sâmbătă, 29 iunie 2013

Spiritul Liber


 Bun găsit dragilor,

 Spiritul liber este precum apa: blând prin prezență, destoinic prin răbdare, puternic prin forța interioară, tăcut în marea-i trecere.  
 Spiritul liber este precum gândul: nu stă o clipă locului. Pentru el mișcarea înseamnă viață, iar viața esența progresului: să ajungi de unde ești, acolo unde trebuie sa fii.
-Spiritul liber este statornic în marea-i decizie precum muntele în taina proprie-i măreții : te poți baza pe sprijinul său la orice pas, dar nu-l poți lua cu tine decât în amintire.
-Spiritul liber este precum orice copac rodnic: îți dăruiește la fel fructele sale, indiferent dacă ești un sfânt sau un tâlhar. La fel face umbra și la fel înflorește fie că lumea este în vreme de război sau de pace.
-Spiritul liber este precum timpul: trebuie să prețuiești fiecare clipă petrecută cu el pentru că fiecare clipă este deopotrivă intensă și valoroasă. El trece cu fiecare grăunte din clepsidra gândului și nu mai revine niciodată acolo. Altfel n-ar mai fi spirit liber.


Get Adobe Flash player

  Cu Lumină în Pace și Iubire !

    Paul Marian PolMar

Spiritul in circuitul de viata si moarte


Ce inseamna spiritul sau sufletul. Enigma vietii.
Ce reprezinta si de unde provine gindul.
Pentru ce noi traim? Si ce se petrece dupa "moartea"?

Cunostintele unicale in cartile academicianului rus Nicolai Levashov.

13 noiembrie 2010 a fost ucisa in Franta intr-un mod josnic Svetlana Levasova - sotia, prietenul devotat si aliat al academicianului Nicolai Levasov.

Pe 11 iunie 2012 a murit N.V. Levashov - remarcabilul scriitor si om de stiinta rus, un Om bun si cinstit.


http://www.levashov.info/  
http://www.levashov.name/  
http://www.levashov.org/
http://www.dac.md/

joi, 27 iunie 2013

Iarna demografică – declinul familiei umane


Ce-ați face dacă ați avea dovezi zdrobitoare și convingatoare, provenite de la savanți eminenți, economiști, politicieni și lideri civici și religiosi din 33 de țări, că cel mai mare pericol cu care se confruntă lumea nu este suprapopularea, ci scăderea accentuată și îmbătrânirea populației? Ce-ați face dacă ați afla că populația României va scădea la 14-16 milioane în 2050 și la 8-9 milioane în 2100?
Ce-ați face dacă ați afla care vor fi efectele acestei crize asupra felului de viață, obișnuințelor și speranțelor voastre pentru generațiile viitoare? Iarna demografică – declinul familiei este primul dintr-o serie de filme documentare care explorează fiecare aspect al declinului demografic care deja se face simțit.  Acesta este filmul pe care adepții corectitudinii politice, ai controlului populației, ecologiștii radicali și promotorii “culturii morții” n-ar vrea sa îl vedeți.
Acest film documentar vă dezvăluie consecințele dramatice ale stilului de viață “modern”, marcat de declinul familiei și al moralității, de banalizarea avortului și “normalizarea” homosexualității, de influența otravitoare a majorității mass-media și a “culturii Hollywood” care inoculează egoismul, frivolitatea și fuga de responsabilitate.

Cazul Prietenia


Cazul Prietenia - film documentar ce dezvaluie existenta unor grupuri de oameni care au in mod curent contacte cu civilizatiile extraterestre benefice.
 Detalii pe http://misa-yoga.blogspot.ro/2013/03/cazul-prietenia-film-documetar-despre.html

Frau liber sufletului

Un film de scurt metraj, cu GHIS (autoarea cartii Mafia medicala) care ne aduce aminte de adevarata noastra natura pe care am uitat-o...
Sursa :  http://dincolo-de-limite.blogspot.com.es/2013/06/frau-liber-sufletului-doc.html

luni, 24 iunie 2013

Fuziunea la rece: focul din apă



La 23 martie 1989, doi chimiști renumiți de la Universitatea din Utah, Martin Fleichmann și Stanley Pons, au făcut un anunț care a creat controverse în lumea academică. Aceștia susțineau că o celulă de sticlă plină cu apă grea, dotată cu un catod de paladiu, putea produce, la trecerea unui curent electric slab, extrem de multă energie calorică. Aceștia afirmau că reacția de bază trebuie să fie una de natură nucleară, similară celei ce are loc în stele. Astfel, “focul de apă”, așa cum a fost denumit, nu putea proveni dintr-o reacție chimică obișnuită, în experiment nefiind implicați agenți chimici, în afara apei, considerată a fi inertă din acest punct de vedere. De asemenea, nivelele energetice raportate le depășeau cu mult pe cele ale unor reacții clasice, chimiștii considerând că prin această descoperire au identificat o nouă sursă energetică a viitorului. Acest film documentar, narat de James Doohan, interpretul lui Scotty din serialul SF Star Trek, ne arată ce s-a mai întâmplat în domeniul controversat al fuziunii la rece după anunțul făcut de ce doi chimiști.

Spiritele ascunse (2001)

Get Adobe Flash player

  Bazat pe subiectul celui mai bine vândut joc video în SUA, Final Fantasy este un film care aduce o schimbare în modul obişnuit al desenelor animate cu ajutorul computerului care creează oameni, extratereştri şi mediul înconjurător.
Acţiunea filmului este plasată în viitor, în anul 2065, când Pământul este preluat de forme fantomatice extraterestre ce se hrănesc cu energia corpului uman. În urma unor cercetări, se constată că acestea pot fi anihilate de o energie de sens opus, energie ce ar putea fi obţinută prin însumarea a 8 spirite de pe Pământ şi din Univers. Echipa de cercetători condusă de dr. Aki Ross porneşte în căutarea ultimelor spirite, înfruntând atât atacurile extratereştrilor cât şi armata condusă de generalul Hein, ce punea în pericol existenţa Pământului.
Subliniind această aventură, ce ar putea să se întâmple cu adevărat, filmul este totdata o profundă poveste despre viaţa, dragoste şi umanism care lasă pe spectator să aleagă între lumea virtuală şi cea reală.

duminică, 23 iunie 2013

O ferma pentru viitor (2009)


”Realizatoarea de filme pe teme naturale, Rebecca Hosking, investighează în acest documentar - parte din seria BBC Natural World, modul în care poate să își transforme ferma familiei din Devon, într-o fermă care să nu mai fie dependentă de combustibilii fosili, o fermă pregătită pentru viitor, pentru vremurile destul de apropiate când aceștia nu vor mai fi disponibili. 
Dacă v-am trezit interesul în ceea ce privește permacultura, vă recomand site-ul în limba română permacultura.ro, care încearcă să-i adune pe toți entuziaștii la un loc și unde puteți să întâlniți oameni care-și împărtășesc experiența în domeniu. De asemenea, documentarul în sine vă va răspunde la unele întrebări.
sursa Sub lupa

Secretul din spatele materiei


Acesta este filmul lui Harun Yahya ce vă va ridica întrebări despre realitate, ce este ea şi ce ştim noi defapt despre viaţă, materie, ştiinţă, universul şi tot ceea ce există.
Treceti peste credintele religioase pe care le practicati.

Evoluția și crearea realității (Bruce Lipton, Ph.D)


Bruce Lipton, Ph.D., este o autoritate recunoscută pe plan internaţional, pentru faptul că ajută la crearea unei legături între ştiinţă şi spirit şi este o voce de vârf în Noua Biologie. El este de profesie biolog specialist în studiul celulei şi a predat această materie la Facultatea de Medicină din Wisconsin, iar mai târziu a realizat studii inovatoare la Universitatea Stanford. După ce a scris cartea "Biologia credinţei", a fost invitat să vorbească la sute de emisiuni de radio şi de televiziune şi să prezinte numeroase conferinţe, în ţară şi în întreaga lume.

Alimentatia - editia a 2-a (Eating 2nd edition)

Durata: 1 hr. 40 minute

Dacă sunteti sătui de toate informatiile eronate care circulă în mass media si în constiinta publică obisnuită si vreti adevăruri si dovezi care vă pot salva sănătatea vouă si celor dragi vouă, atunci ALIMENTAȚIA este un film ce trebuie văzut.



Eating-2ndEdition


Filmul prezintă multi profesionisti si alti indivizi, care vorbesc despre modul în care ei au folosit această dietă integrală cu plante pentru a trata si a vindeca majoritatea bolilor cronice si au prevenit reaparitia lor.
Acest documentar ne prezintă imagini explicite, care ne ajută să întelegem că hrana cu produse animaliere nu este potrivită consumului uman si despre modul cum suferinta si moartea animalelor se "răzbună" pe oamenii care le mănâncă, provocându-le majoritatea bolilor cronice actuale si cum trecerea la o dietă bazată pe plante poate începe reversarea majoritătii acestor boli în aproximativ 3 săptămâni.

Ideea de bază a acestui documentar este că ar fi bine să urmărim să trăim:

* Fără Mâncăruri Rafinate
* Fără Alimente Animaliere
* Fără Uleiuri Vegetale
* Fără Exceptii si cu Exercitii Fizice


Vizionare Plăcută ! . . . LinkTuPCVideo

Sursa : http://suntsanatos.ro/documentare/alimentatia-editia-a-2-a.html

Cartea tibetana a mortilor (1994)

Actualizare Linkuri Video:  24.07.2017

  Film documentar realizat de televiziunea japoneză, ce descrie credința tibetanilor despre ceea ce urmează în Bardö (imediat după fenomenul natural al morții), adică eliberarea conștiinței din contactul cu trupul și familiarizarea ei cu noua realitate spirituală. 
Durata: 47 minute
 





  Cartea tibetana a morților descrie transformarea elementelor constituente ale corpurilor : pământul se transformă în apa, apa se transformă în foc, focul se transformă în aer, aerul se dizolvă în conștiință.
Apoi intervine o experiență a unei luminozități pătrunzătoare, lumină albă pură, radiație curată ce provine din experiența directă a naturii noastre elementare.
  Aici nu mai există întuneric, nici separație, direcție sau formă, ci doar lumină strălucitoare, această infinita radiație este mintea, liberă de umbrele nașterii și ale morții, liberă de orice fel de limitări.
  Acum defunctul nu știe dacă este viu sau nu, totuși el poate să își vadă familia și poate să-i audă plângând.


Marea dinlăuntru (2004)

     
 Un premiu şi o nominalizare Oscar, o nominalizare şi un premiu Globul de Aur, 3 premii şi o nominalizare Venetia, 2 premii şi 3 nominalizări Academia Europeana de Film.
   
   
Ramon este paralizat la pat de 30 de ani, fiind îngrijit de familia sa. Fereastra camerei sale este singura fereastră către lume, căutând marea pe care a navigat de atâtea ori, marea unde el a suferit accidentul care i-a curmat tinereţea. De atunci, singura lui dorinţă a fost să-şi ducă viaţa la un sfârşit demn.

Lumea lui este tulburată de apariţia a două femei: Julia, avocata care îl susţine în lupta cu autorităţile pentru a-şi sfârşi viaţa şi Rosa, o femeie din acelaşi sat, care încearcă să îl convingă ca viaţa merită totuşi trăită. Amândouă femeile sunt copleşite de personalitatea captivantă a lui Ramon, fiind forţate să îşi pună întrebări asupra principiilor care le-au guvernat existenţa.

Ramon ştie că numai persoana care îl iubeşte cu adevărat îl va ajuta să întreprindă ultima sa călătorie.


Vizionare Plăcută ! . . . LinkTuPCVideo

Un om, o vaca, o planeta (2007)

Filmul "Un om, o vaca, o planeta – Cum sa salvam planeta" este un film minunat, un omagiu adus  atat lui Peter Procter, parintele agriculturii biodinamice moderne, cat si miilor de tarani si fermieri anonimi de pretutindeni (in special din India, pentru ca aici este filmat mare parte din film) pentru care nici pamantul, nici producerea hranei nu sunt o afacere ci insasi viata lor.

Peter Proctor ne invata cum sa readucem Pamantul la viata. Ne arata cum sa traim fara chimicalele care au saracit si otravit solul.


         
one-man-one-cow


Get Adobe Flash player


Baraka (1992)

Un film cu caracter de documentar ce prezinta omul in relatie cu omenirea si habitatul, “Baraka” este mai degraba o montura de scene gandite ca si punerea la punct a fotografiilor. Filmat in peste 20 de tari, ne arata contrastul dintre viata triburilor, a poparelor din lumea a treia si a societatilor civilizate si ultra-dezvoltate, ritualurile religioase diferite si miscarea/dinamismul mai multor culturi. Memorabile sunt peisajele, fast forwardurile scenelelor de urmarire a unei zile/a unui apus si efectul chimiei dintre muzica si imagine. Un film despre diversitatea naturii si a omenirii.

2012 - Știința a înțeles spiritualitatea (eBook + 2 VIDEO)

2012 - „SFÂRŞITUL TIMPURILOR” ÎN VIZIUNEA UNOR SAVANŢI
Ervin Laszlo, Stanislav Grof și Peter Russell în dialog cu Horia Turcanu

Ştiinţa contemporană acreditează profeţiile legate de sfârşitul lumii. Anul 2012 nu va fi însă un final de existenţă, ci o schimbare de conştiinţă, un punct critic al istoriei.

  Istoria recentă a umanităţii este o istorie a crizelor de tot felul: economice, sociale, politice, financiare, umanitare, care desemnează de fapt situaţii de război, crize ecologice... adică distrugeri ireversibile ale vieţii de pe planetă, crize ale petrolului, ale terorismului, ale ostaticilor, crize climatice şi alte sute de feluri de crize. Există o criză de supraproducţie de alimente (sute de milioane de tone pe an) şi simultan o criză a foamei: peste 100 de milioane de oameni se află sub pragul subzistenţei. La fiecare 6 secunde cineva moare de foame în lume. 6 milioane de copii mor de foame anual, în timp ce 155 de milioane sunt supraponderali.

Câteva sute de miliardari deţin mai mulţi bani decât trei miliarde de oameni mai puţin norocoşi. Jumătate din umanitate. Energia solară pe care o primeşte Pământul timp de numai 40 de minute, dacă ar fi folosită integral, ar acoperi necesarul de energie al planetei pe un an întreg. Dar noi ne încăpăţânăm să stoarcem ultimele picături de petrol şi cărbune care poluează aerul şi apa, cu costuri enorme şi consecinţe incalculabile. Zeci de specii de plante şi animale dispar definitiv în fiecare zi, calota glaciară se topeşte în ritm accelerat crescând nivelul oceanului planetar, milioane de hectare de pădure dispar definitiv anual. Simultan, la nivelul întregii planete, se desfăşoară sute de războaie. Armele create de ţările avansate sunt mai periculoase decât conflictele pe care încearcă să le prevină. Au trecut 200 de ani de la revoluţia industrială, cea care a declanşat construcţia lumii în care trăim, şi oamenii nu sunt mai fericiţi ca înainte. Visul unei umanităţi fericite pare a se fi transformat într-un coşmar punctat de crize contradictorii. Cetăţenii ţărilor avansate se declară cei mai nefericiţi. Consumul de droguri şi alcool, rata sinuciderilor sunt cele mai ridicate pe care le-a cunoscut vreodată omenirea. Depresia, alienarea, disoluţia relaţiilor dintre oameni au atins proporţiile unei epidemii. Vorbim de o criză economică dar în realitate economia nu este decât una dintre feţele lumii pe care noi am construit-o după chipul şi asemănarea noastră, reflectând propriile noastre valori. Este consecinţa directă a unui mod de a privi lumea şi de a ne raporta la ea. Am construit o lume a super-tehnologiilor din care sufletul a fost exclus. Am creat un sistem al competiţiei acerbe, în care distrugerea adversarului este o izbândă, iar singurătatea şi nefericirea implicite. Un sistem al separării de ceilalţi şi de noi înşine, în care crizele exterioare reflectă de fapt o criză interioară a umanităţii.



În septembrie 2009, la Milano în Italia, s-a desfăşurat o conferinţă internaţională având ca temă psihologia şi spiritualitatea. Am fost acolo. Cu 20 de ani în urmă ar fi fost de neimaginat ca fizicieni, biologi, psihologi, psihiatri, biochimişti, astrofizicieni şi filosofi să se afle la aceeaşi masă, discutând despre o nouă viziune, spirituală, asupra universului. Au participat cele mai strălucite spirite ale lumii ştiinţifice, iar tema principală în jurul căreia s-au învârtit discuţiile a fost criza prin care trece în acest moment umanitatea.



Calendarul Maya are o precizie care-i uimeşte pe specialişti. Numai că abordările nu au fost cele cu care suntem obişnuiţi din presă. Ideea principală care s-a desprins din întreaga conferinţă a fost aceea că trăim timpuri de mare cumpănă la nivel planetar şi că motivul pentru care se întâmplă acest lucru este în esenţă modul în care privim lumea şi pe noi înşine. Criza este una de Conştiinţă şi câtă vreme nu vom schimba acest lucru, ea se va manifesta în toate domeniile vieţii noastre. Distrugerile la nivel planetar ale mediului şi ale resurselor au atins un prag critic. Dacă ceva nu se schimbă, povestea umanităţii, aşa cum o cunoaştem, se apropie de final. Pare incredibil, dar aceşti oameni de ştiinţă au vorbit în faţa camerelor televiziunilor italiene nu numai despre necesitatea de a repune civilizaţia pe alte baze, spirituale, de a reforma totul, sistemele sociale, ştiinţa, medicina, tot ceea ce stă la baza cunoaşterii umane, dar şi despre anul 2012 şi despre străvechi profeţii care anunţă o transformare de proporţii la "sfârşitul timpurilor". Tema mi s-a părut fundamentală. Am ales două din numele grele prezente la Milano pentru interviuri în exclusivitate: Stanislav Grof, doctor în psihiatrie, profesor şi scriitor şi Ervin Laszlo, cel mai important gânditor în domeniul filozofiei sistemelor şi al evoluţiei. Am ales aceste nume nu numai pentru faima lor mondială, ci şi pentru faptul că le-am citit cărţile și am fost implicat în apariţia unora dintre ele în limba română. Una din aceste cărţi, care se numeşte Revoluţia Conştiinţei, formulează în mod strălucit esenţa problemei cu care se confruntă omenirea în acest moment: ori umanitatea va fi capabilă să schimbe ceva într-un timp foarte scurt, ori viitorul nostru ca specie devine incert.



Ervin Laszlo: „Asistăm la sfârşitul unei lumi şi poate la naşterea uneia noi”.

Ervin Laszlo este filozof, scriitor și fost profesor de filozofie, ştiinţa sistemelor şi futurologie la universităţi celebre din SUA, Europa şi Orientul Îndepărtat. A scris vreo 70 de cărţi al căror subiect este Universul în care suntem interconectaţi şi conectaţi miraculos la toate elementele realităţii. A fost de două ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Este fondatorul Consiliului Înţelepţilor Lumii, care reuneşte cei mai faimoşi oameni de ştiinţă ai planetei, fondatorul Clubului de la Budapesta şi al Grupului de Cercetare Generală a Evoluţiei, membru al unei liste lungi de instituţii academice şi universitare din întreaga lume. Trăieşte în Toscana, pe un deal, într-un sătuc, într-o casă care acum vreo 200 de ani era o capelă mânăstirească. Părinţii lui erau transilvăneni din Cluj.



- Vorbiţi despre o lume a cărei schimbare este iminentă sau va dispărea. Ce înseamnă aceasta?



- Înseamnă că ne îndreptăm către cea mai mare transformare din istoria omenirii. Şi dacă vrem să continuăm să existăm pe această planetă și să ne dezvoltăm, trebuie să reanalizam noţiunile de Univers, fiinţă umană, progres și dezvoltare. E târziu, dar trebuie să aflăm cine suntem. Lumea pe care am construit-o, ca reflexie a felului în care vedem noi universul și pe noi înşine, nu se mai poate susţine în niciun fel. Trebuie reformat totul, lumea business-ului bazată pe exploatarea nebunească a resurselor şi pe supraproducţie, politicile industriale care duc la dezastru ecologic, încălzirea globală şi creşterea periculoasă a nivelului oceanului planetar. Politicile economice internaţionale, care au fragmentat lumea în prea săraci şi prea bogaţi, care au dus la mase imense de emigranţi care fug de foame şi de epidemii. Politicile militare, care consumă resurse inimaginabile în folosul unor structuri financiare. Lumea se află în pragul unui colaps economic, social şi politic care generează haos şi violenţă. Este o lume pe care noi am creat-o şi care acum se prăbuşeşte. Ca să înţelegem motivele prăbuşirii, trebuie să privim lucrurile sistemic, ca în medicina holistică, în care pacientul e văzut ca un tot, nu doar ca trup. Aş putea să vă dau cifre teribile despre modul în care omul distruge natura, apa, pământul şi aerul, dar mă voi mărgini să spun că ne îndreptăm rapid către pragul critic, în care distrugerea devine ireversibilă iar mediul impropriu susţinerii civilizaţiei omeneşti. Acest prag este estimat a fi atins în câţiva ani. Acelaşi lucru se poate spune despre exploatarea resurselor planetei, care a atins limita susţinerii populaţiei. Colapsul lumii financiare este deja vizibil, iar cel social, previzibil: populaţia ţărilor sărace va fi în 2050 de două miliarde de suflete. Criza generalizată nu mai poate fi disimulată în nici un fel. Întrebarea este: cât timp mai avem pentru a ne salva? Surpriza pentru oamenii de ştiinţă a fost aceea că tendinţele se accelerează neaşteptat. Estimările cele mai pesimiste sunt de 5 ani, iar cele mai optimiste de 20 de ani. Nivelul mării creşte odată şi jumătate mai repede decât s-a prevăzut, emisiile de CO2 depăşesc orice estimare prealabilă, iar în ceea ce priveşte încălzirea globală estimările anilor '90, de maximum 3°C grade, sunt astăzi de 6°C, ceea ce ar transforma cea mai mare parte a planetei în zone nepotrivite pentru agricultură. Efectele se potenţează unele pe altele, astfel încât linia de sosire pentru colapsul global este în mod interesant apropiată de faimoasele profeţii ale anului 2012.



