cu fenomenele elementare exterioare şi când este dependent mai mult de el însuşi. Acum şi partea sa spirituală se rupe de el şi de Pământ – şi el este legat cu lumea spirituală, cu întreaga ambianţă spirituală.
Din această cauză, sentimentul deosebit pe care-l legăm de misteriul Crăciunului şi de sărbătoarea Crăciunului nu are nimic arbitrar, ci ţine de stabilirea sărbătorii Crăciunului în această perioadă. În acele zile de iarnă în care este stabilită sărbătoarea, omul ca şi întregul Pământ sunt dăruiţi spiritului. În această perioadă omul se află într-un domeniu în care spiritul îi este foarte apropiat. Iar consecinţa acestui fapt este aceea că în preajma Crăciunului, cam până spre Anul Nou actual, omul parcurge şi o întâlnire a corpului său astral cu spiritul vieţii, aşa cum a parcurs prima întâlnire, cea a eului cu sinea spirituală. Pe această întâlnire cu spiritul vieţii se bazează apropierea de Iisus Christos. Căci Iisus Christos se revelează prin spiritul vieţii. El se revelează printr-o fiinţă aparţinând ierarhiei arhanghelilor. Este de la sine înţeles că El aparţine unei fiinţe infinit superioare, dar acum nu despre aceasta este vorba, ci de faptul că El se manifestă printr-o fiinţă ce aparţine categoriei arhanghelilor. Astfel; pentru evoluţia actuală, pentru evoluţia ce urmează misteriului de pe Golgota, prin această întâlnire noi ne apropiem în mod deosebit de Iisus Christos. Putem astfel să numim întâlnirea cu spiritul vieţii, într-un anumit sens, şi întâlnirea cu Iisus Christos care are loc în străfundurile profunde alesufletului. Acum, când omul – fie prin dezvoltarea conştienţei spiritului în domeniul aprofundării religioase şi a exerciţiului religios, fie completând acest exerciţiu religios şi această simţire religioasă, chiar şi prin preluarea de reprezentări ale ştiinţei spiritului –, când omul îşi adânceşte viaţa afectivă, spiritualizând-o în modul descris, el va putea trăi la fel cum în viaţa în stare de trezie poate trăi postacţiunea întâlnirii cu geniul, va putea trăi şi postacţiunea cu spiritul vieţii, respectiv cu Christos. Şi, într-adevăr, în timpul care urmează perioadei Crăciunului la care ne-am referit, până la Paşti, condiţiile sunt deosebit de favorabile pentru a ne aduce în conştienţă întâlnirea omului cu Iisus Christos.

  O a treia întâlnire este cea prin care omul ajunge în apropierea omului-spirit propriu-zis, care va trebui să apară în viitor, mijlocită printr-o fiinţă aparţinând ierarhiei arheilor. Se poate spune: Cei vechi şi încă şi oamenii actuali – numai că oamenii actuali când discută despre aceste lucruri nu mai au, în general, o conştienţă a adevărului profund al problemei – simţeau şi simt acest moment ca întâlnirea cu ceea ce pătrunde lumea, cu ceea ce abia mai putem recunoaşte în noi înşine şi în lume, şi în care ne contopim cu sinea noastră ca într-o unitate. Şi aşa cum se poate vorbi, în cazul celei de a doua întâlniri, deja ca despre o întâlnire cu Iisus Christos, tot astfel în cea de a treia întâlnire putem vorbi de întâlnirea cu principiul Tatălui, cu „Tatăl“ ca fiind cel care se află la baza întregii lumi, cu ceea ce simţim, când simţim corect, ca fiind ce în religii este numit „Tatăl“. Această întâlnire este la rândul ei de aşa natură încât ne revelează relaţia noastră intimă cu macrocosmosul, cu Universul divin-spiritual. Desfăşurarea zilnică a proceselor universale include pentru noi întâlnirea cu geniul. Evoluția sezonieră a anului include pentru noi întâlnirea cu Iisus Christos. Și evoluţia întregii vieţi umane, această viaţă umană care în mod normal poate fi desemnată ca viaţa patriarhală de 70 de ani, se asociază cu întâlnirea cu principiul Tatălui. Pentru un anumit timp al vieţii noastre pământene fizice, pe drept cuvânt ignorat din multe puncte de vedere de educaţia noastră, noi suntem pregătiţi şi trăim – în general în mod inconştient între 28 şi 42 de ani, dar în adâncimile sufletului totuşi în mod plenar – întâlnirea cu acest principiu al Tatălui. Apoi postacţiunea acestuia poate creşte ulterior, dacă dezvoltăm simţiri suficient de fine pentru a acorda atenţie la ceea ce intervine în viaţa noastră venind din noi înşine ca postacţiune a întâlnirii cu principiul Tatălui. 
Această întâlnire cu principiul Tatălui înseamnă mult pentru viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Această întâlnire cu principiul Tatălui, care se produce în mod normal la vârsta menţionată, reprezintă o mare forţă şi un sprijin atunci când omul trebuie să-şi retrăiască retrospectiv sufleteşte, după ce a trecut prin poarta morţii, viaţa în timp ce trece prin lumea sufletelor. Iar omul poate face această călătorie retrospectivă, cum trebuie s-o facă de fapt – aşa cum ştim, aceasta înseamnă cam o treime din timpul petrecut între naştere şi moarte –, dacă are reprezentarea întâlnirii cu acea fiinţă pe care o presimte atunci când vorbeşte despre Tatăl ordinii universale. Aceasta este o reprezentare importantă pe care omul trebuie s-o aibă întotdeauna, alături de cea a morţii însăşi, după ce a păşit prin poarta morţii.
Având în vedere cele discutate, se naşte bineînţeles o problemă importantă. Există oameni care mor înainte de a fi atins jumătatea vieţii, când în mod normal are loc întâlnirea cu principiul Tatălui. Trebuie să avem în vedere situaţia în care omul moare datorită unei cauze exterioare, prin boală – care este o prilejuire din afară –, prin slăbiciune. Când întâlnirea cu principiul Tatălui în fundamentele subconştiente profunde ale sufletului nu a putut avea loc din cauza morţii premature, atunci ea are loc în clipa morţii. Această întâlnire este trăită concomitent cu moartea.

