marți, 4 iunie 2013

Lumi Interioare, Lumi Exterioare (2012)

„Inner Worlds a fost creat de producătorul de filme canadian, muzician și profesor de meditație Daniel Schmidt. Filmul poate fi descris ca reflexia externă a propriei lui aventuri în meditație. Pe măsură ce Daniel a ajuns prin meditație la diverse înțelegeri și a realizat că aceste înțelegeri au fost descoperite mereu și mereu în tradițiile spirituale din jurul lumii și că toate acele tradiții împart o fundație comună. El a realizat că această experiență de esență este cea care ne conectează nu numai cu misterioasa sursa a întregii creații ci și unii cu alții.

Împreună cu soția lui Eva, Daniel locuiește în prezent într-o casă din bușteni ascunsă departe într-o pădure de pini înalți din Ontario, Canada. În acest loc frumos ei dețin un centru de yoga și meditație numit Breathe True Yoga www.breathetrue.com. Daniel a studiat meditații din tradițiile budiste, taoiste, tradițiile yoghine din India și de asemenea alte tradiții mistice din diverse culturi și a ajuns să predea în felul lui îndreptând astfel oamenii către propria lor înțelepciune și cunoaștere interioară.  „Meditația nu este chiar așa de mult o tehnică ce trebuie stăpânită ci mai mult o reorientare către inimă; un act necondiționat de iubire și abandon în misterul și nemișcarea din miezul ființei noastre.”  Daniel a avut dintotdeauna o puternică legătură cu sunetul și muzica. El a fost un compozitor pentru mai mult de 20 de ani având o bibliotecă mare cu muzică din toate genurile  și stilurile, și este președintele și CEO al REM Publishing Ltd. Muzica nu este ceva ce trebuie înțeleasă doar cu sistemul auditiv. Natura vibratorie a Universului este înțeleasă când recunoaștem că totul este muzică.

Eva predă  chackra yoga, hatha yoga, meditația și vindecarea prin arte expresive. Ea a integrat tradițiile yoghine din jurul lumii și a participat la Centrul de Yoga Piramidă din Thailanda pentru un antrenament yoga prelungit. Eva este o vindecătoare prin sunet, artistă și a fost o puternică forță creativă în camera de editare a documentarului pe măsură ce era creat. Împreună Dan și Eva erau ca Shiva și Shakti ce au născut acest film în lume. 
A devenit clar în timpul creării filmului că acesta trebuie să fie oferit gratuit pentru beneficiul tuturor ființelor. În tradițiile antice, adevărul sau „dharma” a fost întotdeauna predat gratuit și niciodată pentru propriul câștig sau profit, pentru a păstra puritatea învățăturilor. Convingerea Evei și a lui Daniel este că pentru a-ți trezi sufletul adevărat, cineva trebuie să trezească întreaga lume.  Daniel și Eva au pornit inițiativa Awaken the World (Trezind lumea) awakentheworld.com pentru a readuce cunoașterea antică înapoi pe Pământ și astfel să restaureze echilibrul și armonia pe planetă.

Traducerea si adaptarea de aici: http://www.innerworldsmovie.com
VEZI AICI CELE 4 EPISOADE, TRADUSE:


Inner Worlds, Outer Worlds - Part 1 - Akasha


Akasha este nemanifestatul, „nimicul” sau goliciunea care umple vacuumul spațiului. După cum a realizat Einstein, spațiul gol nu este chiar gol. Sfinții, înțelepții și yoghinii care s-au uitat în interiorul lor au realizat de asemenea că în goliciune este  o putere insondabilă, o rețea de informație sau energie care conectează toate lucrurile. Matricea sau rețeaua a fost numită Logosul, Câmpul Higgs, OM-ul primordial și o mie de alte nume de-a lungul istoriei. În partea întâi a acestui documentar, explorăm unica sursă vibratorie  care se extinde prin toate lucrurile, prin știința cimaticii, conceptul de Logos și conceptul vedic de Nada Brahma (universul este sunet sau vibrație). Odată ce realizezi că există o singură sursă vibratorie care este rădăcina tuturor investigaților spirituale și științifice, cum putem spune „religia mea”, sau „Dumnezeul meu” sau „descoperirea mea”?


Inner Worlds, Outer Worlds - Part 2 - Spirala
Filozoful pitagorean Plato a insinuat enigmatic că exista o cheie de aur ce unifica toate misterele din univers. Cheia de aur este inteligența logosului, sursa sunetului primordial Om. Unii ar putea spune că este mintea lui Dumnezeu.  Sursa acestei simetrii divine  este cel mai mare mister din existența noastră. Mulți dintre gânditorii monumentali ai istoriei cum ar fi Pitagora,  Keppler, Leonardo da Vinci, Tesla și Einstein au explorat acest mister. Orice om de știință care se uită cu profunzime in univers, și orice mistic care se uită în adâncurile propriului sine, va ajunge față în față cu același lucru: Spirala primordială. 