- Ce legătură au prognozele ştiinţifice cu profeţiile despre anul 2012?



- Există mai multe surse ezoterice ale unor profeţii despre sfârşitul timpului, dar cea mai interesantă şi mai precisă este calendarul Maya, alcătuit de preoţi-astronomi în secolul al XV-lea şi a cărui reprezentare, săpată în piatră, este arhicunoscută. Acest calendar acoperă intervale uriaşe de timp, calculate cu o precizie care-i uluieşte pe astronomii contemporani. Sfârşitul Celei de-a patra lumi a fost calculat de mayaşi la data de 21 decembrie 2012, iar în fapt, ţinând cont de ajustările între calendare, ar fi vorba despre 28 octombrie 2011. Acest lucru nu înseamnă neapărat un sfârşit, ci mai curând o transformare fundamentală a lumii în care trăim. O transformare care a început deja.

Oameni foarte avizaţi afirmă că avem de-a face cu o renaştere a umanităţii pe un nou nivel spiritual, asta dacă planeta nu va fi prea distrusă până atunci. Această dată coincide cu profeţiile mistice ale mai multor sisteme spirituale, cum ar fi cel al indienilor Hopi, cel Vedic, cel islamic şi Kaballa evreiască. În esenţă, este vorba despre încheierea unui an galactic de aproape 26.000 de ani şi începutul unuia nou. Filozoful mistic Terence McKenna a elaborat matematic modelul unei aşa-numite unde a timpului şi a arătat care au fost timpurile din istoria planetei în care această undă a determinat înnoiri fundamentale şi schimbări dinamice enorme. Este interesant că o perioadă de mari schimbări în aceasta curbă a timpului s-a petrecut în perioada Revoluţiei Neolitice (15.000 î.Hr.), atunci când au apărut agricultura şi primele aşezări umane, următoarea fiind în jurul anului 500 î.Hr., timpul marilor figuri mistice ale istoriei ca Lao-Tzu, Platon, Zoroastru, Buda şi alţii.

Intuiţi că aceasta curbă confirmă evenimente care se petrec deja în lume şi culminează din nou cu decembrie 2012. Interesante sunt şi confirmările din astronomie, care indică pentru 2012 mari perturbări ale activităţii solare. Dacă magnitudinea lor va fi confirmată de realitate, sistemele energetice terestre vor înregistra pagube de miliarde de dolari, iar refacerea lor va dura între 5 şi 10 ani. La sfârşitul anului 2008, NASA anunţa descoperirea unei găuri în câmpul magnetic al Pământului de 10 ori mai mare decât cea estimată, ceea ce confirmă calculele despre schimbarea polarităţii magnetice a planetei în jurul aceleiaşi date a anului 2012. Nicio profeţie şi nicio predicţie ştiinţifică nu sunt infailibile, dar aici avem de-a face cu date semnificative în context. Dacă luăm în considerare şi tendinţele actuale din societate, politică, economie etc., trebuie să considerăm sfârşitul lui 2012 cel puţin drept un punct critic în istoria umanităţii.



- Vorbiţi despre o schimbare fundamentală la nivelul conştiinţei. Ce fel de conştiinţă ar fi aceea care să schimbe lumea? Şi cum ar putea fi lumea nouă?



- Mistici, filozofi, lideri spirituali şi sociologi au dat răspunsuri interesante la această întrebare: ce fel de Conştiinţă ar fi următorul stadiu al umanităţii? Cred că un răspuns sugestiv îl oferă misticul american Richard Bucke care vorbeşte despre o Conştiinţă cosmică, depăşind ceea ce numim în zilele noastre „conştiinţa de sine. În esenţă, în zilele noastre, ştiinţa redescoperă cu mijloacele ei ceea ce misticii şi vizionarii au ştiut dintotdeauna, şi anume faptul că Universul este viu şi că ceea ce suntem noi cu adevărat este mult mai mult decât a crezut ştiinţa mecanicistă. Noi nu suntem fiinţe separate, ci comunicăm între noi şi cu întregul Univers pe niveluri infinit de complexe, pe care abia acum începem să le înţelegem.

Îşi face loc încetul cu încetul ideea că suntem în ultimă instanţă manifestări ale conştiinţei, care este esenţa Universului, principiul organizator aflat în spatele apariţiei formei materiale. Din aceasta perspectivă, următorul stadiu al conştiinţei ar putea fi acela al Conştiinţei trezite, iluminate, al Conştiinţei conştiente. O lume care ar reflecta un asemenea nivel de Conştiinţă ar fi o lume total diferită. Stadiul în care suntem acum poate fi descris drept materialist, orientat către consum, care se crede auto-suficient, dar a cărui lege fundamentală este creşterea nelimitată, căci nu înţelege şi nu se preocupă de context, de restul Universului. Este un stadiu egoist, limitat, agresiv şi asta se reflectă în tot ce facem. Observaţi că descrierea ar putea fi aceea a unui cancer în raport cu corpul pe care îl parazitează. Celulele canceroase nu se preocupă de rest, ci doar de ele, cresc fără limită, exact cum concernele multinaţionale distrug totul în cale, exact ca sistemele noastre economice, politice şi militare. Ele sfârşesc prin a muri odată cu trupul secătuit. O nouă lume, clădită de un nou nivel de Conştiinţă, ar fi clădită pe respectul faţă de celălalt şi faţă de univers, care este viu, o lume ecologică, ale cărei sisteme sunt orientate către natură, către a simţi mai mult decât către a avea şi a face, în care celălalt nu mai este perceput ca un adversar, ci ca un partener. Este o lume în care umanitatea trăieşte armonic cu mediul, conştientă că este o parte a Universului viu. Este greu de trasat harta unui alt nivel de Conştiinţă, dar o altă privire asupra Universului generează un alt fel de ştiinţă, un alt fel de medicină, un alt fel de învăţământ, de relaţii sociale etc. Important e că schimbarea a început deja, chiar dacă nu toţi îşi dau seama şi chiar dacă nu avem garanţia că nu e prea târziu.



Stanislav Grof: Singura soluţie este întoarcerea către interior.

Doctorul Stanislav Grof este unul dintre cei mai importanţi cercetători ai Conştiinţei din secolul XX. Este fondatorul curentului transpersonal în psihologie şi cel care a reuşit să introducă spiritualitatea ca dimensiune fundamentală a psihicului uman în lumea psihologiei academice. Este unul din pionierii studiilor privind forţa vindecătoare a stărilor de Conştiinţă extinsă şi creatorul unei tehnici de accesare a acestor stări, numită „respiraţie holotropică”. Este profesor la Institutul de studii integrale din California, unde conduce Catedra de filozofie, cosmologie şi conştiinţă. Este autor a numeroase cărţi despre natura conştiinţei. Considerat un geniu în domeniu, Stanislav Grof este un om de o blândeţe, simplitate şi generozitate extraordinare. Am avut ocazia de a petrece două zile împreună cu el, care au fost un regal de idei şi viziuni. Interviul de mai jos este o sinteză a nenumăratelor ore de discuţii din acele zile.



- Sunteţi om de ştiinţă şi totuşi cărţile dvs. înfăţişează un univers de natură spirituală. Cum se vede criza prin care trece umanitatea din perspectiva psihologiei?



- Una dintre transformările fundamentale prin care trecem este una de viziune. Ştiinţa tindea să se opună spiritualităţii, considerată ca fiind de nedovedit, pentru că se baza pe percepţia subiectivă. Or, subiectivitatea nu era luată în considerare, neputând fi măsurată. Aşa s-a întâmplat că experienţa spirituală, mistică, veche de când lumea, a fost exclusă din ecuaţie. Dar între timp, ştiinţa începe să descopere că subiectivitatea creează Universul, la propriu. Numai că pare târziu. Lumea pe care am creat-o are atributele ştiinţei clasice, mecanice. Este o lume rece, calculată, dură, guvernată de legi înguste, în care oamenii sunt consideraţi corpuri într-un Univers de corpuri şi drept urmare se simt singuri şi izolaţi. Am creat o lume din care orice principiu înalt a fost exclus. Suntem deci singuri, iar consecinţa e frica. Compensăm frica în faţa unui Univers uriaş și gol prin consumul compulsiv, prin a avea, a face, şi creăm o lume care răspunde acestui mod de a privi lucrurile. Tratăm planeta aşa cum ne tratăm pe noi înşine şi pe ceilalţi: ca pe ceva care trebuie supus, învins, exploatat, controlat şi chiar ucis dacă e nevoie, pentru satisfacerea „nevoilor”. Criza prin care trece umanitatea este o criză interioară şi deci psihologică şi spirituală, dar care a generat o altă criză, exterioară, atât de gravă, încât pune în pericol însăşi existenţa noastră ca specie. Umanitatea aflată în criză îşi distruge casa şi întrebarea e dacă ne vom da seama la timp.



- Ce-i de făcut?



- În ultimii 40 de ani am fost implicat în cercetări asupra conştiinţei şi am putut constata că suferinţa vine din modul de a percepe Universul. Trăirea unei expansiuni a conştiinţei conduce frecvent la transformări profunde ale individului, la reducerea semnificativă a agresivităţii, la creşterea înţelegerii, compasiunii şi toleranţei dar mai ales la creşterea capacităţii de a te bucura de viaţă. Cu cât bucuria de a trăi creşte, cu atât scade credinţa că trebuie să ai din ce în ce mai mult, şi apare o spiritualitate de natură universală, bazată pe ideea că întreaga creaţie e un tot format prin legătura profundă cu alţi oameni, cu alte specii, cu natura şi cu întregul Univers. Nu am nicio îndoială că această transformare este nu numai posibilă, dar şi inerentă. Suntem „condamnaţi” să ne întoarcem la Adevăr. Întrebarea este dacă asta se va întâmpla înainte să se strice ceva de nereparat în echilibrul vieţii pe planetă.
Mulţi oameni se află în punctul în care realizează eşecul filozofiei de viaţă pe care au urmat-o şi încep să caute alternativa spirituală care echivalează cu o întoarcere acasă, după o lungă rătăcire. Am fost învăţaţi că trebuie să facem mereu ceva ca să fim fericiţi, că trebuie să îndeplinim ceva, să vânam ceva, să avem ceva, un obiect, o poziţie socială, un partener anume, deci că fericirea este mereu în viitor şi în exterior. Această concepţie ne plasează într-un provizorat permanent. Este o strategie perdantă pentru că niciodată nu ne aduce ce dorim. Singura soluţie este întoarcerea către interior şi descoperirea satisfacţiei în dimensiunea spirituală a existenţei.



- Care ar fi primul pas?



- Uneori, acest prim pas îl face fiinţa noastră prin declanşarea unei crize psiho-spirituale. Psihologia oficială a tratat aceste crize drept patologice şi le-a suprimat cu medicamente dure, sub diagnostice neclare. În realitate, fiinţa noastră interioară declanşa un mecanism de autovindecare, de autoreglare în faţa unei situaţii în care lumea interioară ajungea să fie în divergenţă cu restul Universului. Acum, întreaga umanitate se află într-o stare de urgenţă spirituală, care pune sub semnul întrebării o întreagă perspectivă asupra vieţii şi descoperă că modul materialist de a vedea lumea nu este suficient. Aşa se explică întoarcerea spre meditaţie, spiritualitate, credinţă, medicina naturistă şi holistică şi interesul imens pentru psihologia transpersonală. Omenirea pare că face singură acest pas. E timpul să privim în interior cu onestitate, atunci când simţim criza. Criza este semnul transformării. Ceva trebuie să moară, pentru ca apoi să renască, atât la nivel personal, cât şi la nivelul întregii umanităţi.



- Vorbiţi de transformarea umanităţii ca despre o chestiune de timp. Ce crede despre anul 2012 un cercetător al Conştiinţei ca Stanislav Grof?



- Este un subiect care mă pasionează, pentru că orice profeţie are legătură cu o stare de Conştiinţă extinsă. Au existat dintotdeauna mijloace pentru ca profeţii, şamanii, preoţii, misticii să intre în asemenea stări. Toate sistemele mistice ale planetei vorbesc despre aceeaşi realitate. Aşa se face că profeţiile tuturor continentelor despre sfârşitul timpurilor sunt aceleaşi, inclusiv în creştinism, unde apocalipsa, din punct de vedere etimologic, nu înseamnă sfârşit, ci ridicarea vălului. Profeţiile mayaşe sunt remarcabile nu pentru că spun ceva nou, ci pentru extraordinara precizie a sistemului lor astronomic şi astrologic, calculat pe miliarde de ani înapoi în timp, dar care se opresc pe o anumită dată a anului 2012. Faptul că misticii lumii, separaţi de mii de kilometri şi uneori de mii de ani în timp, văd aceleaşi lucruri în incursiunile lor spirituale, este deja extrem de interesant pentru un cercetător al conştiinţei ca mine. Dar când descoperi că de fapt un întreg calendar întins pe milioane de ani e de fapt un algoritm de evoluţie al Conştiinţei, văzut ca esenţă a Universului, e senzaţional. Cunoaşterea mayaşă despre natura Universului, a conştiinţei şi a timpului depăşeşte cunoaşterea ştiinţifică de azi. La acea dată astronomică precisă, la care se trece într-un nou ciclu galactic şi cosmic, mayaşii vorbesc despre sfârşitul timpului. Dar timpul, aşa cum începem să ne dăm şi noi seama astăzi, este creaţia conştiinţei. Sfârşitul timpului este sfârşitul unui tip de percepţie, sfârşitul unei lumi aşa cum o cunoaştem noi: o lume a violenţei şi a lăcomiei, egoistă, coruptă, sfâşiată de conflicte. În opinia mea, mayaşii vorbesc despre un proces de moarte/renaştere, o transformare interioară masivă a umanităţii, dincolo de care timpul liniar nu mai există, aşa cum nu există în stările de conştiinţă extinsă, sau în relatările marilor mistici. Pentru mine, cel mai important argument provine din propriile mele cercetări. Pe scurt, am constatat că stările prin care trece conştiinţa umană sunt legate în mod sincronic de evenimentele cosmice. Am lucrat cu experţi în domeniu şi am ajuns la concluzia că evenimentele interioare şi cele cosmice se reflectă total între ele. Relaţia dintre Univers şi Conştiinţă este o ecuaţie. Universul este Conştiinţă. Evenimentele astronomice se află într-o relaţie profundă cu evenimentele interioare ale conştiinţei umane individuale şi colective astfel încât nu încape nicio îndoială că schimbările majore au început deja şi că lumea acestui secol va fi spirituală sau nu va fi deloc.



Peter Russell: Orice om de știință onest, utilizând mijloacele științei, va descoperi substratul spiritual al Universului. Peter Russell este matematician, fizician (Cambridge University) și expert în calculatoare. Este fascinat de mintea omenească și de misterele conștiinței. Studiază de ani de zile psihologia experimentală, meditația și filozofiile orientale. Este membru în consiliile științifice ale mai multor universități celebre ale lumii. A fost una din primele persoane care au aplicat programe de dezvoltare personală în cadrul companiilor. În ultimii 20 de ani, a fost consultant pentru IBM, Apple American Express, Banca Barclays, Swedish Telecom, Nike, Shell, British Petroleum ș.a. A scris multe cărți pe tema conștiinței și a Universului din perspectiva omului de știință care l-a descoperit pe Dumnezeu și care nu vede o contradicție în acest lucru. Este considerat unul dintre cei mai importanți gânditori ai momentului, iar conferințele sale din ultimii ani s-au axat în special pe analiza acestor timpuri istorice, pe care le trăim. Este un om de o deschidere extraordinară, iar zâmbetul și abordările lui emana căldură și emoție.


- Sunteți un om de știință care a făcut pasul către spiritualitate. Cum ajunge un matematician și fizician să aleagă în cele din urma spiritualitatea? Pentru majoritatea oamenilor, ele par în contradicție.

- Știința nu numai că nu este în contradicție cu spiritualitatea, dar poate fi o poarta către aceasta, mai ales științele de vârf, cum sunt matematicile sau fizica cuantică. Eu am fost întotdeauna un om de știință. M-a interesat natura Universului și a fenomenelor, m-a pasionat latura ascunsă a lucrurilor. La 16 ani devoram Einstein, descoperind lumea paradoxală a fizicii cuantice, și știam de pe-atunci ca voi fi un cercetător al Universului. Mai târziu, am crezut că matematicile vor fi acelea care îmi vor deschide porțile către înțelegerea supremă. Mă fascina felul în care o ecuație, una dintre cele mai simple și mai elegante din toate ecuațiile matematice, guvernează propagarea luminii, vibrațiile unei corzi de vioară, curba unei spirale și orbitele planetelor. Începeam să înțeleg că Universul este vibrație în toate aspectele lui. Dacă m-ar fi întrebat cineva, aș fi zis că Dumnezeu pare să existe pe teritoriul abstract al matematicii. În cele din urmă, descoperind limitările modelului matematic al Universului, am crezut că pot descoperi adevărul în fizica cuantică, unde natura spirituală a Universului începe să fie evidentă. Experimente deja celebre dovedeau că mintea, dorința, intenția, așteptările unui om influențează particule cum ar fi un foton. Mi se părea uluitor, pentru că acest lucru răsturna tot ceea ce eram obișnuiți să credem despre relația dintre materie și spirit. Un „obiect neînsuflețit” precum fotonul știa, simțea intenția mentală, nerostită a celui care făcea experimentul. Mai mult, se comporta conform așteptărilor sale. Eram om de știință și a trebuit să accept evidența: dincolo de orice fenomen fizic, ceea ce creează realitatea este conștiința, cel mai misterios fenomen din Univers. A concepe Universul ca pe o realitate a conștiinței este o abordare spirituală, pentru că pune inefabilul deasupra materiei grosiere și spiritul deasupra cărnii. Universul nu mai este făcut din materia care ajunge să gândească, ci din gândirea care se poate materializa.

Aceasta nu este o speculație, ci un adevăr profund, la care știința materialistă a ajuns prin propriile puteri. Deci, nu numai că știința nu este în contradicție cu spiritualitatea, dar orice om de știință onest, utilizând mijloacele științei, va descoperi substratul spiritual al Universului. Nu vorbesc aici de religia instituționalizată, care intră în contradicție flagrantă cu știința, ci despre spiritualitate, care, spre deosebire de orice religie, este o chestiune personală, de viziune mistică. La baza oricărei religii a stat viziunea mistică a cuiva. Aceasta confirmă științele moderne: vechile viziuni mistice asupra Universului, nu dogma construită împrejurul lor. Așadar, după ce am petrecut ani studiind matematica și fizica teoretică, acestea m-au condus către psihologia experimentală și, în cele din urmă, către unul dintre cei mai mari mistici ai secolului XX, Ramana Maharshi. Cercul s-a închis. Acest maestru trăia direct misterele Universului, pe care fizica cuantică abia dacă începea să le intuiască. Acesta a fost drumul către Dumnezeu al unui om de știință care a rămas om de știință.

- Cu alte cuvinte, ne este greu să-l primim înapoi pe Dumnezeu, după ce l-am izgonit din lume.

- L-am izgonit, nu din lume și nu din Univers, ci din noi înșine. Știința descoperă că substratul întregului Univers este o energie inteligentă, conștientă, creatoare, purtătoare de informație, vie, și că tot ce există în Univers este făcut din această energie. Misticii o numesc lumină. Noi o putem numi Conștiință sau Dumnezeu. Nu-l putem izgoni pe Dumnezeu din Univers, pentru că el este natura internă, subtilă a Universului. Nu putem izgoni lumina, pentru că singurul lucru care există este această lumină. Dar putem să uităm acest adevăr și să trăim o sub-realitate perfect valabilă pentru noi înșine, din care adevărul a fost exclus. Această sub-realitate va arăta exact așa cum au creat-o mințile noastre, întunecată, teribilă, aspră, lipsită de lumină, dar plină de înlocuitoare artificiale ale luminii. Este lumea în care trăim, care nu este viabilă, pentru că nu respectă liniile de forță cosmice. Este contra legilor Universului. Am crezut că lumea materială este „reală”, iar Conștiința izvorăște din materie. Conștiința nu numai că nu izvorăște din materie, dar pare să aibă putere absolută asupra materiei. Mai mult, pare că materia este cumva generată de Conștiință. Acesta este punctul fundamental în care știința modernă confirmă viziunile misticilor: Conștiința este fundamentul Universului observabil, iar spațiul, timpul și materia izvorăsc din Conștiință. Experimentul unei lumi exclusiv materiale s-a sfârșit și orice încercare de a menține o asemenea lume este sortita eșecului. Această lume este pe cale de a dispărea, ca orice creație a minții umane, în fața creației unei Minți de ordin superior: mintea lui Dumnezeu. Acesta este și punctul în care știința, așa cum o cunoaștem, nu poate cerceta mai departe. Cercetarea Conștiinței este domeniul psihologiei și al spiritualității. Știința are un succes deplin în a explica structura și funcționarea lumii materiale. Dar când vine vorba despre lumea interioară a minții, despre gânduri, sentimente, senzații, vise și intuiții, știința are foarte puține lucruri de spus. Cât despre Conștiința propriu-zisă, știința pur și simplu tace. Nu există nimic în fizică, chimie, biologie sau în oricare altă știință care să poată explica faptul că avem o lume interioară, subiectivă. Această subiectivitate are capacitatea uluitoare de a influența materia. Gândirea, imaginația, visele, dorințele, tot ce ține de aspectul nostru lăuntric, au harul „supranatural” de a influența tot ce ne înconjoară. Când vom accepta acest adevăr, va fi momentul în care îl vom fi acceptat pe Dumnezeu înapoi, în universul nostru, adică în noi înșine.

- În cărțile dvs. există un anumit sentiment de... urgență, ca și cum am fi într-o cursă contra cronometru, ca și cum n-am mai avea timp. Are legătură cu „sfârșitul timpurilor„ despre care vorbeau Ervin Laszlo, Stan Grof și... profețiile mayașe?