   Pentru ca omul să poată percepe principiul Tatălui în ora morţii sale, atunci când aceasta survine înaintea jumătăţii vieţii, moartea trebuie să vină din afară, nu să şi-o pricinuiască el. Greutatea pe care o întâmpină sufletul, descrisă în Teosofia , ar putea fi descrisă din punctul de vedere adoptat azi şi în consecinţă am putea spune: Omul se sustrage, în cazul morţii prin propria-i voinţă, întâlnirii cu principiul Tatălui în încarnarea dată. 
  Este, din păcate, greu pentru mulţi oameni să simtă ceva, în viaţa noastră materialistă, despre ceea ce aş numi sfinţenia somnului. Acest sentiment este atenuat de timpul de încercare actual, dar care nu ar trebui să rămână atenuat, ceea ce ar putea fi doar sperat dacă materialismul ar mai dura, ci ar trebui intensificat. Dacă se intuieşte că ceea ce trece drept inteligenţă în omenire este lipsit de orice respect pentru sfinţenia somnului, acesta este un fenomen cultural cu bătaie lungă. Asemenea lucruri nu trebuie să fie blamate, ele nu trebuie nici amintite aici în sensul că ar conduce la o estetică ce nu trebuie să fie tradusă în realitate. Noi trebuie să trăim cu lumea, dar trebuie să trăim cu ea cu ochii deschişi.
  Oamenii ar trebui cel puţin să dezvolte treptat ceea ce îşi pot spune cu cuvintele: eu adorm. Până la trezire sufletul meu va fi în lumea spirituală. Acolo el va întâlni forţa fiinţială conducătoare a vieţii mele terestre, care este prezentă în lumea spirituală, care îmi înconjoară capul, acolo va întâlni geniul. Iar când mă voi trezi, eu voi fi avut întâlnirea cu geniul. Aripile geniului meu vor fi atins, prin bătăile lor, sufletul meu.
 Dacă reuşim să insuflăm o trăire puternică unor astfel de sentimente viaţa va fi atât de intensă în somn încât contactul cu lumea spirituală poate face ca viața noastră de veghe să se poată fortifica treptat, şi nu vom avea în jurul nostru numai viața senzorială, ci şi lumea spirituală, care este lumea adevărată.
    Lumea adevărată este cea a spiritului. Lumea pe care noi o numim în mod obișnuit lumea adevărată este numai o imagine a lumii adevărate.
 



Surse : http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GAIngeri/Ingeri_CF02.html 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Linkuri căzute

- Am rugămintea, în cazul linkurilor căzute, să scrieți despre aceasta în rubrica de comentarii, la acea postare. Astfel aflu și eu, și îl pot înlocui pe cât de repede pot. Ok ? Mulțumesc.
- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ...
Sunt multe ...
* Ultima actualizare linkuri căzute: 8.09.2017 *