Inner Worlds, Outer Worlds - Part 3 - Șarpele și Lotusul


Spirala primordială este lumea manifestată, în timp ce Akasha este nemanifestată, sau goliciunea însăși. Toată realitatea este un joc interactiv între aceste două lucruri: Yang și Yin sau conștiința și materia. Spirala a fost adesea reprezentată de șarpe, curentul descendent, în timp ce pasărea sau lotusul care înflorește, au reprezentat curentul ascendent sau transcendența. Tradițiile antice învățau că ființa umană poate deveni o punte intre exterior și interior, de la grosier la subtil, de la chackra-ele inferioare la cele superioare. A echilibra interiorul și exteriorul este ceea ce Budha numea calea de mijloc, sau ceea ce Aristotel numea țelul de aur. Tu poți fi acea punte. Întreaga trezire a conștiinței umane și a energiei este dreptul din naștere al fiecărui individ de pe planetă. În societatea de astăzi noi am pierdut acest echilibru. Suntem atât de atât de distrași de exterior sau de forme, gânduri sau idei, că nu ne mai oferim timp să ne conectăm la lumea noastră interioară, la împărăția cerurilor care este în interiorul nostru. 


Inner Worlds, Outer Worlds - Part 4 - Dincolo de gândire
Viața, libertatea și urmărirea fericirii. Noi ne trăim viața urmărind fericirea noastră undeva „acolo” ca și cum ar fi un bun. Am devenit sclavii propriilor noastre dorințe și lăcomii.
Fericirea nu este ceva ce poate fi cumpărat ca și un costum ieftin. Aceasta este Maya, iluzia, jocul nesfârșit al formelor. În tradiția budistă, Samsara sau ciclul nesfârșit al suferinței este perpetuat prin dorința intensă către plăcere și aversiunea față de durere. Freud s-a referit la la asta ca la „principiul plăcerii”. Tot ceea facem este o încercare de a crea plăcere, de a obține ceva ce dorim, sau să respingem ceva ce este neplăcut, pe care nu-l dorim. Chiar și un organism ca parameciul face asta. Se cheamă răspuns la stimuli. În comparație cu parameciul, oamenii au mai multă libertate de alegere. Noi suntem liberi să gândim și acesta este miezul problemei. Gânditul despre ceea ce vrem a ieșit de sub control. Dilema societății moderne este faptul că noi încercăm să înțelegem lumea, nu în termenii conștiinței interioare, ci prin cuantificarea și etichetarea a ceea ce percepem a fi lumea exterioară folosind mijloacele științifice și gândirea. Gânditul a dus la și mai mult gândit și la mai multe întrebări. Noi căutăm să aflăm forțele cele mai  profunde care crează lumea și să-i ghidăm cursul. Dar noi ne imaginăm această esență ca fiind în afara noastră, nu ca un lucru viu, intrinsec propriei noastre naturi. Faimosul psihiatru Carl Jung a spus: „acela care se uită în afară visează, cel care privește în interior se trezește.” Nu este greșit a dori să fii trezit, să fii fericit. Ceea ce este greșit este să  cauți fericirea în exterior când ea poate fi găsită doar în interior. ”



FILMUL ESTE OPEN SOURCE, DAR DACA SIMTITI CA V-A FOST DE FOLOS PUTETI DONA ORICE SUMA PRODUCATORILOR, AICI
Multumim traducatorului  Dan Preda pentru traduceri (din câte știam acest traducător era ateu convins ... oare și-a schimbat gândirea? Cum de a tradus acest filme este un mare mister. Ar fi ceva demn de povestit). Despre teoriile lui Dan Preda am mentionat aici mai multe.

De asemenea mulțumim Cristian L. că ne-ai adus la cunoștință acest film.

VEDEȚI FILMELE TRADUSE AICI (PLAYLIST) 

Daca subtitrarea nu porneste automat apasati CC. Daca doriti sa mariti dimensiunea subtitrarii apasati + . Daca apasati pe CC si apoi selectati Setari, puteti modifica si culoarea.

Sursa : http://fymaaa.blogspot.com.es/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

ȚINE MINTE:

Sunt răspunzător pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce tu crezi că ai înțeles ... Nu mă crede! Cercetează, investighează și crede-te pe tine însuți.

Despre Publicitate :

Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.


Linkuri căzute

- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ...
În funcție de timpul disponibil pentru aceasta ...

* Ultima actualizare linkuri căzute: 10.10.2019 *

*********************************************************************
* Proiectele Cunoașterea este Universală & Cunoaște și Conștientizează vor fi inaugurate în perioada 2018-2019. Acestea vor avea prioritate de atenție, energie și timp, pentru traducerile din engleză și spaniolă în română ce vor fi postate acolo. Fac ceea ce pot în armonie cu mine însumi. Mulțumesc pentru înțelegere. *
*********************************************************************