- Da, aceasta este „revoluția conștiinței”, o schimbare conștientă a modului în care ne vedem pe noi înșine și Universul, ceea ce este echivalent cu crearea la propriu a unei noi lumi. Sentimentul de urgență pe care-l percepeți este acela al datelor provenind din știință, care indică prăbușirea lumii în care trăim. Crezând că materia e totul și că Universul e gol de sens și de Dumnezeu, am creat o lume după acest model, clădită pe criteriile „științifice” ale eficienței lipsite de sentimente și comunicare, rupte de restul Universului, în care oamenii sunt niște „unități” independente, făcute să supraviețuiască cu orice preț. Am creat o societate agresivă, fără scrupule, cu o economie pe măsură, cu o medicină care tratează corpul omenesc ca pe o bucata de carne, un învățământ care ne pregătește copiii să supraviețuiască în această lume dură, mutilând esența a ceea ce înseamnă un om: sufletul. Umanitatea a uitat că este o parte din Univers și din această planetă și este pe cale să-și distrugă căminul și pe sine însăși. Aceasta este criza în care ne aflăm astăzi: ecologică, economică, politică, socială, culturală și mai ales spirituală. Tot mai mulți oameni se trezesc din coșmar și-și dau seama că valorile și scopurile în care au crezut au fost greșite, întorcându-se acum către valorile spirituale și către ceea ce ne unește, nu către ceea ce ne dezbină. Dar sistemul pe care l-am creat pe această planetă are o inerție enormă. Știm că lumea, așa cum am construit-o, se prăbușește rapid. Cele mai optimiste estimări vorbesc de 20-30 de ani până la colaps, dar avem motive să credem că acest fenomen este mult mai apropiat. În același timp, știm că se petrec schimbări cosmice, care influențează conștiința umanității și, din acest punct de vedere, schimbarea este inevitabilă. Întrebarea este dacă umanitatea va reuși să schimbe ceva esențial înainte ca un colaps al sistemelor fizice și ecologice ale planetei să se producă. Nimic nu garantează acest lucru. Pentru planeta Pământ în sine, la scară cosmică, n-ar fi o problemă un colaps al unei civilizații omenești. Asemenea lucruri s-au mai petrecut în istoria planetei, iar capacitatea ei de refacere este inimaginabilă. La scară cosmică, dispariția unei civilizații este un eveniment minor. Am putea dispărea ca specie, pentru un timp. Dar Conștiința speciei noastre pare acum suficient de evoluată ca să-și decidă singură viitorul. Cât despre profețiile mayașe, nu sunt singurele care, după ce au făcut estimări care se întind pe milioane de ani, se opresc în 2012. Eu nu sunt dintre cei care cred în „sfârșitul lumii”. Dar cred că misticii tuturor timpurilor și tuturor sistemelor mistice, inclusiv preoții maya, au văzut schimbările majore la nivelul Conștiinței cosmice și au știut că umanitatea nu poate scăpa acestei schimbări.

Orice viitor este posibil. Cu cât vom fi mai mulți cei ce vom experimenta o conștiința spirituală, cu atât șansele de rămânere a umanității în spațiul material al acestei planete vor fi mai mari. Viitorul ne așteaptă să-l scriem. Încercările pe care le avem de depășit la acest început de mileniu sunt formidabile. Nu știu dacă ceea ce omenirea a declanșat poate fi oprit. Ce știu cu siguranță este că perspectiva mea interioară nu depinde de ceea ce se petrece „în afară”. Cei care în aceste timpuri se îndreaptă spre o percepție spirituală a Universului, vor fi pregătiți pentru orice eventualitate și o vor accepta ca pe un proces transformator, care a început deja. Întrebarea „cine suntem” se transformă treptat în „ce suntem”, pe măsură ce înțelegem că suntem alcătuiți din aceeași substanță diafană ca tot restul Universului. Pentru mine, 2012 este un prag al transformării din interior, care va continua mult după acest vârf.



Cartea și ulterior documentarul De la ştiinţă la Dumnezeu oferă un curs intensiv în natura realităţii. Este povestea explorării de-o viaţă a lui Peter Russell în natura conştiinţei - cum a ajuns de la ateu convins, studiind matematică şi fizică, la realizarea unei sinteze personale profunde a misticului cu ştiinţificul. Russell îmbină povestea personală de explorare cu fizica, psihologia şi filozofia, pentru a ajunge la o nouă viziune asupra lumii, în cadrul căreia conştiinţa este o calitate fundamentală a creaţiei. El arată cum toate ingredientele pentru această viziune sunt la locul lor; nimic nou nu trebuie descoperit. Trebuie doar să asamblăm piesele şi să explorăm noua imagine a realităţii ce rezultă de acolo. Russell ne ia din sălile de conferinţe de la Cambridge, unde a studiat cu Stephen Hawking, într-un ashram de la poalele Himalayei. Integrând o cunoaştere adâncă a ştiinţei cu propriile experienţe de meditaţie, Russell ajunge la un Univers similar cu cel descris de mulţi mistici - unul în care ştiinţa şi spiritul nu mai sunt în conflict. Puntea dintre ele este lumina. De la ştiinţă la Dumnezeu ne invită să trecem acea punte înspre o viziune radical diferită şi în cele din urmă vindecătoare asupra noastră şi a universului - o viziune în care Dumnezeu capătă un nou înţeles şi practica spirituală o nouă semnificaţie.

Sursa:http://www.formula-as.ro/2009/895/planete-culturale-30/sfarsitul-timpurilor-in-viziunea-unor-savanti-ervin-laszlo-stanislav-grof-si-peter-russell-in-dialog-cu-horia-turcanu-11869

Revoluția conștiinței
Laszlo,Grof,Russell - Revolutia Constiintei   

De la știință la Dumnezeu - Peter Russell  


Gaura albă în timp - Peter Russell 

Mâncarea ucigașă (eBook)

                
                    MÂNCAREA UCIGAŞĂ
Cei ce doresc, pot descărca documentul accesând acest link .


Un studiu despre securitatea alimentară dat publicităţii în Franţa spune că jumătate din produsele alimentare din România sunt infectate cu substanţe cancerigene de tip „aflatoxină”. Aceasta nu poate fi distrusă prin fierbere sau prin metabolism. Fenomenul infectării alimentelor cu aflatoxine în ţările din sud-estul Europei e cunoscut de specialiştii occidentali de peste 15 ani şi este numit „sindromul balcanic”. Aportul de E-uri poate face ca un salam să conţină doar 5% carne.

În anul 2004, în România exploda un scandal legat de importarea unui lot de boia de ardei (paprika) din Ungaria, infectat cu aflatoxină. Produsul a fost retras imediat de pe piaţă, dar nimeni nu a fost sancţionat. Aflatoxina este o substanţă cancerigenă, produsă de ciuperci microscopice, care infectează alimentele depozitate în condiţii precare. Cel mai des este întâlnită în cafea, arahide, porumb, alune şi condimente. Microorganismele mai sus menţionate produc mai multe tipuri de toxine, din care cele mai periculoase sunt aflatoxinele, acestea fiind la rândul lor de mai multe tipuri. Scandalul părea să se fi ivit din neant, până la acea dată în România nu se auzise nimic despre ciupercile cu pricina. Despre ce este vorba? Povestea a început în 1960, când în Anglia au murit în câteva luni 2000 de curcani. Fermierii au intrat în panică şi au cerut biologilor să afle care e cauza dezastrului. Din aproape în aproape, s-a ajuns la concluzia că toate păsările fuseseră hrănite cu turte de arahide provenite de la un singur depozit şi că toate muriseră din cauză că li s-au blocat rinichii. După un timp, a fost găsit vinovatul: o ciupercă microscopică. Aceasta se dezvoltă în mediile umede şi închise şi secretă o substanţă toxică pentru organism. Mai mult, toxina nu poate fi distrusă prin fierbere sau prin metabolism. Astfel, un animal care a mâncat porumb infectat transmite toxina mai departe la omul care consumă carnea animalului sacrificat. Occidentalii au luat imediat măsuri, în sensul că au dezvoltat o adevărată industrie a depozitării, diferită pentru fiecare produs în parte. Un astfel de sistem de protecţie în alimentaţia publică, numit HCCP, a fost preluat de la specialiştii NASA, care îl inventaseră pentru securitatea cosmonauţilor. Concomitent, au adoptat o serie de măsuri legislative care să protejeze piaţa alimentară de produsele infectate cu toxina ucigaşă. Fenomenul e în continuare studiat de specialiştii occidentali, majoritatea ţărilor lumii fiind monitorizate din acest punct de vedere, acest lucru producând efecte economice pentru cei ce încalcă legislaţia securităţii alimentare.

Un studiu numit „Siguranţa alimentară”, publicat în anul 2002 în revista franceză Ştiinţe şi tehnici alimentare, arată că România se află printre ţările infectate cu micotoxine. Din produsele autohtone analizate de francezi, jumătate musteau de asemenea substanţe ucigaşe. Capitolul „România” din acest document se intitulează „Studiile Dutton – 1996”, iar oamenii de ştiinţă occidentali situează ţara noastră în zona afectată de ceea ce ei au numit cu 15 ani în urmă „sindromul balcanic”. Încă de atunci se ştia că populaţiile României, Bulgariei şi ţările fostului spaţiu iugoslav consumă cereale puternic infectate cu ciuperci producătoare de micotoxine de tip „aflatoxină”, în special cele care atacă rinichii. De ce? În timp ce ţările dezvoltate şi-au creat tehnologii avansate pentru depozitarea alimentelor pentru a preveni îmbolnăvirea populaţiei cu micotoxine, ţările sărace, printre care şi România, nu au investit nimic în acest domeniu. Dacă într-un siloz pentru cereale din Olanda, de exemplu, chiar şi aerul este filtrat pentru a evita orice infectare a produsului alimentar, în ţările mai înapoiate, cum ar fi cele din America Latină şi Europa de Est, principala problemă a depozitării sunt şoarecii şi şobolanii, restul fiind considerat nesemnificativ, pentru că nu omul era scopul în sine, ci producţia. Revenind pe plaiuri mioritice, la noi nu s-au făcut asemenea studii şi nu s-a spus un cuvinţel despre legătura dintre alimentele de pe piaţa românească şi aflatoxine. Singurele date despre noi înşine ni le dau occidentalii, care afirmă că cel puţin jumătate din hrana pe care o punem zilnic pe masă conţine substanţe cancerigene de tip aflatoxină.

Limitele de la care micotoxinele devin periculoase sunt de ordinul micro sau nanogramelor pe kilogram corp pe zi (miime de gram sau milionime de gram ), în funcţie de tipul toxinei. Dacă organismul uman primeşte mai mult decât atât, ceea ce la noi se întâmplă zilnic, micotoxinele atacă materialul genetic, făcând posibilă apariţia cancerului, în special la ficat. De asemenea, poate determina apariţia malformaţiilor la nou-născuţi. Cei mai afectaţi sunt bătrânii, copiii, femeile însărcinate şi persoanele bolnave. Comisia Naţională pentru Securitate Biologică cunoaşte foarte bine fenomenul, dar deocamdată nu a putut face altceva decât să pună în acord legislaţia românească cu cea europeană. Restul va depinde de banii investiţi în infrastructura agricolă. Şi, din păcate, problemele legate de calitatea alimentelor nu se opresc aici.

În urmă cu trei ani, angajaţii Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane au adus la cunoştinţa conducerii instituţiei că se confruntă din ce în ce mai des cu nişte cazuri ciudate de mumificare a cadavrelor. Din lipsă de spaţiu, în cimitirele bucureştene se practică deshumarea la 7 ani a osemintelor pentru a fi reînhumate la picioarele unui alt decedat al familiei. Surprinzător, cadavrele nu mai putrezesc. Ce să fie, ce să fie? Răspunsul l-a dat dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare: „Povestea are o cuprindere mai largă. Specialiştii europeni în alimentaţie au fost sesizaţi în anii '90 de faptul că morţii nu mai putrezesc şi, în urma unor studii, s-a demonstrat că acest lucru se datorează consumului de conservanţi sintetici, adică E-uri. Aceasta este explicaţia şi la noi.” Altfel spus, românii mănâncă în fiecare zi alimente care conţin aditivi şi conservanţi alimentari. În ciuda faptului că specialiştii avertizează asupra consumului de E-uri, nimeni nu se poate feri de alimentele „îmbogăţite” cu aditivi.

„Ar fi bine să ne ferim de toate E-urile, dar mai ales de conservanţii sintetici, de coloranţii sintetici şi de aditivii care accentuează gustul. Din păcate însă, nu prea mai există alimente care să nu conţină asemenea substanţe. Este o necesitate a industriei alimentare moderne. Fără conservanţi nu putem avea mâncare în magazine dar, pe de altă parte, aceste E-uri sunt dăunătoare sănătăţii. Este un cerc vicios. Produsele mai ieftine au întotdeauna mai multe E-uri, aşa că aceia care ţin la sănătatea lor ar trebui să mănânce puţin, dar bun. Ceea ce în România nu prea este posibil. Mai mult, din punct de vedere legal, controlul aditivilor este problematic. Dacă o firmă de mezeluri decide că reţeta produsului ei trebuie să conţină mulţi aditivi, noi nu putem interveni. Astfel că nu trebuie să mire pe nimeni dacă într-un salam nu există decât 5% carne. Este dreptul producătorului să scoată pe piaţă reţeta pe care o doreşte, adică ieftină şi proastă, cu singura obligaţie să specifice conţinutul pe etichetă. În ceea ce priveşte sindromul balcanic, ştiam de aceste lucruri doar din cercetările făcute în Occident. Aflatoxina atacă în special ficatul şi rinichii. De cele mai multe ori, nici măcar această cerinţă de etichetare nu este respectată la noi”, ne-a declarat Gh. Mencinicopschi.

În paranteză spus, în România, este permisă utilizarea a peste 200 de aditivi alimentari. Printre cele mai periculoase E-uri sunt cele care dau gust, mai ales o puternică aromă de carne (E 621, E 634,  E-635), cele folosite în produsele proaspete, chiar şi în pâine, pentru a le conserva (E-210), coloranţi folosiţi mai ales la băuturile nealcoolice şi la sosuri (E-102 - galben, E-129 - roşu). În Europa, doi aditivi coloranţi au fost interzişi (E -231 şi E-232), fiind catalogaţi ca pesticide, dar în ţara noastră continuă să fie utilizaţi. Riscurile consumului de aditivi alimentari sunt multiple pentru sănătate, dar efectele nu apar imediat. Atunci când o persoană prezintă stări de oboseală, lipsă de concentrare, ameţeli, dureri de cap sau balonări, se poate gândi, fără să greşească, că este urmarea consumului de aditivi şi a alimentaţiei proaste.

Atenţie la B.T. – porumbul modificat genetic! În anul 2003, Comisia Naţională pentru Securitate Biologică a descoperit într-un magazin din Bucureşti un sirop obţinut din porumb modificat genetic, pentru îndulcirea produselor de patiserie, produs importat în mod ilegal. Este primul caz de acest gen constatat în ţara noastră. Sigur, avertizarea că siropul conţine porumb „mutant” era trecută doar pe eticheta distribuitorului francez. Importatorul român lipise peste ea o etichetă în limba autohtonă, unde evitase să treacă acest amănunt foarte important, deşi legea îl obliga explicit la acest lucru. Mai mult, nimeni nu are voie să importe asemenea produse decât cu acordul Comisiei Naţionale pentru Securitate Biologică (CNSB) , lucru pe care importatorii nu l-au făcut.

Concret, produsul alimentar avea culoarea maronie şi era îmbuteliat în recipiente din plastic de 700 de mililitri. Pe eticheta principală scria că este un sirop pentru clătite, produs în SUA şi adus în Europa de un distribuitor francez. Pe spate, o etichetă anunţa cumpărătorul, în limba română, că lichidul maroniu conţine sirop de porumb, apă, arome, conservant, colorant, caramel şi acid citric. Dacă se desprindea acea hârtie, apărea eticheta originală, pe care scria, în limba franceză, cam acelaşi lucru, cu o deosebire: după „sirop de porumb”, francezii au deschis o paranteză în care au adăugat fraza: „siropul este obţinut din porumb modificat genetic”. Amănuntul este foarte important în comerţul cu produse alimentare. Siropul a fost retras de pe piaţă după constatarea făcută de CNSB dar, în mod straniu, nimeni nu a fost sancţionat.

Porumbul modificat genetic, prescurtat B.T., face parte din categoria „organismelor transgenice de generaţie I”, adică nu mai este porumb, ci o specie obţinută din combinarea genelor plantei cu un microorganism, Bacillus thuringiensis. E un fel de bacterie mare cu frunze, care face popcorn.
Pentru respectarea termenilor ştiinţifici, trebuie spus că organismele transgenice sunt mai mult decât mutanţii. Aceştia din urmă sunt specii naturale asupra cărora s-a intervenit genetic pentru întărirea anumitor calităţi naturale. Adică nu se iese din cadrul natural al speciei. Organismele transgenice în schimb sunt „mutanţi la pătrat”, adică nişte combinaţii genetice între diferite specii, în urma cărora apar specii absolut noi, pe cale artificială.

Cum s-a ajuns aici? Încă din anii '70, specialiştii în domeniul alimentaţiei au ajuns la concluzia că terenurile agricole existente nu vor putea face faţă ritmului de creştere demografică şi că omenirea se află în faţa unei catastrofe prin înfometare. S-au căutat imediat soluţii care mai de care mai ciudate. Una dintre ele s-a arătat a fi rentabilă: alimentele obţinute prin combinaţii între genele mai multor specii aflate pe niveluri diferite ale evoluţiei. Cele mai mari investiţii în cercetarea acestui domeniu au fost făcute în SUA. Aceste firme au studiat posibilitatea obţinerii unor culturi modificate genetic, care să scadă costurile de producţie. Aşa a apărut prima generaţie de organisme modificate genetic.

S-a studiat o combinaţie de cartof cu genă de bacterie. Acest produs are formă şi gust de cartof şi este rezistent la boli şi dăunători, adică nu mai are nevoie de erbicide şi insecticide, eliminând multe cheltuieli de producţie. Tot prin combinare genetică a fost obţinut un tip de soia care rezistă la erbicidul universal anti-clorofilă. Acesta ucide orice plantă, mai puţin soia transgenică. Porumbul B.T., alt transgenic, este rezistent la viermele de porumb. Culturile acestei specii artificiale nu mai au nevoie de tratamente speciale împotriva dăunătorului. Cel mai recent şi spectaculos produs al acestei generaţii OMG sunt roşiile transgenice pentru zonele foarte reci, care au fost combinate cu gene ale unui peşte. Această roşie nu are nici un fel de probleme cu frigul, creşte în câmp deschis, în condiţiile unei veri de scurtă durată şi dă o recoltă foarte bogată.

Există însă şi organisme modificate genetic din generaţia a 2-a, deocamdată în faza de studii teoretice, care vor intra pe piaţă peste câţiva ani. Un exemplu: orezul modificat genetic din generaţia a 2-a va avea componentele nutritive de cereală, dar şi pe cele de carne. Produsul e gândit pentru ţările slab dezvoltate, unde populaţia se hrăneşte aproape exclusiv cu orez, lucru care duce la subnutriţie. Aceste populaţii vor continua să mănânce numai orez, dar nu unul oarecare, ci super-orezul, care are proteine de carne. Cu alte cuvinte, pilaful va fi recoltat din câmp cu carne cu tot.

Există şi o ramură a ingineriei genetice care se ocupă de animalele transgenice. Aici lucrurile sunt mai complicate, în sensul că s-au obţinut porci transgenici fără grăsime sau lapte de vacă cu insulină pentru bolnavii diabetici. Dar, pentru că genetica animală e mult mai complexă decât cea vegetală, specialiştii se tem încă să lanseze pe piaţă asemenea produse.

Sunt periculoase alimentele modificate genetic? Unii specialişti spun că da. Primul produs obţinut prin această tehnică şi destinat vânzării de exemplu, a fost o versiune modificată genetic a unui hormon – BST somatotropina – care stimulează producţia de lapte la vaci. Conform Raportului Uniunii Europene, administrarea de BST stimulează producerea unui hormon care, atunci când este secretat în cantităţi mari în lapte, stimulează dezvoltarea malignă a celulelor canceroase. Folosirea acestui hormon a fost asociată şi cu o creştere relativă a apariţiei cancerului la sân şi prostată la consumatorii umani.

Una peste alta, anomaliile de pe piaţa alimentară românească riscă să devină o catastrofă a agriculturii româneşti după 2007. În următorii ani, vom asista la un adevărat război între produsele noastre şi cele occidentale şi suntem total nepregătiţi pentru această luptă. România a greşit în 1990, când s-a împărţit bugetul de subvenţie la 4 milioane de agricultori, indiferent cine au fost aceştia. Sumele s-au risipit pe mici parcele care nu au produs decât pentru autoconsum. Dacă banii ar fi fost canalizaţi către retehnologizare, am fi avut acum agricultori pregătiţi tehnologic să se bată cu cei din UE. Am pierdut bani şi timp preţios şi nu ştiu cum vom recupera decalajul. Teoretic, în 2007 am putea exporta în Europa jumătate din producţia agricolă, dacă aceasta se va ridica la standardele de calitate. Dar nu se ridică. Pe de altă parte, neseriozitatea actualilor producători ne va costa scump din ianuarie 2007. Occidentalii abia aşteaptă să găsească produse alimentare sub standardele UE pentru a interzice produsele autohtone. Să dau un exemplu: dacă într-un sat din Teleorman se va găsi lapte infectat cu aflatoxine, producţia de lapte va fi sistată în tot judeţul cu pricina. Puteţi ghici uşor ce produse îi vor lua locul…
 

ADITIVII ALIMENTARI


Cel mai important factor în menţinerea sănătăţii este alimentaţia, ea fiind furnizorul de materie şi energie pentru buna dezvoltare şi funcţionare a corpului uman. Statisticile medicale prezintă din când în când câte un grup mai mare de boli ca fiind maladiile secolului XX, iar printre cauzele sau factorii favorizanţi este inclusă şi nutriţia deficitară sau, în funcţie de caz, abuzivă. Dar de ce oare alimentul, care este baza existenţei noastre, să fie cauza unor maladii?

Epoca modernă a adus după sine o mare afacere pentru producătorii şi comercianţii de produse alimentare şi un plus de confort pentru consumatori. Dacă acum câteva zeci de ani majoritatea alimentelor proveneau din producţia proprie iar alimentele erau integral pregătite în casă, astăzi raportul s-a inversat: cele mai multe alimente provin din reţeaua de magazine alimentare iar o bună parte din hrană are la bază semipreparate. Producătorii industriali, pentru a rezista concurenţei, prezintă pe piaţă produse „calitativ superioare”, adică cu un aspect agreat de client, miros şi  gust plăcute şi un termen de valabilitate cât mai mare. Dar pentru a satisface aceste deziderate, alimentele sunt prelucrate prin înglobarea de aşa-zişi aditivi alimentari (coloranţi, emulgatori, stabilizatori, antioxidanţi, conservanţi, aromatizanţi, etc.) care se regăsesc în compoziţia inscripţionată pe ambalaj (dacă ea există) sub forma unor coduri: E 954 (pentru zaharină), E 330 (acid citric), E 250 şi  E 251 (nitriţi, respectiv nitraţi din mezeluri) etc. Aceşti aditivi sunt utilizaţi doar cu avizul Ministerului Sănătăţii şi la prima vedere par inofensivi, dar în timp se constată că lucrurile stau cu totul altfel. Spre exemplu, zaharina a fost folosită (şi la noi încă mai este) ca îndulcitor pentru diverse preparate hipocalorice. Vreme de mulţi ani s-a crezut că este o substanţă total inofensivă pentru organism, dar cercetări recente au arătat că ea prezintă potenţial cancerigen, ceea ce a făcut ca în multe ţări occidentale să fie recomandată retragerea ei din consum.

Ce sunt de fapt aceşti aditivi alimentari? Cea mai mare parte sunt substanţe chimice de sinteză, care nu se găsesc în mod natural nici în regnul vegetal nici în cel animal, deci nu ar trebui sa facă parte din alimentaţia noastră. Organismul uman nu deţine căi metabolice proprii acestor substanţe, care sunt obţinute în urma unor reacţii chimice „în eprubetă” şi sunt lipsite de energiile vitale pe care în mod natural substanţele produse din natură le conţin. Aditivii alimentari sunt substanţe „moarte”, consumatori de energie vitală din rezerva proprie a organismului şi care împrumută căi metabolice în vederea transformării şi eliminării lor din corp.

Coloranţii alimentari sunt substanţe de sinteză, ale căror molecule au proprietatea de a se fixa pe grăsimi ori pe fibrele celulozice din alimente. Cele mai nocive sunt cele care se fixează pe grăsimi, pentru că acestea, odată ajunse în organism, se vor depune în ţesutul adipos, colorându-l, iar mai târziu generează diverse probleme de sănătate. Conservanţii sunt substanţe chimice care împiedică dezvoltarea microorganismelor prin blocarea unor enzime vitale ale acestora sau prin distrugerea membranei lor celulare. Nu avem nici o garanţie că aceste fenomene, chiar dacă nu sunt sesizabile prin mijloacele actuale de investigare, nu au loc şi în organismul nostru, undeva la scară moleculară, cu efecte grave în timp.

În ultima perioadă, pieţele noastre au fost invadate de tot felul de fructe ale căror perioadă de coacere este în cu totul alt sezon al anului. În mod normal, fructele, în special cele de toamnă, se pot păstra un timp, dar semnele îmbătrânirii şi  degradării lor vor deveni evidente destul de repede. Cum de, totuşi, cele din comerţ arată de parcă tocmai ar fi fost luate din pom? Nimic mai simplu: după recoltare, ele sunt tratate cu nişte substanţe care împiedică degradarea lor fizică. Dar ceasul biologic al fructului lucrează în continuare, energiile degradându-se şi fructul devenind o masă vegetală moartă, pe care îmi vine să o asemuiesc cu o bucată de plastic gustos. Dacă aceste substanţe ar rămâne doar pe coaja fructului, n-ar fi nici o problemă, dar ele se absorb în interior, de aici rămânând doar un pas până la pătrunderea lor în organismul nostru. Ştim despre aceste substanţe că în doze rezonabile nu au efect toxic vizibil şi imediat asupra organismului uman, dar nu ştim ce efecte pot avea în timp la scară moleculară şi ce boli ar putea favoriza.

O găselniţă alimentară interesantă este margarina, despre care se afirmă într-un mod cu totul hazardat că este un produs natural. Este adevărat că la baza procesului de fabricaţie stau uleiuri vegetale, dar nu ştiu cât de natural mai este un produs supus hidrogenării la cald, în prezenţa nichelului pe post de catalizator. Rezultatul acestui proces este acea masă albă, a cărei structură chimică diferă exact prin caracteristica de bază care face uleiul vegetal mai sănătos decât grăsimea animală, şi anume gradul de nesaturare. Deci, diferenţa dintre margarină şi grăsimea animală este doar de origine, corpul uman depunând acelaşi efort energetic pentru metabolizarea amândurora.

Când şi cum vom afla cât de nocivi pentru sănătatea noastră sunt aditivii alimentari nu ştiu să vă spun, dar haideţi să consumăm mai puţină carne roşie şi fragedă decât este ea în realitate, mai puţine fructe arătoase atunci când nu e timpul lor, mai puţine conserve şi alte semipreparate, mai puţine găselniţe alimentare şi, cu siguranţă, vom fi mai sănătoşi.
  

MEZELURILE – ce conţin ele?

 

Le mănânci cu poftă, însă ştii ce consumi? Află din interviul luat profesorului doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, cum sunt preparate mezelurile:

 

Ce ingrediente conţine o reţetă standard?
- Mezelurile conţin aditivi foarte periculoşi, cum ar fi: nitraţi şi nitriţi de sodiu şi potasiu (de la E-249, la E-252), fosfaţi (de la E-339 la E-343) şi polifosfaţi (de la E-450 la E-452) de potasiu, sodiu, calciu, magneziu. În prezenţa proteinelor, nitriţii se transformă într-o substanţă care favorizează apariţia cancerului de stomac. În doze foarte mari, nitriţii dau o toxicitate acută, care împiedică sângele să mai transporte oxigen. Sugarii şi copiii mici sunt foarte sensibili la aceste substanţe, care le creează probleme respiratorii. Un aditiv pe care producătorii îl folosesc ilegal şi frecvent în mezeluri fără a fi sancţionaţi este amidonul modificat. Conform Ordinului nr. 975, amidonul nu este admis în produsele din carne. Totuşi, mezelurile au amidon cu nemiluita, deoarece acest aditiv are proprietatea de a reţine multă apă şi măreşte cantitatea de mezel, înlocuind, în fapt, carnea.

La ce ingrediente trebuie să fim atenţi când alegem un produs procesat din carne?
- Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.   Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Între cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii.
Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu apare imediat, dar în timp, duce la obezitate. Aspectul de „delicios” al mezelurilor este dat în mare parte de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care pot reprezenta chiar 40% din compoziţia unui parizer sau a unui salam ieftin. Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul în schimb chiar n-are ce caută într-un produs din carne. Producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor.

Peştele afumat este indicat pentru consum?
- Peştele afumat este mai greu de digerat din cauza fumului, care pe deasupra mai conţine şi substanţe nocive. Prin afumare, peştele îşi pierde o parte din calităţile nutritive.

Crenvurştii din ce sunt făcuţi?
- Crenvurştii conţin în cea mai mare parte tocătură de oase, tendoane, pieliţe, grăsime, tot ce mai rămâne din carcasa de pasare după ce se ia carnea. Sunt plini de bacterii periculoase: salmonella, răspunzătoare de toxiinfecţiile alimentare, şi campilobacter, o bacterie care favorizează cancerul de stomac, stau la suprafaţa carcasei de pasare, pe piele. În momentul în care carcasa este tocată, bacteriile se amestecă în masa produsului care, chiar dacă este preparat termic, rămâne infectat până la consumul propriu-zis.

Ce intră în compoziţia unui salam?
- Salamurile conţin: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară, adică ceea ce se poate prelucra din picioare şi gât, mix de condimente (sare, boia, piper) sau extract de condimente, aditivi care imită gusturile condimentelor, faină de soia 20%, antioxidanţi, colorant (carmin, glutamat  de sodiu - E-261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate acestea se pun în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin 5 zile. În cele mai multe cazuri însă, se adaugă agent de afumare, pentru a grăbi procesul.

Ce reţetă standard se foloseşte de obicei în prepararea cârnaţilor?
- Cârnaţii de porc conţin carne de porc cu slănină şi şorici (60%), proteină vegetală din soia nemodificată genetic, apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (dipolifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural (carmin), conservanţi (nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu). Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce provoacă botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnii procesate şi dă aroma specifică.

Ce ingrediente găsim în parizer?
- Parizerul de porc conţine 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasare dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente – sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75°C. Amidonul şi fibrele din soia dau starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasare, care este prelucrată cu utilaje.

Şunca presată, pastrama şi cotletul de porc sunt mai puţin prelucrate. Pot conţine şi ele ingrediente nocive?
- Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici), proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant – carmin. Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece prin malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice, care se ţin la un tratament termic de 75°C. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.
Pastrama de porc conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în sos timp de 3 până la 5 zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid. Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate.
Cotletul de porc conţine: cotlet de porc şi un strat de slănină de 0,5–1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20-40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi şi potenţiatori de gust.

Pateurile ce ingrediente conţin? Dar cele vegetale?
- Pateul este un preparat culinar de consistenţă cremoasă, obţinut în casă sau industrial, din diverse ingrediente, cum ar fi: carne de porc, de vită, de peşte (ton), şuncă, ficat, unt, smântână, condimente, sare, aditivi alimentari, arome. Cel mai renumit este paté de foie gras, obţinut din ficatul de gâscă sau raţă, special crescute în acest scop. Ficatul obţinut de la aceste gâşte sau raţe este hipertrofiat şi infiltrat cu grăsime. Acest ficat este transformat în pastă prin amestecare cu unt, lapte, uneori cu ciuperci rare şi foarte scumpe (trufe). Acest paté  se consumă de obicei pe pâine prăjită, ca aperitiv, preţul lui fiind însă prohibitiv.
Pateurile industriale fabricate astăzi sunt foarte deosebite de pateul ultrafin foie gras de gâscă sau raţă. Iată o compoziţie tipică a unui pate industrial: ficat de pasare 20%, apă, carne de pasare, ulei vegetal nehidrogenat, proteină vegetală din soia, amidon din porumb, sare iodată, condimente, amidon din grâu, extract de condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), sirop de glucoză, emulgatori (esterii glicerici ai acidului citric E-472), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, gumă xantan E-415), antioxidanţi (acid citric E-330), ascorbat de sodiu E-301), potenţiator de aromă (monoglutamat de sodiu E-621), colorant (carmin E-120), conservant (nitrit de sodiu E-250). Conţine alergenii: soia, gluten, muştar.
Pe piaţă există şi variante de post, pateuri vegetale care, din păcate, reproduc compoziţia celor din ficat-carne, conţinând: apă, ulei vegetal hidrogenat (margarină) sau nehidrogenat, proteină din soia, sare iodată, extract de condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), emulgatori (săruri ale acizilor graşi E-470, ş.a.), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, caragenan E-407), amidon din grâu şi porumb, sirop de glucoză, zaharuri, potenţiator de aromă (glutamat monosodic E-621), legume deshidratate, antioxidant (acid ascorbic E-300), acidifiant (acid citric E-330), faină de roşcovă (E-410), coloranţi (caramel E-150, roşu carmin E-120), extract de paprika. Conţin alergeni de tipul: gluten, ţelină, muştar, soia.

Cum se pot falsifica aceste produse din carne?
Cele mai des întâlnite şi, în acelaşi timp, cele mai periculoase practici frauduloase folosite la fabricarea şi comercializarea cărnii şi produselor derivate sunt:
- substituirea cărnii de calitate superioară cu carne de calitate inferioară, de exemplu înlocuirea cărnii cu carne dezosată mecanic cu valoare biologică şi calitate microbiologică scăzute;
- punerea în vânzare a cărnii alterate, al cărei defect este mascat prin prelucrare şi transformare în specialităţi, cu adaosuri de condimente, aditivi alimentari (E-uri), alte ingrediente;
- substituirea cărnii unui animal cu carne provenind de la alte animale, pentru care trebuie menţionată obligatoriu originea: carnea de porc amestecată cu carne de măgar, nutrie, cal sau carne provenind de la specii necomestibile (câine, pisică);
- procesarea sau comercializarea cărnii prelevate de la animale moarte, tăiate în agonie sau bolnave, care le fac improprii consumului uman;
- falsificarea produselor din carne, cum ar fi: carne tocată, pastă de mici, preparate din carne (cârnaţi, mezeluri, salamuri, muşchiuleţ, jambon, specialităţi), semiconserve şi conserve din carne prin înlocuirea unor componente valoroase cu altele inferioare: şorici, grăsime, tendoane, organe, urechi, stomacuri;
- introducerea unor aditivi pentru reţinerea apei (gumă caragenan E-407, coloranţi, E-120 carmin, polifosfaţi E-452, amidon E-1404, E-1440), izolate, concentrate, texturate proteice, făină de soia, alte ingrediente sau condimente în cantităţi mari sau neautorizate.

Descoperirea falsului în cazul substituirii cărnii de calitate cu una inferioară se face prin aflarea conţinutului de colagen, care se caracterizează prin abundenţa aminoacidului hidroxiprolina. Metoda este foarte utilă la produsele obţinute din carne tocată (mezeluri, pateuri). Acest aminoacid, împreună cu purinele şi unii aditivi, pot declanşa crize de gută la suferinzii de hiperuricemie. Astfel de produse sunt contraindicate şi suferinzilor de boli hepatorenale, cardiovasculare, cerebrovasculare, suferinzilor de cancer. Înlocuirea proteinei din carne cu proteină vegetală, de exemplu din soia, sau prin adaos de ingrediente şi/sau aditivi, apă, amidon, polifosfaţi, sare, azotaţi/azotiţi este întâlnită frecvent la produsele:
- crude: carne tocată, pastă de mici, cârnaţi proaspeţi;
- pasteurizate: rulade, muşchi, şunci;
- afumate: cârnaţi, slănină, costiţă;
- pasteurizate şi afumate la cald: crenvurşti, parizer, salamuri, cârnaţi;
- afumate la cald, pasteurizate, afumate şi uscate (de exemplu salam de vară);
- semiconserve şi conserve din carne cu adaos de legume.

În tehnologia modernă, se utilizează des carnea congelată, care are capacitate redusă de reţinere a apei. Pentru a-i mări capacitatea hidratare, se adaugă în reţeta produselor din carne diferiţi hidrocoloizi: săruri de fosfor (E-452), polizaharide modificate, amidon modificat E-1404, E-1440, E-1420, carboximetilceluloza E-468, E-466.

Din cauza prezenţei glucidelor de tip amidon, produsele din carne, care în mod natural au index glicemic zero, se transformă în produse „moderne“, care au index glicemic, solicitând suplimentar pancreasul. Amidonul este o asociere nerecomandată cu proteinele animale, deoarece împiedică digestia acestora, provocând balonarea şi procesele de putrefacţie din colon, ceea ce creşte riscul de cancer de colon. Această asociere a proteinei animale cu amidon şi grăsimi animale accelerează şi apariţia supraponderalităţii şi obezităţii. Diabeticii trebuie să ia în considerare amidonul conţinut în astfel de produse.

CODEX ALIMENTARIUS – acum şi în România!

În 30 de ani vor muri 3 miliarde de oameni: unul din lipsa hranei, alte două din cauza bolilor. Directive: eliminarea suplimentelor naturale, a mineralelor şi a vitaminelor. Animalele vor fi tratate cu hormoni şi iradiate, iar plantele modificate genetic. Cine va folosi produse naturale, va face închisoare. Usturoiul, menta şi alte produse vor fi considerate droguri. 

România a aderat la Codex Alimentarius! De la 31 decembrie 2009, Guvernul României a început, alături de alte 165 de state semnatare reprezentând aproape 85% din populaţia planetei, implementarea Codex Alimentarius, un compendiu de legi alimentare de factură nazistă, introdus de concernul chimic I.G. Farben şi care va stabili regulile de alimentaţie ale naţiunilor. Implementarea, prevăzută pe mai multe etape, porneşte de la faptul că populaţia globului este mult prea numeroasă pentru ca Terra să poată susţine o alimentaţie naturală. Astfel, produsele trebuie modificate genetic în laborator, aditivate şi iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ul www.codexalimentarius.com. Conform acestui site, România a trimis deja formularele de înscriere şi aderare în ultimele zile ale anului trecut, iar din luna iulie 2010, după întâlnirea de la Roma, va începe implementarea proiectului, prima etapă prevăzând plantele modificate genetic, precum şi normativele aditivilor alimentari. În privinţa aditivării, sunt implicate marile concerne farmaceutice mondiale, aceleaşi care sunt acum implicate în fabricarea vaccinurilor antigripale ca cel împotriva virusului AH1N1.

Secretul hranei artificiale
Codex Alimentarius este unul din cele mai bine păstrate „secrete deschise”. Este finanţat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură (FAO), ambele aparţinând ONU. Este cel mai mare dezastru pentru sănătatea noastră, întrucât va interzice elemente vitale de alimentaţie. Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că planul "Guvernului Mondial" este menit să decimeze populaţia planetei, aflată în continuă creştere. Dacă până acum războaiele mondiale erau cele care reglau numărul populaţiei, de acum soluţia stă în alimentaţie. Aceiaşi adepţi susţin că în 30 de ani de la implementarea Codului, populaţia planetei se va stabiliza la 2 miliarde, o masă mai uşor controlabilă, care este suficientă pentru resursele planetei şi care este în acord cu normele de poluare etc. În acest interval, 1 miliard de oameni vor muri din lipsa elementelor principale de hrană iar alte două miliarde din cauza bolilor ce vor fi generate în corp.

Hrană farmaceutică şi cancerigenă
Denumirea Codex Alimentarius provine din limba latină şi se traduce prin codul produselor alimentare. Acesta este o colecţie de standarde alimentare adoptate la nivel internaţional, care au ca scop declarat protecţia sănătăţii consumatorilor şi asigurarea practicilor corecte în comerţul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude şi pentru distribuţia către consumator, prevederi în ceea ce priveşte igiena alimentară, aditivii alimentari, reziduurile de pesticide, factorii de contaminare, etichetarea şi prezentarea, metodele de analiza şi prelevarea. Codex Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătăţii, cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice. Cine se va opune sau va folosi alimente în afara Codex-ului va face închisoare. Practic, omenirea va avea parte de o hrană farmaceutică. Doctorul Matthias Rath, un specialist german care duce campanii la nivel mondial pentru folosirea tratamentelor alternative în cazul multor boli grave, descrie aceasta situaţie astfel: „Adevăratul scop al industriei farmaceutice mondiale este acela de a câştiga bani pe seama bolilor cronice, şi nu de a le preveni sau eradica. Industria farmaceutică are un interes financiar direct în perpetuarea acestor maladii, pentru a-şi asigura menţinerea şi chiar creşterea pieţei de medicamente. Pentru acest motiv, medicamentele sunt făcute pentru a alina simptomele şi nu pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor. Trusturile farmaceutice sunt responsabile de un genocid permanent şi răspândit, ucigând în acest mod milioane de oameni. La fel va fi şi în cazul Codexului, care nu este altceva decât o măsură de decimare a populaţiei planetei, care în curând va mânca numai produse farmaceutice iradiate, cu conţinut de cobalt şi modificate genetic, generând astfel, inevitabil, cancere”.

Aplicaţiile Codexului

Directivele Codex-ului Alimentarius, enunţate de Directiva Europeană în ceea ce priveşte suplimentele alimentare, trebuie aplicate sub ameninţarea sancţiunilor financiare.

1) Eliminarea oricărui supliment alimentar natural. Toate aceste suplimente vor fi înlocuite cu 28 de produse farmaceutice de sinteză, care vor fi dozate şi vor fi disponibile numai în farmacii, pe bază de prescripţie medicală. Clasificate ca „toxine” (!!!), vitaminele, mineralele şi plantele medicinale vor exista pe piaţă numai în doze care NU au impact asupra nimănui. Coenzima Q10, glucosaminele etc., vor fi declarate ilegale, folosirea lor sancţionându-se cu închisoarea.
2) Medicina naturistă (cum ar fi acupunctura), energetică, ayurvedică, tibetană vor fi interzise.
3) Agricultura şi zootehnia vor fi reglementate conform normelor fixate de trusturile chimiei farmaceutice, interzicând, din principiu, aşa-numita agricultură bio. Aceasta implică, de exemplu, ca fiecare vacă de lapte de pe planetă să fie tratată cu hormonul de creştere bovin recombinat genetic produs de Monsanto. Potrivit Codexului, orice animal de pe planetă folosit în scop de hrană trebuie tratat cu antibiotice şi cu hormoni de creştere. Regulile Codexului permit ca produsele ce conţin organisme modificate genetic să nu mai fie etichetate corespunzător. În anul 2001, 12 substanţe chimice despre care se ştie că sunt cauzatoare de cancer, au fost interzise în mod unanim de 176 de ţări, inclusiv SUA. Ei bine, Codex Alimentarius aduce înapoi 7 dintre aceste substanţe interzise, care vor putea fi folosite la liber din nou.
4) Alimentaţia umană certificată legal va trebui să fie iradiată cu cobalt. Sub regulile Codexului, aproape toate alimentele trebuie iradiate. Şi nivelurile de radiaţie vor fi mult mai mari decât cele permise anterior. Codex Alimentarius va controla accesul asupra acizilor aminaţi esenţiali, vitaminelor şi mineralelor.

Cum va fi implementat programul
 
Pe lângă România, la Codex Alimentarius au mai aderat alte 165 de ţări, ai căror reprezentanţi se întâlnesc alternativ fie la sediul FAO de la Roma, fie la sediul OMS de la Geneva. Următoarea întâlnire are loc în 2010, la Roma. Acum, Comisia funcţionează după un Plan Strategic, elaborat pentru perioada 2008-2013. Obiectivele stabilite pentru această perioadă sunt promovarea unui cadru solid de reglementare a activităţilor, şi anume un sistem naţional de control şi sisteme de reglementare legislative pentru întregul lanţ alimentar:

- suplimentele alimentare nu se vor mai comercializa nici în scop preventiv, nici terapeutic;
- vor fi necesare reţete pentru toate medicamentele peste o doză extrem de mică;
- usturoiul sau menta, alături de alte produse comune, vor fi considerate medicamente de categoria a 3-a şi vor putea fi comercializate doar de către marile corporaţii farmaceutice;
- toate suplimentele alimentare vor fi interzise până nu trec anumite teste, prevăzute în cod;
- produsele modificate genetic vor fi comercializate fără avertizarea consumatorilor.

Specialiştii în nutriţie preconizează că aplicarea acestui program va produce, în maximum 30 de ani de la implementare, peste 3 miliarde de victime umane, 1 miliard murind din cauza lipsei de hrană, iar alte 2 miliarde din cauza bolilor generate în organism de proasta calitate a alimentelor disponibile.

Liviu Gheorghe

Mi s-a cerut recent din partea unor cititori o listă cu alimente nocive pentru organismul uman. În cele ce urmează, vă prezint principalele alimente pe care, din cauza efectelor perturbatoare asupra sănătăţii, le-am integrat în această categorie. În unele situaţii am indicat şi posibili înlocuitori.

Moda înlocuirii alimentelor naturale cu cele chimice, pe motiv că sunt mai ieftine, a determinat apariţia unor produse alimentare cu efecte nedorite. Totuşi, dacă ne gândim bine, banii pe care îi economisim acum pe mâncare îi vom da mai târziu la medic. Bineînţeles, faptul că ne îmbolnăvim nu interesează pe cei ce produc astfel de alimente. Dimpotrivă, ei îşi întreţin şi chiar extind clientela prin reclame persuasive, bine puse la punct, singurul lor interes fiind profitul.
Este bine de ştiut, încă de la început, că acest tip de alimente sunt lipsite de o serie întreagă de biocatalizatori (vitamine, enzime, minerale, oligoelemente etc.) fără de care nu pot fi asimilate.
Vieţuirea omului în strânsă legătură cu natura, de-a lungul miilor de ani, a creat modele (patterns) metabolice foarte stabile, astfel încât aceste alimente nenaturale, carenţate şi modificate structural prin procese de prelucrare şi rafinare, sunt identificate ca ceva străin, necunoscut corpului uman. Aşa se explică o serie întreagă de toxine şi deşeuri metabolice responsabile de o gamă largă de afecţiuni, care se acumulează în organismul omului modern.

Zahărul

Este, fără îndoială, una dintre cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară în zilele noastre. Ne referim la zahărul alb, rafinat (din sfeclă de zahăr sau trestie), din care s-au eliminat toate vitaminele, mineralele, proteinele, fibrele, apa şi alte elemente sinergice. Acest zahăr este un produs de sinteză, care nu se găseşte în natură şi deci nu este potrivit consumului de către fiinţa umană. Alte zaharuri, precum fructoza din fructe sau miere, lactoza din lapte şi maltoza din cereale sunt substanţe cu certă valoare nutritivă. Zahărul brut este o substanţă maronie, lipicioasă, obţinută prin simpla fierbere urmată de evaporare a sucului de trestie de zahăr: acesta este un aliment sănătos, hrănitor, dar greu de găsit în Occident. O varietate „descoperită” de comercianţi (aşa numitul „zahăr brun”) nu este altceva decât zahărul alb amestecat cu melasă, prin urmare, nu este mai presus de zahărul rafinat.
Pentru a ne explica efectele nocive ale zahărului, să vedem traseul pe care îl face acesta în organism, odată ce a fost ingerat:
Zahărul străbate cu uşurinţă intestinul subţire, ajungând în sânge, unde provoacă hiperglicemie. Aceasta va determina o stare de excitare fizică şi nervoasă. Pancreasul, alertat peste măsură, va secreta mai multă insulină decât normal, ceea ce are ca rezultat scăderea zahărului din sânge sub medie, aşa încât se instalează o stare de hipoglicemie. Ficatul îşi face datoria şi transferă o parte din rezervele sale de glucide în sânge. Aceste alternanţe dereglează întregul metabolism şi, în timp, obosesc şi uzează organismul (mai ales pancreasul), epuizând în acelaşi timp sistemul nervos. Zahărul afectează grav şi imunitatea. Insulina, care rămâne în circulaţia sanguină mult timp după ce zahărul a fost metabolizat, inhibă hormonul de creştere secretat de glanda pituitară. Hormonul de creştere este reglatorul principal al sistemului imunitar; consumul zilnic de zahăr induce un deficit al acestui hormon, predispunând la deficienţă imunitară. În plus, zahărul e tratat ca agent străin şi toxic de către sistemul imunitar, atât din cauza structurii sale chimice nenaturale, cât şi a contaminării industriale cu alţi compuşi, reţinuţi în procesele de rafinare. Astfel, zahărul declanşează un răspuns imunitar inutil şi în acelaşi timp, inhibă funcţia imunitară, acţionând ca o sabie cu două tăişuri. Zahărul este principalul acuzat în multe boli şi stări degenerative. El poate provoca cu uşurinţă diabet şi este un factorul major în apariţia candidozei, ambele larg răspândite în lumea occidentală industrializată. Pentru metabolizarea acestui produs, organismul trebuie să împrumute de la ţesuturi vitaminele, mineralele şi alte substanţele nutritive care îi lipsesc. Astfel, consumul masiv de zahăr provoacă reducerea constantă a cantităţii de substanţe nutritive din organism.
Se susţine că aceste „mici” dezastre se produc doar în cazul unui consum masiv de zahăr, ceea ce nu se petrece în majoritatea cazurilor. Dacă avem în vedere că doar un litru de Cola conţine 150 de grame de zahăr (dar şi o gamă largă de substanţe chimice excitante), ne putem da seama că marea majoritatea a consumatorilor se expun fără să-şi dea seama la aceste pericole.
Zahărul este vinovat şi de apariţia cariilor dentare, nu atât prin contactul cu dinţii, cât prin mobilizarea calciului din organism în scopul neutralizării acidităţii produse de zahăr în detrimentul sistemului osos şi al dentiţiei, care devin mai fragile. De asemenea, zahărul sărăceşte organismul de potasiu, magneziu, elemente necesare unei funcţii cardiace normale, fiind astfel un factor determinant în bolile cardiovasculare.
Reducerea nivelului de substanţe nutritive ca urmare a  consumului ridicat de zahăr poate provoca creşterea poftei de mâncare, organismul încercând să echilibreze pierderile. De aici şi până la supraponderalitate nu este decât o chestiune de timp.
Mulţi oameni ingerează mai mult zahăr decât le este necesar pentru a produce energie. Când se întâmplă astfel, ficatul converteşte excesul în molecule numite trigliceride şi îl stochează sub formă de grăsimi, sau produce colesterol, pe care îl depune în vene şi artere. Zahărul devine astfel un factor major cauzator de obezitate şi arterioscleroză. Astfel se demontează teoria conform căreia, în cazul bolilor de inimă, ar fi recomandat consumul unui cub de zahăr „pentru întărire”. Deci nu numai că nu e recomandat, dar chiar contraindicat cu stricteţe!
De asemenea, zahărul este o substanţă care induce obişnuinţă. S-a constatat că renunţarea la zahăr duce invariabil la apariţia simptomelor asociate cu narcoticele: oboseală, tristeţe, moleşeală depresie, dureri de cap, de membre. Consumurile curente pe cap de locuitor din ţările dezvoltate (30 – 50 kg/an, adică 100-150 de gr./zi) confirmă acest lucru. Acest consum poate fi calificat drept „abuz”. Mulţi oameni nu realizează ce cantitate mare de zahăr consumă, deoarece acesta e ascuns în alimente (noi nu „vedem” la propriu cât zahăr conţin acestea şi astfel ne putem înşela).
Consumul de zahăr din SUA este atât de ridicat, încât a devenit o problemă socială prin efectele nedorite asupra comportamentului, în special la copii, aceştia manifestând progresiv tulburări severe de comportament şi dificultăţi la învăţare. Într-un studiu recent, condus de dr. C. Keith Connors de la spitalul de copii din Washington, s-a descoperit existenţa unei legături nefaste între consumul de dulciuri şi carbohidraţi (sub formă de prăjituri sau biscuiţi) şi comportamentul violent, hipertensiunea şi dificultăţile la învăţare. Alte studii arată faptul că s-a putut reduce violenţa din închisori eliminând zahărul rafinat şi amidonul din dieta puşcăriaşilor. În 1991, în Singapore s-a interzis vânzarea de băuturi dulci răcoritoare în toate şcolile şi centrele de tineret, având în vedere pericolul pe care îl prezintă zahărul pentru sănătatea fizică şi mintală a tinerilor. Sigur, toate aceste efecte negative ale zahărului sunt vizibile în ani dar, cu cât vom lua mai devreme măsuri, cu atât organismul nostru va fi mai eliberat de o muncă şi un efort inutile.
Înlocuitori ai zahărului:
- mierea de albine – cel mai bun înlocuitor
- zahărul invertit – 1 kg zahăr alb, 500g apă, sucul unei lămâi se fierb 10 minute, colectându-se spuma cu o lingură de lemn; ceea ce se obţine este un amestec de două monozaharide (glucoză şi fructoză), cu putere dublă de îndulcire faţă de zahăr; el nu prezintă nici pe departe dezavantajele zahărului dar, cu toate acestea, nu este nici întru-totul benefic.

Zaharina

Zaharina a fost descoperită în 1879 de către chimişti. Foarte săracă în calorii şi de 200-500 ori mai dulce decât zahărul, s-a impus rapid ca îndulcitorul ideal pentru diabetici şi supraponderali. În 1977, în urma publicării unor studii din care rezulta că şobolanii hrăniţi cu cantităţi foarte mari de zaharină dezvoltau cancer la vezică, s-a propus interzicerea consumului zaharinei. Cercetările ulterioare nu au arătat o creştere a riscului de contractare a cancerului la vezică la oamenii care consumau zaharină. Cu toate acestea, în octombrie anul 1996, în SUA s-a propus înscrierea zaharinei pe lista substanţelor cu potenţial cancerigen, în timp ce în alte ţări aceasta a fost interzisă complet. Din nefericire, între timp au apărut şi alţi îndulcitori hipocalorici, cum ar fi aspartamul, care au o toxicitate mult mai mare decât zaharina.

Aspartamul

Aspartamul, un produs de 200 de ori mai dulce decât zahărul şi care practic nu conţine nici o calorie, este un ester metilic al dipeptidului L-aspartil – L-fenilalanină. El se descompune în fenilalanină 50%, care poate să fie neurotoxică şi, la unele persoane sensibile, poate produce crize epileptice; acid aspartic 40%, care poate produce tulburări ale creierului aflat în dezvoltare; metanol 10% care, dacă se transformă prin oxidare în formaldehidă, este foarte toxic.
ACSN (Aspartame Consumer Safety Network) relatează că 85% din sesizările înregistrate la FDA (Federal Drug Administration – SUA) se referă la reacţiile adverse ale aspartamului: cardiace, neurologice, dermatologice, respiratorii, scăderea glicemiei, sindrom Alzheimer, intoxicaţie cu formaldehidă. Au fost raportate până în prezent mai multe decese şi cel puţin 70 de simptome diferite, ca rezultat al consumului de aspartam. Dintre acestea, semnalăm ca deosebit de grave: blocarea formării serotoninei în creier, care poate produce tulburări comportamentale, cum ar fi violenţă, tendinţă de sinucidere; dureri de cap, insomnie, depresie, ostilitate, anxietate; tulburări ale funcţiei tiroide; inhibiţia formării neurotransmiţătorilor; scăderea auzului, a văzului; pierderi de memorie sau tulburări în vorbire; crampe musculare, oboseală, aritmie; creşterea exagerată a poftei de mâncare (provocată de creşterea glicemiei) etc. Chiar dacă FDA a aprobat aspartamul ca aditiv alimentar, specialiştii consideră că produsul trebuie supus la noi teste.

Carnea

Există 23 de aminoacizi diferiţi. Toţi sunt importanţi. 15 dintre ei pot fi sintetizaţi de corpul uman, dar 8 trebuie luaţi direct din hrană. Consumarea cu regularitate a fructelor, legumelor, nucilor, seminţelor, mugurilor, a polenului, mierii de albine, laptelui crud ne va asigura toţi aminoacizii necesari, exact ca şi altor mamifere care nu consumă carne şi totuşi nu au deficienţe proteice. Din alimentele digerate şi din reciclarea reziduurilor proteice, în corpul nostru se găsesc în permanenţă aminoacizi circulând prin sânge şi sistemul limfatic. Când corpul are nevoie de aminoacizi, şi-i ia de aici. Circulaţia aminoacizilor este ca o bancă deschisă non-stop. Ficatul şi celulele depun şi scot permanent aminoacizii necesari din sânge şi limfă. Când în sânge sunt prea mulţi aminoacizi, ficatul îi extrage de acolo şi îi depune în el, până va fi nevoie de ei. În schimb, dacă nivelul aminoacizilor în sânge scade din cauza consumării lor de către celule, ficatul îi pune imediat înapoi circulaţie. De asemenea, şi celulele îi pot depozita şi repune în circuit. Deoarece majoritatea celulelor din corp sintetizează mai multe proteine decât le este necesar pentru susţinerea vieţii lor, ele îşi retransformă proteinele în aminoacizi, pe care îi depozitează în sânge. Dacă înţelegem acest circuit al aminoacizilor, realizăm cu uşurinţă faptul că proteinele conţinute în carne nu sunt necesare în dietă.
Cei 8 aminoacizi pe care corpul nostru nu-i poate sintetiza trebuie luaţi din alimente. Polenul, hrişca, meiul, gălbenuşul de ou, laptele şi derivatele sale, chiar şi legumele şi fructele (totuşi în cantităţi mici) conţin (şi încă într-o formă foarte uşor asimilabilă) majoritatea acestor 8 aminoacizi pe care organismul uman nu-i poate sintetiza. Pe lângă toate acestea, aminoacizii sunt conţinuţi în unele din aceste produse naturale (cum ar fi polenul) în cantitate mai mare decât în cărnuri (de unde, în plus, se pierd în mare parte prin prelucrare termică). În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele nu ne pot furniza energia de care avem nevoie şi, în plus, descompunerea lor este greoaie şi ineficientă. Ele sunt descompuse în combustibili numai atunci când rezervele de carbohidraţi sunt epuizate. Grăsimea din corp nu provine numai din consumul direct al grăsimilor. Când se consumă în exces carbohidraţi, aceştia sunt transformaţi de corp în grăsime şi depuşi. Astfel, corpul poate înmagazina şi folosi grăsime fără a mânca mâncăruri grase. Depozitele de grăsime pot fi privite ca o bancă de carbohidraţi, unde se fac depuneri sau restituiri, după cum este necesar. Carnea e dăunătoare în alimentaţie deoarece duce în timp la apariţia multor boli. De exemplu, fiind foarte bogată în grăsimi saturate (diferite de cele folosite pentru producerea energiei) provoacă accidente cardio-vasculare (din cauza creşterii nivelului de colesterol în sânge).
Alte aspecte evidente care demonstrează  că nu suntem „făcuţi” pentru a  consuma carne:

1.  Deosebiri de ordin fiziologic:
- Toţi dinţii animalelor carnivorelor sunt ascuţiţi şi lungi. Dinţii oamenilor sunt toţi plaţi, cu excepţia molarilor care sunt ceva mai alungiţi.
- Maxilarele carnivorelor se mişcă numai în sus şi în jos, pentru a putea muşca şi sfâşia. Cele ale omului se mişcă şi lateral, pentru a putea mesteca.
- Saliva omului este alcalină şi conţine ptialină, un produs ce descompune amidonoasele (cartofii şi cerealele). Saliva carnivorelor este acidă, potrivită pentru descompunerea proteinelor animale şi îi lipseşte ptialina.
- Stomacul unui animal carnivor este un sac rotund şi simplu care secretă de zece ori mai mult acid clorhidric decât stomacul unui animal necarnivor. Stomacul omului are formă alungită, este mai complicat ca structură şi terminat cu duoden.
- Intestinele unui animal carnivor au de 3 ori lungimea trunchiului şi sunt destinate unei expulzări rapide a reziduurilor rezultate în urma digestiei, care se alterează rapid. Intestinele omului au de 12 ori lungimea trunchiului, hrana rămânând în ele până când toţi nutrienţii sunt extraşi.
- Ficatul unui animal carnivor poate elimina de 10-15 ori mai mult acid uric decât ficatul omului, care este capabil să elimine foarte puţin. Acidul uric este o substanţă extrem de toxică, eliberată în organism ori de câte ori se consumă carne. Spre deosebire de carnivore, corpul uman nu deţine enzima necesară descompunerii acidului uric.
- Animalele carnivore nu transpiră prin piele, pielea lor neavând pori.
- Urina animalelor carnivore este acidă, a omului este alcalină.
- Limba carnivorelor este aspră, a omului este moale.
- Mâinile omului sunt adaptate pentru cules, nu pentru sfâşiat, aşa cum fac animalele cu gheare.
- Fiinţa umană nu este înzestrată cu nici o particularitate anatomică care să-i permită să sfâşie, să spintece sau să smulgă carnea pentru a o mânca.

2.  Deosebiri de ordin psihic
Pe de altă parte, trebuie să realizăm că noi, oamenii, nu suntem nici măcar din punct de vedere psihologic alcătuiţi pentru a consuma carne. Am colindat vreodată prin pădure, ne-am umplut plămânii cu aerul proaspăt ascultând cântecul păsărelelor? Poate că abia plouase şi totul în jur era limpede şi curat. Razele soarelui se strecurau printre copaci şi în lumina lor florile şi iarba scânteiau ca vrăjite. Tocmai atunci, o mică veveriţă sau poate chiar un pui de căprioară ne-a tăiat calea. Ce-am simţit în prima clipă, care a fost primul impuls la vederea acestei mici vietăţi? Să ne năpustim asupra ei, să o apucăm cu dinţii, să o sfâşiem în bucăţele şi să o înfulecăm numaidecât? Ne-am lins oare pe buze cu satisfacţie şi am mulţumit cerului că tocmai nouă ne-a scos în cale această delicatesă? Sau, privind mica făptură cu blăniţă şi cu ochişori atât de vii ne-am spus în gând „Ce făptură drăgălaşă!” Este uimitor cât de mulţi vegetarieni ar fi dacă, atunci când şi-ar dori o bucată de friptură, omul  ar fi nevoit să iasă imediat afară, să omoare bietul viţel fără apărare, să-l înjunghie cu mâna lui, să se bălăcească în sângele şi măruntaiele sale, ca să-şi taie din el bucata pe care şi-o doreşte. Atitudinea copiilor în această direcţie este cea mai revelatoare. Să punem un copil în pătuţ cu un iepuraş şi un măr. Dacă el se va repezi şi va încerca să mănânce iepuraşul şi se va juca cu mărul atunci putem considera ca fiind firesc să ne hrănim cu carne… Deci, este cât se poate de clar că omul nu a fost creat să mănânce carne. De ce totuşi o mănâncă? Din trei motive principale:

1. Din cauza obiceiului sau tradiţiei
2. Pentru că omului i se inoculează ideea că este indispensabilă sănătăţii, trecându-se totodată sub tăcere pericolele consumului de carne.
3. Pentru că nu sunt suficient cunoscute avantajele  alimentaţiei naturale şi virtuţile ei terapeutice.

Carnea conţine şi o gamă de elemente direct toxice pentru organismul uman, cum ar fi:
- reziduuri metabolice ale medicamentelor, hormonilor şi a altor substanţe administrate animalelor, în condiţiile creşterii lor în mod nenatural (regim de creştere şi îngrăşare forţate);
- substanţe toxice secretate de animal în momentul tăierii şi răspândite în întregul sistem sanguin;
- bacterii şi toxine provenind din descompunerea cărnii, începută imediat după sacrificarea animalului (de altfel, se şi observă că, în scurt timp, carnea proaspătă îşi schimbă culoarea roşie într-una brun-verzuie, din cauza proceselor de putrefacţie; pentru a masca schimbarea culorii, firmele producătoare de preparate din carne introduc conservanţi şi coloranţi - culoarea aceea de roşu intens, „proaspăt” - foarte toxici) pe care fierberea sau prăjirea nu le pot distruge în totalitate. Analizând cele prezentate, concluzia se impune de la sine.

Alcoolul

Este cel mai la îndemână excitant la ora actuală. Interzicerea lui ar fi imposibilă, deoarece e foarte simplu de produs, iar obiceiurile legate de folosirea lui au fost prea adânc înrădăcinate. Nocivitatea lui se reflectă în următoarele aspecte:

- alcoolul se comportă (şi este) ca orice drog, folosirea lui creând dependenţă în timp; astfel, după ce bem un pahar de băutură alcoolică, ne simţim un timp (destul de scurt, de altfel) bine, după care urmează faza a doua, de „cădere”, depresivă, din care se iese de obicei cu o nouă doză şi astfel cercul se închide;
- folosirea lui regulată, în doze mari, generează în timp intoxicaţie alcoolică cronică (care se poate şi acutiza), cu efecte devastatoare mai ales asupra sistemului nervos, determinând tulburările psihice şi comportamentale atât de frecvent întâlnite astăzi;
- prin aciditatea creată în organism, demineralizează corpul, provocând osteoporoză, slăbirea danturii etc.; poate provoca anumite forme de ulcer, mai ales când se bea pe nemâncate;
- perturbă grav, în timp, anumite organe vitale (ficatul, rinichii etc.);
- creşte riscul bolilor de inimă şi circulaţie, precum şi al cancerelor de diverse naturi;
- generează iresponsabilitate şi neintegrare socială;

Mai trebuie să facem şi câteva precizări referitoare la unele argumente date de unii „binevoitori” cu privire la consumul de alcool. Aceste argumente au o bază de plecare reală într-o anumită măsură, dar nu pot justifica sub nici o formă consumul de băuturi alcoolice:

- Se afirmă că băuturile alcoolice au efect vasodilatator şi din acest motiv ar avea un efect benefic asupra aparatului cardiovascular. Într-adevăr, au un anumit efect vasodilatator, dar numai în doze mari, caz în care sunt perturbate grav alte funcţii şi sisteme, printre care, „la loc de cinste” se află aparatul cardiovascular. Plante medicinale fără nici o contraindicaţie, cu efect vasodilatator sunt: saschiul, hameiul, talpa gâştei, vâscul. În alimentaţie, vasodilatatoare mai puternice sunt: ceapa, pătrunjelul, morcovul, usturoiul, coacăzele negre. Alcoolul este printre cei mai importanţi factori de risc în bolile cardiovasculare.
- Firmele producătoare susţin că vinurile, mai ales cele roşii, sunt vitaminizante. Este o afirmaţie falsă, deoarece cantităţile de vitamine existente în vin sunt mult prea mici pentru a putea fi folosit ca vitaminizant. Vitamina C, de exemplu, este de 500 de ori mai multă în măceşe decât în vin, în timp ce vitaminele din complexul B sunt de 10 ori mai numeroase în grâul integral decât în vinul de Porto şi de 100 de ori mai numeroase în acelaşi grâu integral decât în vinurile roşii obişnuite.
- Despre bere se afirmă că ar fi stimulent renal şi diuretic. Efectul diuretic al berii este mult mai mic decât al unor ceaiuri de soc, cozi de cireşe, brusture sau salvie. Despre efectul stimulator renal nu există nici măcar un studiu care să fi pus în evidenţă existenţa sa, în schimb, statisticile arată că la consumatorii de bere există mult mai multe cazuri de litiază urinară decât la celelalte persoane, aşa încât, efectele berii sunt cam pe dos, faţă de ceea vor să dea impresia producătorii.

Pe fondul consumului de alcool, pot apărea adevăraţi monştri din subconştient, care să îndemne fiinţa spre acte pe care apoi le va regreta amarnic. De exemplu, un procent foarte mare de tâlhării, crime, violuri sunt făcute sub influenţa alcoolului. Mulţi copii malformaţi, întârziaţi mental sunt concepuţi sub influenţa alcoolului. De aceea, instinctiv, femeilor resping un bărbat ce a consumat alcool. Consumul de alcool nu face pe nimeni mai puternic, ci doar excită pe moment, vlăguind şi mai mult organismul; nu dă curaj, ci doar tulbură conştiinţa, ceea ce face fiinţa mai insensibilă; nu face pe nimeni să pară mai interesant în ochii celorlalţi, ci produce dezgust. Pentru o fiinţă care doreşte să-şi menţină sănătatea şi să-şi eleveze spiritul, alcoolul NU TREBUIE FOLOSIT. Excepţie o constituie remediile naturale (unele extracte din vin) sau unde este folosită metoda extracţiei în alcool a principiului activ din plantele medicinale, cum este cazul tincturilor.

Cafeaua

Deşi are cea mai scăzută toxicitate dintre substanţele excitante folosite în mod curent, cafeaua este totuşi un „aliment” nedorit de organism. Mecanismul de acţiune al licorii negre este acela de stimulare a sistemului nervos central sub acţiunea alcaloidului din boabele de cafea, numit cofeină. S-a evidenţiat faptul că, la câteva minute după consumul cafelei, apare o suprastimulare globală a organismului, manifestată prin creşterea activităţii cardiace (care la anumite persoane se manifestă prin aritmii, tahicardie, ameţeală uşoară), creşterea sensibilităţii la stimulii exteriori, creşterea excitabilităţii. După o repetată stimulare de acest fel, organismul se obişnuieşte şi devine dependent de acest excitant. În plus, scade sensibilitatea organismului (din cauza consumării mai rapide a resurselor energetice prin suprastimulare) la dozele de început aşa încât sunt necesare cantităţi tot mai mari de cafea pentru a mai obţine acelaşi efect. Este o acţiune diferită de cea a plantelor medicinale, deoarece stimularea nu apare firesc, în urma reglării unor procese vitale în fiinţă, ci se face pe seama unei „biciuiri” a sistemului nervos. Din acest motiv, se poate vorbi la cafea de crearea unei dependenţe nesănătoase.

Otrava de dimineaţă care costă doar un leu: Bagi fisa, iese paharul şi curge cafeaua. Sau arunci în grabă praful din plic într-o cană cu apă fierbinte şi amesteci. Nicicând marketingul nu a fost mai agresiv, ducând ideea de cafea în derizoriu. Azi, puţini au răbdare să-şi cumpere boabe de cafea şi să le macine. Nici ibricul nu mai e la modă, nici cafeaua nu mai e ce-a fost.
Comoditatea ne costă sănătatea, spun medicii: Zi de zi, cafeaua la 1 leu, „3 în 1” sau, mai nou, capsulele pentru expresor livrează E-uri pe bandă rulantă, sintetice ascunse în denumiri ciudate şi lungi, care te descurajează să mai citeşti eticheta, dar nu te descurajează să mai bei. Toate aceste substanţe au rolul lor: unele lucrează la gust, altele dau consistenţă, ţinând loc de frişcă şi lapte, altele omogenizează grăsimea pentru aspect. Organismul nu e pregătit să digere avalanşa de chimicale şi face eforturi în acest sens. Între timp, se strică ficatul, rinichii şi imunitatea.
Intruşi: ulei din margarină şi îngrăşăminte chimice: Am luat la întâmplare câteva pliculeţe de cafea „3 în 1”, le-am analizat eticheta şi am rugat medicii să o descifreze. De exemplu, „Nescafe 2 în 1 Creamer” conţine: pudră pentru cafea, sirop de glucoză, ulei vegetal hidrogenat, corectori de aciditate (fosfat dipotasic, trifosfat pentasodic, polifosfat de sodiu, citrat trisodic), proteină de lapte (1,9%), emulgatori (mono şi digliceride de acizi graşi, esteri mono şi diacetil tartrici ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi), antiaglomerant (dioxid de siliciu, sare), cafea instant (17%) şi sare iodată. Conţinutul rezultat are 48 de calorii. Medicul Mihaela Ionescu confirmă că aceste substanţe de sinteză nu au ce să caute în cafea: „Grăsimile hidrogenate se găsesc în margarinele de care fug toţi. Corectorii de aciditate măsluiesc gustul şi culoarea. Pot da alergii. Fosfaţii se foloseau ca îngrăşăminte chimice, iar azi toată lumea fuge de ele. Emulgatorii, întâlniţi în produsele de patiserie, fac picăturile de grăsime cât mai fine. Toate aceste sintetice intoxică zilnic organismul”, precizează nutriţionistul Mihaela Ionescu, de la Institutul "Nicolae Paulescu", din Bucureşti. Primul care suferă e ficatul. „El este principalul luptător cu toxinele. Deşi e organul cu cea mai mare putere de regenerare, dacă este suprasolicitat, cedează. Şi aşa apar hepatitele cronice şi ciroza. Şi rinichii suferă, şi imunitatea”, adaugă medicul.
Un alt sortiment - „3 în 1 mild” - are zahăr în proporţie de 50%, sirop de glucoză, ulei vegetal hidrogenat, cafea instant (7,5%), corectori de aciditate (fosfaţii menţionaţi), proteină din lapte (0,8%), sare, emulgatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi), arome, antiaglomerant (dioxid de sodiu) şi 66 de calorii. "Aceasta nu mai e cafea. O bei doar de gust: e dulce, aromată, dar nu mai are efect tonic. Totuşi, aceste plicuri nu sunt mai dăunătoare decât sucurile carbogazoase, cu E-uri interzise în Europa", subliniază nutriţionistul Luiza Pîrvu. Mulţi oameni se plâng de tremur şi palpitaţii după ce beau cafele la plic. „17% este concentraţia de cafea instant dintr-un "3 în 1" cu lapte. Acesta conţine mult mai multă cofeină decât o cafea de la automat, fără lapte, cu 1,5% cafea instant. Concentraţia de cofeină e mai mare, pentru că e un praf. Una pe zi e de ajuns”, recomandă Luiza Pîrvu.
Hârtie în loc de frişcă: La cafelele de la automat sunt aceleaşi ingrediente. De preferat ar fi să căutaţi maşinile care macină boabele pe loc. Înainte, ingredientele cafelei de automat erau ţinute la secret. Acum, producătorii sunt obligaţi să le afişeze. Aşa am aflat că un sortiment cu lapte (caffe latte) conţine: apă, zahăr, pudră de lapte (lapte praf semi-degresat 1,5%, zer praf, lactoză), cafea solubilă (3,3%) şi urme de soia. Despre soia, medicul Ionescu spune că „e un produs bun, dar, azi, se profită de bunul ei renume pentru a face produsele cât mai toxice”. Aceleaşi substanţe se regăsesc şi în latte sau espresso machiatto. În capucino, apar şi alţi „intruşi” greu de pronunţat, printre care agent de îngroşare (carboximetilceluloză), din care se face hârtia. „Celuloza e greu de digerat pentru mamifere, ele n-au aceleaşi enzime ca erbivorele. Forţează stomacul. Producătorii recurg la ea ca să îngroaşe lichidul. În loc să pună frişcă sau spumă de lapte, le înlocuiesc cu chimicale”, adaugă medicul.
Cafeaua la capsulă - marketing amestecat cu praf: Recent au apărut şi capsule de cafea pentru expresor. Liviu F., liderul comunităţii online de espresso din România, reclamă marketingul mincinos din jurul acestora. „Sunt un mare fan espresso. Real espresso, nu fake. Mă refer la toţi producătorii de capsule. Ingredientele lor sunt identice cu cele din cafelele la vendomate. Aşa bem caramel amoniacal, dioxid de siliciu, fosfat etc., în special în capsulele cu specialităţi din lapte”, subliniază Liviu.
„Ulei hidrogenat se găseşte şi în margarină. Fosfaţii erau folosiţi ca îngrăşământ chimic. În timp, intoxică ficatul.” Mihaela Ionescu, medic nutriţionist
Mit spulberat: cafeaua din comerţ nu e 100% sigură. Nici cafeaua obişnuită din comerţ nu mai este sigură, pentru că nu ştii cu adevărat ce se ascunde în cutie. Indicat este să cumpăraţi cafea boabe, pe care să o măcinaţi acasă, înainte de preparare. „Acum se bagă năut, malţ, cicoare, amidon ca să îi mărească volumul, ceea ce nu-i în regulă. Nici nu înnobilează gustul cafelei, din contră, îi dă gust de nechezol, nici nu e sănătos. O asemenea cafea cu năut era recomandată cardiacilor sau hipertensivilor, pentru că mai tăia din cafeină”, explică nutriţionistul Mihaela Ionescu. Surprinzător, băuturile pe bază de cereale, gen Inka, nu reprezintă o alternativă sănătoasă. „Bobul de cafea se prăjeşte într-un anumit fel pentru a nu fi toxic, însă cerealele astea se prăjesc, de regulă, în ulei”, adaugă medicul.

Oţetul alimentar din lemn

Oţetul alimentar din lemn este în fond „o soluţie moartă”, care conţine un singur component: acid acetic (fiind astfel carenţat în componente cum ar fi mineralele, oligoelementele, enzimele, prezente în oţeturile naturale), iar pentru tulburările produse în organism acidul acetic este în mare parte răspunzător. Oţetul alimentar din lemn face să apară în organism diferite tulburări: iritaţii, corodări, predispune la ulcer, astm, carii dentare, arsuri, osteoporoză, calculi renali, irită mucoasa bucală, îngreunează activitatea mucoasei intestinale şi stomacale. Ajuns pe piele, el provoacă usturimi şi mâncărimi. Vaporii de oţet înroşesc ochii şi îngreunează respiraţia.

Înlocuitori ai oţetului:
Sucul de aguridă (struguri necopţi): Pe lângă faptul că e un bun înlocuitor al oţetului alimentar din lemn, sucul de aguridă este şi un bun diuretic, combate constipaţia şi în amestec cu apă se obţine o băutură răcoritoare.
Oţet din mere şi miere: Se amestecă 300 g de miere dizolvată în puţină apă rece, cu 1 litru de rachiu sau vodcă (40 grade) şi 7 litri suc de mere proaspăt. Amestecul se pune într-un borcan, se acoperă cu tifon dublu şi se ţine 45-60 de zile, până la oţetire. Se amestecă zilnic. Se foloseşte la salate, sosuri, supe.
Oţet natural aromatic: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă rece şi apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Acest amestec se pune într-un borcan în care s-au pus o rămurică de tarhon verde, o linguriţă de coriandru măcinat, 2-3 frunze de dafin mărunţite, 4-5 frunze de busuioc verde, 2-3 frunze de salvie proaspătă şi o jumătate de linguriţă de piper măcinat. Se închide ermetic şi se agită zilnic. Amestecul se lasă la macerat 14 zile. Apoi se strecoară şi se pune în sticle bine închise.
Oţet de trandafiri: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă rece şi apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Se toarnă peste următorul amestec de plante: o mână de petale de trandafiri, 5-6 boabe de ienupăr măcinate, 2-3 frunze de salvie proaspete şi o rămurică de cimbru sau cimbrişor. Se lasă la macerat 14 zile, timp în care se agită zilnic. După aceasta se strecoară şi se pune în sticle bine închise.

Margarina

Mai întâi să vedem de ce are nevoie organismul nostru de grăsimi. Grăsimile naturale conţin acizi graşi esenţiali, care sunt substanţe nutritive importante pentru procesele metabolice şi pentru unele funcţii vitale. Aceşti acizi contribuie la refacerea membranelor celulare (inclusiv ale celor ale creierului, nervilor şi globulelor albe), precum şi la întreţinerea vaselor de sânge în stare curată şi la lubrifierea lor. Spre exemplu, acidul linoleic şi acidul linolenic trebuie preluaţi din alimente, deoarece nu pot fi sintetizaţi de organism. Transformarea substanţei în energie are loc în organism la nivelul mitocondriilor – celule specializate care preferă grăsimile altor substanţe. De aceea, cu cât grăsimile sunt mai naturale, cu atât mai repede şi fără efort sunt transformate în energie. Grăsimile naturale sunt: untul, alunele, seminţele, uleiurile presate la rece (extravirgine). Populaţiile mediteraneene au utilizat în alimentaţie uleiul presat la rece extras din măsline şi este cunoscut faptul că incidenţa cancerului şi a bolilor de inimă la aceste populaţii este foarte mică.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când untul a dispărut de pe piaţă, americanii au apelat la uleiuri vegetale pentru a obţine un substituent, astfel apărând margarina. Ei au obţinut acest produs încălzind la peste 500° F diverse uleiuri vegetale, hidrogenându-le apoi şi adăugând nichel drept catalizator pentru a le întări. Rezultatul acestei prelucrări chimice este un substituent solid al grăsimilor naturale, cu o structură moleculară asemănătoare plasticului. Când grăsimile naturale sunt eliminate din alimentaţie în favoarea uleiurilor hidrogenate, organismul este nevoit să folosească aceste molecule de grăsime denaturată în locul acizilor graşi naturali. Globulele albe ale sângelui, vitale pentru sistemul imunitar, sunt dependente de acizii graşi esenţiali.

Iată ce spunea doctorul Ignam în cartea sa Mâncaţi corect, sau riscaţi să muriţi tânăr, despre ce se petrece atunci când uleiurile hidrogenate iau locul grăsimilor naturale în dietă: 
Membranele acestor celule încorporează grăsimile hidrogenate în structura lor. Când are loc acest proces, globulele albe îşi încetinesc funcţiile, iar membranele lor se rigidizează. Aceste globule albe sunt slabi luptători împotriva infecţiilor, lăsând organismul pradă tuturor tipurilor de afecţiuni. Cancerul sau infecţiile cu ciuperci, bacterii şi viruşi pot găsi condiţii prielnice. De fapt, una dintre căile cele mai rapide de a vă paraliza sistemul imunitar este să mâncaţi zilnic cantităţi semnificative de alimente îndelung prăjite sau grăsimi precum margarina. Nu-i de mirare că un consum exagerat de margarină, grăsimi nesaturate şi alte grăsimi hidrogenate este asociat cu o mare incidenţă a cancerului, sub diferite forme”.

Grăsimile naturale sunt combustibilul preferat al celulelor cardiace, care folosesc o substanţă nutritivă denumită carnitină pentru eliberarea grăsimilor în celulă,  în vederea arderii. Doctorul Ignam scrie: „Grăsimile nu pot fi convertite în energie fără o cantitate adecvată de carnitină”.
Cele mai bogate surse vegetariene de carnitină sunt: fructul de avocado şi germenii de grâu. Cele mai bune surse de acizi graşi esenţiali sunt: avocado, seminţele de floarea soarelui, de dovleac, ananasul. Cele mai bune uleiuri alimentare sunt cele obţinute prin presare la rece din: măsline, porumb, floarea soarelui, susan, nuci etc. Untul clarifiat (ghee) este mai indicat pentru gătit decât cel obişnuit, deoarece rezistă mai bine la temperaturi ridicate. Nu e bine să consumaţi produse care conţin uleiuri hidrogenate sau parţial hidrogenate, inclusiv maioneza din comerţ, salatele la borcan, margarina, alimentele prelucrate industrial.

Aditivii alimentari - o misterioasă succesiune de cifre

Sunt substanţe adăugate în alimentele preparate industrial şi au rol de conservare, colorare, ameliorare a gustului etc. În general, putem vedea în lista de ingrediente de pe orice ciocolată, napolitană, suc etc. o misterioasă succesiune de E-uri, urmate de cifre. Acestea se referă la aditivii utilizaţi în industria alimentară. Ceea ce nu se cunoaşte, este faptul că o mare parte dintre aceştia sunt consideraţi toxici chiar de către forurile internaţionale din domeniul sănătăţii, mulţi aditivi fiind chiar interzişi în ţări din Occident şi în statele sovietice. Oferim în continuare lista aditivilor recunoscuţi ca fiind toxici, cu recomandarea firească de a evita ferm toate produsele care conţin aceşti aditivi (de altfel, o măsură mult mai sigură este de a reduce gradat şi apoi de a elimina din alimentaţie toţi aditivii alimentari, produsele naturale fiind de departe de preferat). Lista de mai jos este extrasă din raportul Oficiului Consumatorilor din Piaţa Comună Europeană şi este întocmită la începutul anului 2000:

Aditivi alimentari care produc cancer: E131, E142 , E211, E213, E214, E215, E216, E217, E218, E239, E330
Aditivi alimentari care afectează vasele de sânge: E250, E25, E252 (nitriţi şi nitraţi)
Aditivi alimentari care produc boli de piele: E230, E231, E232, E233
Aditivi alimentari care atacă sistemul nervos: E311, E312
Aditivi alimentari care pot produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale: E338, E339, E340, E341, E463, E465, E466, E450, E461, E407(caragenan - din îngheţată).
Aditiv care distruge vitamina B12: E200 (acid ascorbic)
Aditivi care determină afecţiuni intestinale: E220, E221 (metabisulfit de potasiu), E222, E223 (metabisulfit de sodiu), E224 (metabisulfit de potasiu)
Aditivi care cresc nivelul de colesterol: E320, E321
Alţi aditivi periculoşi: E120, E124
Aditivi suspecţi (nitraţii şi nitriţii): E121, E141(verde de briliant), E150 (caramel), E153, E171, E172, E240, E241.
Cei mai periculoşi aditivi alimentari: E123 – este interzis în SUA şi în statele foste sovietice. Se găseşte în bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, brânzeturi topite, creme de brânză. E considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi. În aceeaşi categorie se află şi E110, care intră în componenţa dulciurilor (mai ales a prafurilor de budincă) colorându-le în acea culoare galben.
E330 (acidul citric) – produce afecţiuni ale cavităţii bucale şi are acţiune cancerigenă puternică. Se găseşte în aproape toate sucurile din comerţ.
E102 (tartrazină) – alt colorant care se găseşte în dulciuri şi budinci. Are acţiune cancerigenă.

Folosiţi această listă atunci când faceţi cumpărături şi evitaţi alimentele care conţin aditivi  alimentari periculoşi. Persoanele care deja suferă de anumite afecţiuni vor evita în mod special să consume orice aliment ce conţine aditivi care agravează boala de care suferă.


ASPARTAMUL – otrava cu zero calorii

Conform legii NMSA 25-2-10 din SUA, aspartamul este o substanţă otrăvitoare, care aduce prejudicii grave sănătăţii. Producătorii au ştiut de la început de pericolele acestei substanţe nocive şi de faptul că ea va distruge sănătatea populaţiei şi totuşi au insistat ca aspartamul să fie comercializat. Documentele referitoare la toxicitatea aspartamului spun că, pentru a fi manipulat în laborator, este nevoie de mănuşi, măşti de protecţie chimică, şorţ special şi purificator de aer!
Lobby-iştii, medicii, politicienii şi cercetătorii care susţin aspartamul sunt nişte criminali atroce care, ştiind cât de nocivă este această substanţă, mint cu neruşinare, condamnând oameni la moarte. Graţie acestei josnice şi lacome alianţe, aspartamul s-a bucurat până acum 27 de ani de succes comercial, fiind prezent în aproximativ 7000 de produse alimentare şi medicamente şi utilizat de sute de milioane de oameni din întreaga lume. În urma unor teste de laborator, s-a găsit aspartam şi în produse care nu îl aveau menţionat pe etichetă. Odinioară aflat pe lista Pentagonului ca armă biochimică, în prezent este nelipsit din alimentaţia zilnică a populaţiei mondiale!

Pentru obţinerea aspartamului se utilizează metode de inginerie genetică

Aspartamul este cel mai răspândit îndulcitor artificial din lume, dar şi cel mai periculos aditiv. Denumirile lui comerciale sunt NUTRASWEET, EQUAL, SPOONFUL, EQUAL-MEASURE, CANDEREL, BENEVIA, NEOTAME. Are o putere de îndulcire de 150-200 de ori mai mare decât zahărul şi este lipsit de calorii. Neotame este o otravă şi mai puternică decât aspartamul, fiind derivat din acesta. Are structura modificată şi o putere de îndulcire mai mare. Aspartamul este obţinut printr-un proces de inginerie genetică. Componenta sa principală, fenilalanina, este produsă de o bacterie. Compania Monsanto a modificat genetic bacteria pentru a produce mai multă fenilalanină. Monsanto, care pe lângă culturile de plante modificate genetic produce şi acest îndulcitor, minte încă o dată şi ne asigură că aspartamul nu este nociv. Oamenii de ştiinţă care sunt sinceri recunosc că nu se ştie suficient despre procesul lui de obţinere, dar efectele sale nocive sunt evidente. Compania producătoare a acestui îndulcitor artificial a avut doar în anul 1990 un profit de 996 milioane de dolari. Aspartamul este un drog foarte sofisticat, care nu ar fi putut fi descoperit niciodată „accidental“. Chimistul despre care se spune că şi-a lins degetele atunci când lucra la un medicament împotriva ulcerului nu a fost intervievat niciodată. Oare de ce? Efectul aspartamului este intensificat de prezenţa glutamatului şi a altor excitotoxine. O doză mică de aspartam adăugată la o doză mică de glutamat se transformă într-o doză şi mai toxică decât ar fi ele separat. Aspartamul a fost descoperit în cadrul companiei G.D. Searle din statul Illinois SUA, companie care a mai produs în ultimele decenii şi alte substanţe periculoase incluse în alimente (de exemplu, hormonul bovin de creştere, RBGH). La început, aspartamul s-a folosit ca agent antiulceros. El se obţine din doi aminoacizi (fenilalanina şi acidul aspartic) şi metanol.

Mecanismul de acţiune al aspartamului

În urma procesului de metabolizare în organismul uman, aspartamul se descompune în: 50% fenilalanină, dicetopiperazină (DCP), 40% acid aspartic şi 10% metanol. Fenilalanina este un aminoacid care se găseşte în mod normal în creier. Persoanele care suferă de fenilcetonurie nu pot metaboliza fenilalanina. Aceasta conduce la acumularea unor niveluri foarte ridicate de fenilalanină în creier, care uneori pot fi chiar letale. Dr. Russell Blaylock specifică faptul că mai ales în anumite zone ale creierului se acumulează niveluri foarte ridicate de fenilalanină: hipotalamus, medula oblongata, corpus striatum. Pentru a susţine creşterea rapidă a fătului, sunt necesari mulţi aminoacizi. Aminoacizii din venele fătului sunt de 4 ori mai mulţi decât în sângele mamei. Hrana naturală este un amestec complex de aminoacizi. Niciun aliment nu are unul sau doi aminoacizi izolaţi, aşa cum are aspartamul. Dr. Louis J. Elsas, profesor de pediatrie de la Universitatea Emory, a depus mărturie în faţa Congresului American: „Am petrecut 25 de ani în cercetări biomedicale, încercând să previn defectele de naştere apărute din cauza excesului de fenilalanină. Şi iată îngrijorarea mea: aspartamul este o neurotoxină şi o substanţă teratogenă binecunoscută care, în doze nedefinite încă, produce efecte adverse grave, reversibile la adult, dar ireversibile în creierul fătului sau al copilului”. El a mai arătat că fenilalanina este mai bine metabolizată de rozătoare decât de oameni. Aşa-numitele suplimente alimentare cu fenilalanină, acid aspartic, acid glutamic şi alţi aminoacizi dicarboxilaţi sunt neuroexcitotoxine, comercializate fie dintr-o crasă ignoranţă, fie dintr-o răutate intenţionată. Ele fac exact opusul a ceea ce sunt destinate să facă. Fenilalanina izolată produce întreruperea transmiterii neuronale, subnutrirea creierului, neurotoxicitate, ceea ce duce la funcţionarea redusă a creierului, depresie, migrene etc. S-a estimat că din cca 200 de milioane de americani ce consumă anual aspartam, 20 de milioane nu pot metaboliza fenilalanina, şi această incapacitate genetică există în special la copii, ducând în timp la retardare mintală. Acest lucru înseamnă un risc de retard pentru milioane de copii.

Dr. William M. Pardridge de la UCLA a declarat că un tânăr care bea peste 4 băuturi răcoritoare dietetice pe zi are un nivel incredibil de ridicat al fenilalaninei. Acidul aspartic (ASP) este al doilea aminoacid din aspartam, existent în proporţie de 40%. Acest aminoacid, atunci când este izolat, este o excitotoxină, excitând neuronii până la distrugerea lor completă. La fel ca şi formaldehida, aspartamul este un agent care distruge cromozomii. Pericolele neurologice pentru făt sunt evidente. Distrugerile cromozomiale din corpul mamei pot fi moştenite de copil, şi toate generaţiile viitoare sunt în pericol prin moştenirea distrugerilor cromozomiale, dar şi prin vătămarea ovulelor potenţiale în cazul fătului de sex feminin, din cauza consumului de aspartam al mamei în timpul sarcinii. Dicetopiperazina (DCP) apare prin descompunerea aspartamului. Alături de molecula intactă de aspartam, ea este responsabilă pentru cea mai masivă epidemie de tumori pe creier apărută vreodată. Dr. John W. Olney a observat că DCP produce în intestine un compus similar cu N-nitrozoureea, o puternică substanţă chimică ce determină tumori cerebrale. Unii cercetători spun că DCP se formează după ingerarea aspartamului. Dr. Blaylock spune că DCP se formează în produsele lichide care conţin aspartam, în urma unei depozitări îndelungate.

În 1987, toxicologul dr. Jacqueline Verrett, în mărturia ei în faţa Senatului American, arată că DCP este implicată şi în apariţia şi dezvoltarea de polipi uterini şi în modificările colesterolului în sânge. Metanolul (alcoolul metilic) se metabolizează prin oxidarea aspartamului şi formează formaldehida şi apoi acidul formic. Acesta se acumulează treptat în corp şi inhibă metabolismul oxigenului. Metanolul se obţine la nivelul intestinului subţire, atunci când gruparea metil din aspartam întâlneşte enzima chimotripsină. Formaldehida este o neurotoxină letală, care interferează în procesul de replicare a ADN-ului şi determină efecte teratogene. Intoxicarea cu alcool metilic şi formaldehidă generează o serie de boli degenerative cumulative precum şi anomalii funcţionale în organism. Asociaţia pentru Protecţia Mediului (EPA) spune: „Metanolul este o otravă cumulativă pentru că, o dată ingerată, se elimină foarte greu din organism. În corp, metanolul este oxidat şi se descompune în formaldehidă şi acid formic: ambele sunt extrem de toxice.“ De aceea, EPA recomandă o doză-limită de consum de metanol, de 7,8 mg/zi. Însă 1 litru de băutură dietetică îndulcită cu aspartam conţine în jur de 56 mg de metanol! Dr. Woodrow Monte precizează: „Cei ce consumă o cantitate mare de băuturi aşa-zis dietetice, ingerează 250 mg de metanol zilnic, adică de 32 de ori mai mult decât limita admisă, stabilită de EPA. Metanolul natural este prezent în anumite fructe şi legume (de exemplu, în roşii), dar el nu se găseşte niciodată izolat de etanol şi pectină, acestea din urmă împiedicând metanolul să fie metabolizat în formaldehidă şi în acid formic, ambele toxine letale. Metanolul sintetic este o otravă letală. Doza letală este de 1 ml/kg corp! O absorbţie de 50 până la 100 ml este mortală pentru om, deşi există cazuri în care moartea a survenit la sub 30 ml. Conţinutul de metanol în aspartam este de 1.000 de ori mai mare decât cel din alimentele obişnuite, conform publicaţiei americane Medical World News din anul 1978. În plus, metanolul din aspartam este „metanol pur“, care nu se găseşte ca atare în natură. Metanolul din natură este întotdeauna în amestec cu etanolul şi cu alţi compuşi, care îi scad concentraţia atunci când este eliberat în organismul uman.
Este suficient ca sticlele de Coca-Cola sau Pepsi-Cola light să rămână mai multe ore într-un depozit sau într-un vehicul fără răcire şi expus la soare, pentru ca ele să devină extrem de toxice. Mii de containere de băuturi light au fost trimise militarilor care au participat la operaţiunea Furtună în Deşert. Navetele de băuturi carbogazoase au rămas timp de săptămâni întregi în containere, la o temperatură ambiantă de peste 40°C. Numeroşi soldaţi au manifestat tulburări, identice cu simptomele otrăvirii cu aspartam.
Simptomele otrăvirii cu metanol includ: dureri de cap, acufene, ameţeală, greaţă, tulburări gastrointestinale, slăbiciune, vertigo, frisoane, pierderi de memorie, amorţeala membrelor, tulburări de comportament. Cele mai cunoscute probleme ale otrăvirii cu metanol sunt tulburările de vedere: pierderea treptată a vederii, înceţoşarea vederii, restrângerea progresivă a câmpului vederii, vătămarea retinei, iar în final, orbirea. Din cauza lipsei unor enzime-cheie, oamenii sunt mult mai expuşi la efectele toxice ale metanolului decât animalele. De aceea, testele cu aspartam şi metanol realizate pe animale nu reflectă în mod corect pericolele acestor substanţe asupra oamenilor. Mai mult, formaldehida este recunoscută ca fiind un activator puternic, care face ca proteinele străine să fie recunoscute de către sistemul imunitar ca antigene şi care activează răspunsuri imunitare de distrugere a lor. Din cauza acestei acţiuni auxiliare, formaldehida este inclusă în multe vaccinuri. Abilitatea formaldehidei de a crea antigenicitate în combinaţie cu moleculele de aspartam este atât de mare, încât produce reacţii grave autoimune ale ţesuturilor deformate de polimerizarea formaldehidei. Sistemul imunitar se întoarce împotriva propriilor ţesuturi şi astfel apare lupusul eritematos (o boală cronică, autoimună, în care sistemul imunitar al bolnavului nu reuşeşte să facă diferenţa între ţesuturile proprii şi intruşi, atacându-le). Aspartamul denaturează ţesuturile fetale, creând stimuli antigenici, care atrag distrugerea lor de către sistemul imunitar. Încheierea sarcinii poate fi atât de rapidă, încât mama nu are timp să observe diferenţa dintre întârzierea menstruaţiei şi avort. În afară de pericolul de a genera atac din partea sistemului imunitar al mamei, aspartamul atacă direct şi fătul. Un exemplu bun este sindromul alcoolului fetal. Chiar şi consumul moderat de băuturi cu aspartam al mamei aduce fătului grave prejudicii pe viaţă. Apar diformităţi care marchează bebeluşul pe viaţă: invaliditate şi lipsa acuităţii mintale la copiii care supravieţuiesc intoxicaţiei alcoolice uterine. Intoxicaţia cu alcool metilic este de 50 de ori mai puternică decât intoxicaţia cu alcool etilic (din băuturile alcoolice), iar intoxicaţia cu formaldehidă este de 5.000 de ori mai puternică.
Asamblate cu grijă în molecula de aspartam, aceste neurotoxine sunt de 20.000 de ori mai puternice decât băuturile alcoolice. Din cauza extremei toxicităţi a aspartamului, chiar şi dozele mici sunt extrem de distructive, vătămând sistemul nervos al fătului şi structurile legate de acesta. Vederea şi auzul sunt şi ele afectate, căci dincolo de efectele neurologice, alcoolul metilic este cea mai puternică bază organică din organismul viu şi este şi un agent de polimerizare. Nu există scăpare în faţa acestei otrăviri, fiind metabolizată de enzima alcooldehidrogenază a alcoolului metilic în formaldehidă.

Capacitatea chelatoare a aspartamului

În limba latină, chelate înseamnă gheară, iar în chimie, prin substanţă chelatoare se înţelege o substanţă chimică ce reţine alte substanţe chimice, cel mai adesea metale. Unul dintre motivele pentru care FDA a respins la început aprobarea aspartamului este puternica sa activitate chelatoare, prin care extrage rapid metale toxice sau netoxice şi le transportă în întregul organism (extrage chiar metale pe care în mod normal corpul le-ar respinge din timpul digestiei şi le-ar elimina rapid). Apare, de exemplu, pericolul de otrăvire cu plumb al creierului şi al altor organe. Multe dintre metalele pe care NutraSweet le poartă prin întregul nostru organism sunt la fel de toxice ca plumbul. Acidul aspartic se combină (formează chelaţi) cu cromul (un element necesar pentru funcţionarea corectă a glandei tiroide). Persoanelor care consumă mari cantităţi de aspartam li se poate atribui, un diagnostic fals – boala Basedow-Graves – pentru tratarea căreia bolnavul este supus unei terapii alopate prin iradierea glandei tiroide, fără a se trata cauza reală!

Efectele acestei toxine au dus la apariţia unei noi boli: boala aspartamului

Când pacienţii care se plâng de simptomele asociate aspartamului încetează să mai consume produsele respective, simptomele dispar, dar ele revin atunci când persoana începe din nou să consume aspartam. Medicii se referă la această simptomatologie ca fiind „boala aspartamului“. Simptomele pot apărea imediat, gradat sau pot degenera în boli cronice. Dr. Lendon Smith a declarat că o mare parte a populaţiei suferă de efectele secundare asociate aspartamului, deşi nu au nici cea mai vagă idee de ce medicamentele sau suplimentele nu le vindecă simptomele. Apoi, există şi consumatori de aspartam care nu „par“ să sufere deloc de reacţii imediate. Aceştia însă sunt susceptibili de a dezvolta afecţiuni pe termen lung. Conform unui raport din 1994 de la Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane (DHHS) din SUA, multe dintre bolile cauzate de aspartam sunt foarte serioase, consumul lui în cantităţi mari putând duce şi la deces. Faţă de ceilalţi aditivi folosiţi în prezent, acest îndulcitor a înregistrat cele mai multe plângeri (85% din totalul de plângeri) din partea consumatorilor. Aspartamul generează următoarele afecţiuni:

LA NIVELUL OCHILOR
• conjunctivită
• dilatarea pupilei
• sindrom exoftalmic; umflarea ochilor
• iritaţii, durere şi presiune oculară
• orbirea treptată a unuia sau a ambilor ochi
• probleme la folosirea lentilelor de contact
• reducerea lichidului lacrimal

LA NIVELUL URECHILOR
• intoleranţă severă la zgomot
• probleme cu auzul, pierderea auzului
• tinitus (ţiuituri în urechi)

LA NIVEL NEUROLOGIC
• ameţeală, probleme de echilibru
• amorţeli, dureri ale extremităţilor, artrită
• atacuri cerebrale parţiale sau complexe
• atacuri de panică
• convulsii, crize de apoplexie, crize epileptice
• durere locală, slăbiciune în membre, ale încheieturilor şi articulaţiilor
• dureri de cap, migrene, unele chiar acute (femeile sunt mult mai vulnerabile)
• dureri faciale atipice, dureri generalizate
• dureri musculare şi la nivelul scheletului
• febrilitate, halucinaţii
• hiperactivitate acută şi nevoia de a da încontinuu din picioare
• incapacitate de concentrare, pierderea memoriei, tulburări de gândire
• îngreunarea vorbirii, dificultăţi de vorbire, dicţie neclară
• leşin, inconştienţă şi comă
• modificarea formei şi a texturii sânilor
• parestezie şi amorţeala membrelor
• retardare la copii
• senzaţie de greutate în corp
• spasme musculare, tremurături ale muşchilor

LA NIVEL PSIHOLOGIC/PSIHIATRIC
• agresivitate, anxietate, fobii
• depresii moderate până la severe (deoarece scade nivelul de serotonină)
• insomnie, somnolenţă, probleme de somn
• iritabilitate, modificări de personalitate
• oboseală accentuată
• schimbări rapide în calitatea şi intensitatea dispoziţiei

LA NIVELUL PIEPTULUI
• aritmie
• dispnee
• dureri în piept
• hipertensiune
• palpitaţii, tahicardie, respiraţie astmatică

LA NIVEL GASTROINTESTINAL
• balonare,constipaţie, crampe
• diaree, uneori cu cheaguri de sânge
• durere şi dificultăţi la înghiţire
• dureri abdominale, greaţă, vomă
• modificarea apetitului şi a sensibilităţii gustative
• modificări în greutate
• probleme ale sinusurilor
• probleme de salivare
• sete persistentă şi reţinerea apei în organism
• tendinţă de a mânca şi a bea excesiv
• tuse cronică, uscarea gâtului, dureri de gât
• urme de sânge în vomă sau fecale

LA NIVELUL PIELII
• eczeme, înroşirea feţei
• leziuni dermatologice
• reacţii alergice în regiunea gurii şi a buzelor
• senzaţii de mâncărime, fără erupţii cutanate

LA NIVEL ENDOCRIN ŞI METABOLIC
• accelerează şi generează apariţia diabetului la persoanele susceptibile la diabet, dar care nu ar fi dezvoltat niciodată această boală dacă nu consumau aspartam
• agravarea hipoglicemiei
• agravarea retinopatiei şi neuropatiei diabetice
• diverse tulburări metabolice, anemie
• căderea părului sau subţierea lui
• agravarea complicaţiilor diabetice
• crampe în perioada dintre ciclurile menstruale
• creşterea apetitului pentru carbohidraţi
• creşterea gradată în greutate, obezitate
• dificultăţi în timpul sarcinii
• dismenoree
• hiperglicemie sau hipoglicemie
• modificarea coloraţiei unghiilor şi a pielii
• modificarea mirosului corporal
• modificări ale transpiraţiei
• noduli
• pierderea sau modificarea gustului

LA NIVEL UROGENITAL
• impotenţă, reducerea funcţiei sexuale
• dificultăţi de urinare, modificări ale cantităţii urinei

ALTE TULBURĂRI
• modificarea temperaturii corpului
• probleme cu dantura
• scăderea imunităţii, sensibilitate crescută la infecţii
• sete excesivă, retenţie de lichide, umflarea picioarelor

CELE MAI GRAVE EFECTE
• comportament agresiv
• creşterea incidenţei cancerului, precum şi a gradului de malignitate a tumorilor pe creier
• defecte la naştere (incluzând retardarea mintală) şi avorturi spontane (nu doar în cazul în care mama a consumat aspartam, ci şi atunci când şi tatăl a consumat)
• dependenţă de aspartam şi apetitul exagerat şi incontrolabil faţă de dulciuri
• hiperactivitate la copii
• moarte subită
• schizofrenie
• tendinţe suicidale
• vătămarea iremediabilă a creierului

BOLI PROVOCATE DE ASPARTAM
• boala Alzheimer
• boala Basedow-Graves
• boala Lyme
• boala Ménière
• boala Parkinson
• deficit de atenţie (ADHD)
• epilepsie
• fibromialgie
• hipotiroidie datorată mercurului din plombele dentare
• limfom malign non-Hodgkin
• limfom la nivelul creierului
• lupus eritematos diseminat
• scleroză multiplă
• sindromul cronic de oboseală
• tumori cerebrale, ale glandei tiroide, mamare, pancreatice, testiculare, ovariene, uterine, adenoame ale glandei pituitare, tumori uterine.

Aspartamul modifică nivelul de aminoacizi din sânge, blocând sau scăzând nivelul de serotonină, tirozină, dopamină, norepinefrină şi adrenalină. Apar astfel tulburări emoţionale, cum ar fi depresia. Chiar şi o singură doză de aspartam creşte semnificativ nivelul de fenilalanină din sânge. Aceste tulburări încetează imediat după eliminarea aspartamului din dietă. Dacă unor persoane cu deficienţe genetice li se administrează aspartam, ele pot manifesta dureri de cap, insomnie, depresie, atitudini ostile, anxietate şi alte reacţii negative. Nu este de mirare că medicamentul Prozac înregistrează vânzări extrem de mari: el tratează toate aceste tulburări! Este tipic ca simptomele intoxicării cu aspartam să nu poată fi detectate de testele obişnuite de laborator sau de razele X. Tulburările şi bolile pot fi de fapt semnele intoxicării cu aspartam.

Deşi există un număr foarte mare şi în continuă creştere de atacuri de apoplexie produse de aspartam, Fundaţia Americană pentru Tratarea Epilepsiei promovează practic aspartamul. La Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), au fost monitorizate 80 de persoane care au suferit atacuri de apoplexie după ingerarea de aspartam. Institutul de Nutriţie Comunitară a concluzionat, în urma acestui program de supraveghere: „Aceste 80 de cazuri se potrivesc perfect definiţiei generale date de FDA riscului iminent asupra sănătăţii publice, fapt care ar necesita imediata retragere de pe piaţă a produsului în cauză”. Institutul de Cercetare a Cancerului din SUA a descoperit o creştere a incidenţei tumorilor maligne la nivelul creierului în anii care au urmat obţinerii licenţei aspartamului pentru băuturi (1983). Una dintre plângerile cele mai frecvente ale victimelor aspartamului este pierderea memoriei. Ca o ironie, în 1987, compania G.D. Searle căuta să descopere un medicament pentru a combate sindromul pierderii de memorie, apărut din cauza distrugerilor provocate de aminoacizii cu rol excitator. Trei persoane din cinci care consumă acest îndulcitor au migrene, iar G.D. Searle (compania producătoare) este de părere că rata efectelor negative este nesemnificativă în comparaţie cu milioanele de doze de băuturi cu aspartam, consumate zilnic la nivel planetar şi că de aceea aspartamul este indicat ca înlocuitor al zahărului. Aspartamul distruge procesul de fertilizare prin faptul că ruinează răspunsul sexual al femeii şi induce disfuncţii sexuale la bărbat. Mai mult decât atât, aspartamul întrerupe dezvoltarea fătului prin avort sau generează defecte din naştere. Aspartamul distruge structura ADN-ului fătului, punând un stigmat pe generaţiile care vor urma. Proprietăţile aspartamului de inducere a avortului sunt inerente din cauza structurii sale.

Mărturii cutremurătoare despre aspartam

Declaraţia unei femei (septembrie 2005): „Consum de 12 ani aspartam, sub formă de băutură carbogazoasă: Dr.Pepper dietetică. Nu am fost niciodată grasă, dar m-am gândit să încep să beau băuturi dietetice pentru că eram îngrijorată că mâncam prea multe dulciuri şi aflasem despre efectele sale nocive. În ultimii 7 ani, ajunsesem să beau 6-8 cutii de Dr.Pepper zilnic, uneori şi mai mult. Atacurile de panică şi teama de înălţime au început să îmi apară acum 5 ani.
Doctorul mi-a prescris antidepresive, însă ele şi-au făcut efectul doar o lună. Medicul mi-a crescut doza şi în cele din urmă a schimbat medicamentul, pentru că primul nu se dovedise eficace. După un an de zile de antidepresive, mi-a recomandat să iau Paxil-CR şi, în 3 săptămâni, am luat în greutate 15 kg! De la 56 kg la 72 kg în numai 3 săptămâni era o treabă serioasă şi cred că vă puteţi imagina cum mă simţeam. Am încetat să mai iau medicamentele şi am început să iau masiv complexul de multivitamine B. Acestea m-au ajutat, însă, la fel ca antidepresivele, efectul lor n-a durat. Ne-am mutat în Texas în luna mai şi a trebuit să conduc maşina timp de două zile. Când am trecut podul peste Mississippi, am crezut că o să mor de spaimă.
Ne-am stabilit în Houston, şi am început să mă interesez despre medicamentele şi vitaminele pe care le luam, pentru că începusem să cred că am dezvoltat un fel de alergie. Când am aflat despre aspartam, mi-am dat seama că nu doar atacurile de panică se datorau acestuia. Alte simptome cu care mă confruntam erau depresia, schimbările bruşte de dispoziţie, oribila transformare a temperamentului meu, palpitaţiile, pierderea auzului, scăderea drastică a vederii, crampele şi diareea constantă, amorţirea degetelor mâinii la simpla intenţie de a apuca un obiect. Toate aceste lucruri nu îmi fuseseră caracteristice înainte şi apăruseră rând pe rând în ultimii 5 sau 6 ani. Aveam senzaţia că alunec pe o pantă fără întoarcere. Am renunţat la aspartam şi produsele care conţin îndulcitori artificiali din 1 august 2005. Atacurile de panică au diminuat, fără să dispară încă definitiv, coşmarurile îngrozitoare au dispărut complet, insomnia s-a redus, tendinţa paranoidă la fel, doar schimbările de dispoziţie persistă. Însă, pentru că ştiu cum a fost să mă las de fumat, sunt convinsă că aceste lucruri sunt specifice dependenţei şi că vor trece.”

Declaraţia lui Richard Moss (ianuarie 2006): „Am început să beau băuturi carbogazoase dietetice în anii ’80. Am observat totuşi că propaganda realizată de FDA era suspect de perfectă şi inocentă în ceea ce priveşte siguranţa aspartamului pentru sănătatea umană, ştiind că metanolul şi aminoacizii sintetici din alimente sunt toxici. NutraSweet conţinea metanol, şi totuşi ei spuneau că o persoană poate bea cât de mult vrea, fără probleme. La câtva timp după aceea, am început să aud ţiuituri în urechi şi să am dureri în braţe şi picioare.
În 1998, în timpul verii călduroase, beam chiar mai multe băuturi dietetice, deoarece munceam din greu şi, în timp ce conduceam spre casă, am avut de câteva ori atacuri severe de vertigo. De atunci până în prezent am surzit de urechea dreaptă, am intoleranţă la zgomote şi aud foarte greu cu urechea stângă. Am probleme cu purtarea lentilelor de contact. Nu am realizat că acestea se datorează aspartamului până nu am citit despre efectele acestuia în anul 2004.
Nu am nicio îndoială că aceasta este cauza problemelor mele de sănătate şi îmi doresc să fi aflat mai devreme aceste lucruri, pentru a mă putea salva. În rest, cu excepţia bolii Ménière şi a surzirii aproape complete, sunt perfect sănătos.”

Declaraţia unui bărbat de 35 de ani, de profesie anestezist: „Am avut trei atacuri majore de apoplexie, dureri mari de cap şi tulburări de vedere, când consumam zilnic 4-6 cutii de Coca Cola dietetică. Nu am mai avut absolut niciunul dintre aceste simptome timp de doi ani,  adică din momentul în care am încetat să mai folosesc aspartam”.

Un medic a informat despre cazul unui pilot care-şi pierduse licenţa de zbor din cauza unor inexplicabile convulsii. Realizând că se datorează băuturilor cu aspartam, pilotul a încetat să le mai consume şi convulsiile au dispărut. Încercând să-şi obţină din nou licenţa şi dreptul de a pilota acuzând intoleranţa organismului său la aspartam, el a trebuit să consume din nou băuturi carbogazoase cu aspartam, pentru a demonstra cauza. La scurt timp, convulsiile au reapărut.
Carmen Carradine, mama Katrinei: „Katrina avea 10 ani şi 9 luni şi m-am gândit că ar fi bine să ia nişte vitamine. I-am cumpărat Flintstone. A fost îngrozitor. După o lună nu mai ştiam dacă o să mai trăiască sau nu. Avea foarte des crize de apoplexie. Medicii au spus că dacă o să continue în felul acesta, o să moară. I-am povestit unei prietene prin ce treceam şi ea mi-a zis: „Oh, sună exact ca şi cum ar fi intoxicată cu aspartam!” În acea perioadă, ea urma un seminar despre sănătate, unde se vorbea despre pericolele aspartamului. Aşa am aflat mai multe. Am început să arunc din bucătărie toate produsele care conţineau aspartam sau NutraSweet. Singurul lucru pe care nu l-am aruncat au fost vitaminele Flintstone, despre care nici nu m-am gândit că ar putea conţine aspartam. Timp de 9 luni starea ei a început să se îmbunătăţească simţitor. Atunci m-am gândit să îi dau din nou vitamine. Şi, din senin, a început să se plângă din nou de dureri de stomac şi de cap, să aibă ameţeli şi să vorbească încetinit. Îmi amintesc perfect toate acestea, pentru că a trebuit să i le relatez doctorului. Şi mi-am dat seama că problema revine.
Am făcut din nou o razie prin dulapuri, căutând să-mi dau seama ce produs ar putea conţine aspartam. Şi am găsit aspartam în vitaminele Flintstone! Am fost şocată, pentru că nu aş fi crezut niciodată că ar putea pune un îndulcitor artificial în produse pentru copii, mai ales în vitamine. Eram furioasă. Le-am aruncat, şi imediat ce a încetat să ia acele vitamine, simptomele Katrinei au dispărut. Ca rezultat al consumului de aspartam, creierul ei a fost grav afectat, are o memorie scurtă, tulburări de comportament, probleme de vedere, dificultăţi de vorbire, probleme de învăţare, retardare mintală. Am aflat apoi că mai ales copiii sunt supuşi unor pericole majore, deoarece sunt mult mai sensibili în perioada de creştere”.

Cu puţin timp înainte de a muri de cancer, David Rietz a vrut să facă cunoscut acest mesaj: „Consider că am fost victima unei dezinformări monstruoase. Există legiuni întregi de mincinoşi care afirmă că aspartamul nu este periculos. Detest ideea de a fi fost otrăvit pentru profitul altora. Doresc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a alerta publicul despre pericolele aspartamului”.

Realizând că un număr foarte mare de oameni de ştiinţă, grupuri de protecţie a consumatorului şi medici acuză aspartamul, în anul 2000 ziarul britanic Sunday Express a lansat o anchetă publică referitoare la efectele nocive ale aspartamului asupra sănătăţii consumatorilor. În urma acestei investigaţii, redacţia ziarului a fost inundată de scrisori, telefoane şi email-uri cu plângeri şi incriminări la adresa aspartamului din partea cititorilor. În urma acestei afluenţe neaşteptate de plângeri primite, ziarul Sunday Express a cerut Guvernului britanic să finanţeze noi studii pentru cercetarea efectelor aspartamului pe termen lung.

Aspartamul este inclus în planul conspiraţiei planetare ce vizează un genocid biologic

Anual, tone de aspartam sunt deversate, în mod deliberat şi în deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte efectele devastatoare pe care le produce, către populaţia planetei. Prin falsificarea şi denaturarea documentelor, prin informarea eronată, oamenii sunt încurajaţi să utilizeze această substanţă, aceste acţiuni făcând parte dintr-o imensă conspiraţie criminală planetară. Este vorba de interesele pentru profitul enorm obţinut de companiile producătoare de aspartam şi din industria farmaceutică şi medicală, care promovează acest îndulcitor, pentru ca apoi să trateze oamenii afectaţi de efectele lui. Dacă reuşim să rupem doar o verigă din lanţul vicios al toxinelor, prezentând realitatea şi efectele dezastruoase ale acestora, oamenii încep să gândească: „Dacă m-au minţit în legătură cu această problemă, recomandându-mi acest medicament care, iată, mi-a făcut rău, atunci mă întreb care este adevărul cu restul lucrurilor?“ Şi atunci, oamenii încep să-şi pună întrebări despre mai multe lucruri. Chiar dacă la început iese la iveală doar un singur adevăr, acesta deschide poarta pentru o trezire a conştiinţelor şi pentru vindecarea reală a oamenilor. Folosirea aspartamului este o otrăvire în masă a populaţiei mondiale. Fiecare metabolit al aspartamului are o toxicitate foarte mare şi este foarte periculos pentru consumul uman. În prezent se fac eforturi în întreaga lume pentru a se stopa otrăvirea populaţiei cu aspartam.
Oamenii trebuie să ştie că aspartamul interacţionează cu toate medicamentele şi vaccinurile. Prin urmare, atâta timp cât un pacient consumă aspartam, niciun medicament pe care îl ia nu e sigur.

ALUMINIUL – criminalul tăcut din viaţa noastră

Prezent în alimente, aer şi apă, aluminiul este un element chimic neurotoxic, responsabil de apariţia demenţei Alzheimer . Prima măsură: aruncaţi vasele din aluminiu!

La nivel european, s-a dat alarma cu privire la prezenţa în exces a aluminiului în alimentaţie. Acest element se află peste tot: în aer, apă, sol. În anumite cantităţi, nu este dăunător organismului. În ultima vreme însă, produsele pe care le consumăm, de la alimente la apă, medicamente şi chiar obiectele înconjurătoare, ne pun în contact cu o supradoză din acest metal toxic. Efectele sunt devastatoare: boli ale sistemului nervos, printre care şi Alzheimer.

Aluminiul este un metal omniprezent pe Terra, folosit şi în industria alimentară, ca aditiv, în medicamente (antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat), în produsele de larg consum. El există şi în aer şi apă. Este inevitabil. Dar, în ultima vreme, specialiştii au constatat o concentraţie crescută de aluminiu în organismul oamenilor, mai ales al copiilor, intoxicarea putând ajunge săptămânal la 2-3 miligrame de aluminiu pe kilogram/corp, în condiţiile în care cantitatea tolerabilă este de cel mult un miligram. În timp, expunerea la aluminiu duce inevitabil la demenţă. Alerta la aluminiu s-a dat încă din secolul trecut, dar oamenii au ignorat avertismentele. Aceasta, până în 1940, când o renumită doctoriţă a descris cazul căţeluşului ei care era pe moarte şi nici un veterinar nu reuşise să-i afle diagnosticul. Ea obişnuia să-i pregătească mâncarea în cele mai bune tigăi de aluminiu. Câinele începuse să vomite după mese şi după o lună era atât de slăbit, că nu se mai putea ţine pe picioare. Stăpâna a schimbat tigaia cu una emailată, constatând imediat îmbunătăţirea sănătăţii câinelui, până la refacerea totală. Deşi pare greu de crezut, aluminiul e responsabil de multe dereglări şi în organismul uman, cea mai cumplită fiind demenţa, afecţiune de care suferă milioane de persoane în lume.

Apa noastră cea de toate zilele conţine aluminiu. Cea mai mare parte a uzinelor de tratare a apei de suprafaţă utilizează sulfat de aluminiu pentru a elimina microorganismele nocive şi alte particule şi care pot fi uşor distruse prin sedimentare şi filtrare. Pentru că sulfatul de aluminiu este eliminat în mare parte printr-un stadiu mai avansat al procedeului, concentraţia de aluminiu a apei tratate este mai ridicată decât în cea netratată. Aportul zilnic de aluminiu din apa potabilă poate varia, în funcţie de regiune şi de râuri care sunt mai bogate sau mai sărace în aluminiu. Se crede, în general, că aluminiul de origine naturală, provenit din apă netratată, se află într-o formă care nu este uşor asimilată de organism şi nu are efecte negative asupra sănătăţii. Dar apa tratată conţine aluminiu uşor asimilabil, de aceea, atenţie!, apa poate fi o sursă mai riscantă de aluminiu decât hrana. Cantitatea de aluminiu din apa îmbuteliată şi cea de la robinet variază şi ea, după cum producătorii utilizează apa de la robinet cu sau fără tratamente suplimentare. Cel mai bine e să citim cu atenţie eticheta sticlei de apă minerală sau plată şi să o alegem pe cea care conţine cel mai puţin aluminiu. Riscul de apariţie a bolii Alzheimer e de 7-8 ori mai mare la persoanele care beau ape bogate în aluminiu monomeric.

Aportul de aluminiu care provine din aerul nepoluat se ridică la cel puţin patru micrograme pe zi. Dar unde mai există aer nepoluat? În zonele industriale, unde nivelul aluminiului din aer este mult mai ridicat, cantitatea poate creşte la mai mult de 100 micrograme pe zi. La serviciu, muncitorii pot respira 3,5 până la 7 miligrame de aluminiu pe zi. În afară de aer şi apă, oamenii absorb aluminiu, şi încă în doza maximă, şi din medicamente. E vorba de cele care nu sunt prescrise de medici şi care se vând la cerere în farmacii, precum: antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat şi unele vitamine pentru copii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că aportul celor care consumă regulat acest tip de medicamente pe bază de aluminiu poate creşte până la 5g/zi. Toţi aceşti factori care conţin metalul toxic au efecte diferite asupra organismului în funcţie de vârstă şi grad de sănătate. Dar cele mai puternice surse de expunere la aluminiu rămân ambalajele: cutii, caserole, folii care au la bază acest metal. Un studiu publicat de o revistă medicală din Australia a arătat că doza de aluminiu care se găseşte în cutiile metalice de băuturi şi sucuri o depăşeşte cu 5% pe cea din ambalajele din sticlă.

Anul trecut, medicii români au determinat cantitatea de metale toxice din firele de păr recoltate de la 1.000 de persoane. Rezultatele cercetării i-au uimit: peste 30% dintre pacienţi au aluminiu în corp. Efectele imediate sunt următoarele: omul are dureri de cap, se balonează, i se usucă pielea şi îşi pierde pofta de mâncare. Pacienţii care suferă de afecţiuni renale şi primesc tratamente de dializă regulat, se expun la niveluri crescute de aluminiu în lichidele pentru dializă. Studiile au arătat că aluminiul ajunge în organism şi prin cereale, prăjituri, biscuiţi, paste, legume (ciuperci, spanac, ridichi, lăptuci), dar şi prin ceaiuri sau băuturi care conţin aditivi alimentari cu aluminiu, cum ar fi cacao. Cantitatea de aluminiu creşte peste cota admisă şi atunci când peştele şi carnea sunt gătite în oale din aluminiu sau împachetate în folie de aluminiu (staniol, supus la temperaturi mari în cuptor). Toţi suntem expuşi mai mult sau mai puţin riscului de a absorbi aluminiu, dacă nu în bucătăria proprie, atunci când bem o cafea în oraş, preparată cu apă contaminată sau în ibrice de aluminiu. Un pericol pentru sănătate îl reprezintă şi radiatoarele confecţionate din aluminiu, care sunt responsabile pentru simptome ca: ameţeală, tulburări de vedere şi chiar începutul unor paralizii.

Persoanele supraexpuse la aluminiu pot să prezinte encefalopatie, o formă de demenţă caracterizată de convulsii, tremurături, psihoză şi diferite schimbări la nivelul vorbirii şi al comportamentului. Encefalopatia, ca efect al expunerii la aluminiu în exces, se întâlneşte mai ales la bolnavii care fac dializă. Absorbţia mare de aluminiu poate provoca osteomalacie (oasele moi sau sfărâmicioase, din cauza tulburărilor profunde în metabolismul fosforului şi al calciului din masa osoasă), anemie, infarcturi. Aluminiul este asociat şi altor boli serioase ce afectează sistemul nervos, precum maladiile Lou Gehrig şi Parkinson. Dar cele mai de temut sunt demenţa presenilă, tulburările mentale, îmbătrânirea precoce şi Alzheimer. Deşi industria farmaceutică a mediatizat progresul înregistrat în prevenirea şi tratarea acestei boli, în realitate acesta este nesemnificativ. Primele simptome care indică începutul unei deteriorări mintale progresive sunt pierderile de memorie, dezorientarea şi depresia. În aceste cazuri, celulele creierului pot conţine de 10 până la 30 de ori mai mult aluminiu decât media.

Toxicitatea acestui metal a fost descrisă în Science et vie, unde s-a arătat că efecte secundare ale aluminiului apar chiar şi când este ingerat în cantităţi mici. Un caz de intoxicaţie cu aluminiu este tratat într-o revistă medicală americană ca o tumoare a esofagului, care s-a retras când bolnavul a încetat să mai folosească vase de aluminiu. Ce putem face noi pentru a sta cât mai departe de aluminiu? În primul rând, trebuie să scăpăm de toate ustensilele, tacâmurile şi recipientele de aluminiu din bucătărie, să consumăm apă îmbuteliată cu conţinut scăzut din acest metal, să renunţăm definitiv la ambalarea alimentelor în staniol şi folii de aluminiu, să evităm aspirina pe cât posibil, să nu mai cumpărăm conserve, bere şi răcoritoare la cutie, să refuzăm mâncarea la caserole tapate cu aluminiu. Pare imposibil, dar veţi vedea că aceleaşi alimente se vând şi în ambalaje de sticlă sau carton. Cât despre celelalte obiecte care ne înconjoară, eliminaţi-le pe cele inutile. De termopane şi uşi de aluminiu nu aveţi cum scăpa…

Ambalajele produselor cosmetice (sprayuri, cutii de cremă, vopsea) au aluminiu din belşug. Aluminiul conţinut în deodorante (20% clorură de aluminiu) pătrunde mai uşor prin piele decât pe cale digestivă. În plus, inhalarea de aluminiu fin divizat şi de pulbere de oxid de aluminiu a fost identificată drept cauză a fibromului pulmonar şi a lezării plămânilor. Antiperspirantele conţin şi ele săruri de aluminiu şi zirconiu, care inhibă activitatea glandelor sudoripare, prin blocarea şi închiderea porilor. Un studiu efectuat la Universitatea Reading, Marea Britanie, acuză deodorantele şi antiperspirantele că favorizează apariţia tumorilor mamare provocate de absorbţia prin piele a unei cantităţi de aluminiu. Asimilarea pe termen îndelungat a unor concentraţii mari de aluminiu prin deodorante duce la serioase probleme de sănătate. Persoanele cu aşa-zisa aluminofobie pot folosi antiperspirantele sau deodorantele fără aluminiu, disponibile în farmacii.

Aluminiul a fost descoperit de către Friedrich Wöhler în anul 1827. Este cel mai răspândit metal din natură. Nu se află în stare liberă, deoarece este reactiv, dar se găseşte în minereurile de bauxită, silicaţii sau oxizii săi: corindon (incolor), safir, rubin, smarald, şmirghel. Este foarte folosit în industrie, datorită rezistenţei sale la oxidare, proprietăţilor mecanice bune şi densităţii mici. Aluminiul este folosit în industria aerospaţială, în construcţii şi oriunde este necesar un material uşor şi rezistent. Are bune proprietăţi electrice.

În produsele alimentare provenite din Uniunea Europeană, aluminiul este întâlnit sub denumirea de E-173, responsabil de apariţia unor afecţiuni ca Alzheimer, Parkinson, boli cardiovasculare, osteoporoză. Fiind neurotoxic, Comisia Europeană dezbate posibilitatea de a fi retras din alimentaţie, mai ales a copiilor. E-173 este un colorant întâlnit mai ales în produsele bazate pe cereale ca pâine, prăjituri şi biscuiţi.

Drogaţi de mâncarea nesănătoasă


 „În consumul obsesiv de alimente hipercalorice şi în dependenţa de droguri intervin aceleaşi mecanisme ale creierului”, au arătat doi cercetători americani, după experimente efectuate pe şobolani. Studiul, care a făcut obiectul unei prezentări în octombrie 2009, la o sesiune de comunicări a Societăţii de Ştiinţe Neurologice din Chicago a apărut în Nature Neuroscience. Experimentele celor doi cercetători de la Scripps Research Institute, Florida, demonstrează că, la şobolani, obezitatea coincide cu o alterare progresivă a echilibrului chimic al creierului în circuitul de recompensă (numit şi centrul plăcerii), implicat în dependenţe. Cercetătorii au administrat regulat şobolanilor hrană hipercalorică (slănină, cârnaţi, prăjituri, ciocolată) peste hrana lor obişnuită, mai sănătoasă, dar nu prea apetisantă. Animalele au căpătat repede obiceiul de a se supraalimenta în mod obsesiv, mâncând tot mai multă hrană grasă şi cu multe calorii (junk food, mâncare nesănătoasă), până au devenit obezi. Simultan, circuitul lor de recompensă răspundea tot mai puţin, modificarea semănând mult cu ceea ce se întâmplă în creierul şobolanilor consumatori de cocaină sau heroină.
Cercetătorii consideră că rezultatele confirmă faptul că mâncarea nesănătoasă dă dependenţă. „Studiul dovedeşte precis şi riguros că dependenţa de droguri şi obezitatea au la origine aceleaşi mecanisme neurobiologice”, arată unul dintre oamenii de ştiinţă implicaţi în cercetări. Ei i-au mai făcut pe şobolani să se teamă de un şoc electric, la vederea unei lumini roşii. În timp ce şobolanii hrăniţi cu mâncare normală se opreau la aprinderea luminii roşii, şobolanii obezi, obişnuiţi cu o mâncarea bogată, continuau să mănânce. În cadrul acestui studiu, s-a constatat că şobolanii şi-au pierdut complet controlul asupra comportamentului alimentar, acesta fiind primul semn de dependenţă. „Ei continuau să se supraalimenteze, chiar dacă ştiau că urmează un şoc electric, ceea ce arată cât erau de hotărâţi să înghită hrana apetisantă”, a explicat cercetătorul. Cercetătorii au pus în evidenţă la şobolanii obezi reducerea ratei receptorilor de dopamină, o substanţă chimică eliberată în creier de experienţe plăcute, cum ar fi hrana, sexul sau drogurile. Acelaşi fenomen a fost observat la persoanele dependente de droguri.
 Sursa : http://frumoasaverde.blogspot.com.es/2012/03/mancarea-ucigasa.html

Mâncarea ucigașă


 

Linkuri căzute

- Am rugămintea, în cazul linkurilor căzute, să scrieți despre aceasta în rubrica de comentarii, la acea postare. Astfel aflu și eu, și îl pot înlocui pe cât de repede pot. Ok ? Mulțumesc.
- Wow ... , multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Ultima actualizare linkuri căzute: 24.07.2017 *